Oana Vlădilă (VLAdiLA) își plătește fiica să muncească la firma familiei: „Depinde de ea cât va câștiga”

Comentează
Exclusiv

Într-o lume în care tentațiile consumului rapid și promisiunile succesului instantaneu sunt la tot pasul, una dintre cele mai valoroase lecții pe care părinții le pot oferi copiilor lor este să-i învețe să aprecieze munca și să înțeleagă valoarea recompensei obținute prin efort propriu

Aceasta a fost și lecția pe care fondatorii brandului VLAdiLA au oferit-o fiicei lor, care și-a dorit să lucreze la firma familiei și să fie recompensată pentru asta printr-o sumă stabilită de tatăl ei pentru fiecare oră muncită.

„Avem un bebeluș de 11 luni și mai avem o fetiță de opt ani și jumătate. Aida, fetița noastră, a interiorizat foarte bine ceea ce facem și ea a crescut la birou, printre picioarele noastre și știe foarte bine tot ceea ce înseamnă să câștigi un ban. Chiar vara asta vrea să vină să lucreze la noi și să o remunerăm. A vrut să facă AWB-uri (n.r. - AWB este acronimul pentru Air Waybill, un document de transport obligatoriu emis de firma de curierat sau transport aerian pentru fiecare colet expediat), pentru că se înțelege foarte bine cu una dintre colegele noastre și vrea să o ajute să facă AWB-uri pentru coletele care pleacă de la noi. Dragoș (n.r. - Dragoș Vlădilă) a hotărât să o plătească cu 10 lei pe oră. Acum depinde ea cât va câștiga”, a declarat Oana Vlădilă într-un interviu pentru Irina Gologan la Puterea unui Lider.

Fondatoarea VLAdiLA a mai precizat:

„Părinții mei au avut un job toată viața, dar mi-au oferit tot ceea ce a fost mai important: iubire și educație. Pot să zic că am învățat în mers, și eu, și Dragoș, tot ceea ce înseamnă businessul și antreprenoriatul. Mi se pare un exemplu foarte important să arătăm copiilor noștri că banii se câștigă. Uneori mai greu, alteori mai ușor, dar trebuie să muncim ca să îi avem. Am avut un declic la un moment dat când i-am spus fetiței că nu am bani să îi cumpăr un anumit obiect și mi-a zis: dar plătești cu cardul. Avea impresia că era nelimitat ceea ce se întâmplă pe card. Și m-a făcut să discut cu Dragoș acest aspect și să îi arătăm, de fapt, că orice finanță este limitată”, a povestit Oana Vlădilă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
22:59
Acuzații de tortură împotriva lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Procurorii americani au extins dosarul penal
22:55
A fost aprinsă prima turbină pe gaz de la Mintia. Centrala de 1,2 miliarde de euro va livra 1.700 MW
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește