Dacă nu aţi obişnuit să le citiţi copiilor de când erau mici, aţi putea totuşi să recuperaţi timpul pierdut. În primul rând, nu trebuie să faceţi din lectură o obligaţie, ci o ocupaţie interesantă. Puteţi merge împreună cu cei mici la librărie sau la un târg de carte şi să alegeţi de acolo ceva ce îi atrage. Nu încercaţi să vă impuneţi părerea şi nu vă arătaţi scandalizaţi dacă micuţul este preocupat de dinozauri şi de vampiri. Pe de altă parte, exemplul tatălui şi al mamei contează. Dacă vă vede că sunteţi cititori pasionaţi, copilul vă va imita şi el.
Ar fi bine să îi stimulaţi pe cei mici să citească încă de când încep să descifreze primele litere. Dacă nu fac asta singuri, le puteţi citi dumneavoastră şi puteţi apela la trucuri de genul: “Nu văd ce scrie aici. Poţi să-mi zici tu?” sau să-i spuneţi, de exemplu, când povestea ajunge în punctul culminant: “Nu mai am timp să-ţi citesc acum. Dacă vrei, termină tu singur”. Pe de altă parte, stabiliţi în program un timp de lectură, la aceeaşi oră, în fiecare zi.
Lectura va fi o experienţă plăcută dacă e asociată cu alte activităţi, în parc, de exemplu. După ce vă jucaţi sau organizaţi un picnic, stabiliţi un interval de timp în care să citiţi dintr-o carte. Nu uitaţi să-i lăudaţi pe copii şi să le treceţi cu vederea bâlbele. Dacă sunteţi perfecţionişti şi îi criticaţi la tot pasul, cei mici vor vedea lectura ca pe o corvoadă pe care o vor evita.
Dacă incitantele romane de dragoste v-au prins deja, înseamnă că aşteptaţi cu nerăbdare “O nouă viaţă”, o altă poveste romantică, plină de pasiune, marca Mary Jo Putney. O găsiţi numai împreună cu “Libertatea pentru femei” de luni, la excepţionalul preţ de 9,99 de lei!