Palmele amantului m-au împăcat cu soțul

Sunt cufundată în fotoliul moale de pluș pe care Florin mi l-a întors cu fața spre fereastră, mă uit la cerul incredibil de albastru pentru o zi de februarie. încerc să prind o țigară cu buzele încă umflate și dureroase, dar renunț. Florin îmi aduce o cană cu ceai și mi-o pune în mâini. Aș fi preferat o gură de ceva tare, să uit de trauma prin care am trecut, dar mi s-a spus că n-am voie, fiindcă iau antibiotice.

— Hai, Dora, bea, măcar puțin! mă îndeamnă Florin. și, te rog, mai gândește-te, ești absolut sigură că nu vrei să depui plângere la Poliție? Chiar nu l-ai văzut deloc pe agresor? Nu-ți amintești nimic?

— Mmm, îi răspund, deși buzele nu mă mai dor atât de rău încât să nu pot vorbi.

în schimb, scutur din cap. Adică, nu vreau să depun plângere și nu-l pot descrie pe agresor. Asta e o minciună, fiindcă l-aș putea descrie în detaliu. Florin mă privește cu îngrijorare și oftează. Grija lui pentru mine mă impresionează și mă unge pe suflet.

Nu demult, abia dacă mă observa. Gândul lui zbura la Mihaela, iar al meu, la Sergiu. Eram două cupluri într-unul singur. Odată, formam cu adevărat un cuplu strâns unit, sudat prin dragoste și dăruire. Dar greutățile prin care am trecut ne-au îndepărtat pe nesimțite. Ne-am dorit cu ardoare un copil, ba chiar mai mulți. Numai că am pierdut trei sarcini. Trei mari speranțe, sfârșite prin trei mari deziluzii.

Recomandări

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Medicii mi-au spus că e riscant să mai încerc. Asta ne-a pus capac. Am vrut să urmez un tratament hormonal, dar Florin s-a opus.

— Care-i problema? ți-e frică să nu ne coste prea mult? Te gândești mai mult la bani decât la viitorul nostru? Nu înțeleg ce te reține…

— Ba tocmai la viitorul nostru mă gân-desc, Dora, la sănătatea ta! Oricât de mult îmi doresc un copil, nu sunt de acord să te supui unor experimente cu final incert. Nu vreau să fii o mamă bolnavă. Prefer o ne-vastă sănătoasă, e clar? și cu asta am încheiat subiectul!

— Adică eu sunt de vină?

— știi bancul ăla cu „di vină suntem amândoi”? mi-a lansat el, cu un zâmbet obosit, în loc să mă ia în brațe și să mă împace, așa cum făcea întotdeauna când se iscau mici scântei între noi.

Doar că, de data asta, n-a fost o scânteie, ci un fulger orbitor care mi-a săpat adânc în suflet. Florin s-a închis tot mai mult în el. A început să evite tot mai des să facem dragoste. Se făcea că adoarme brusc, de îndată ce punea capul pe pernă.

— Ești ca iepurașul ăla din reclamă pe care-l lasă brusc bateriile, i-am zis într-o dimineață, bătând șaua să priceapă… armăsarul.

S-a uitat uimit la mine, fără să schițeze măcar un zâmbet. A renunțat să ducă la gură ceașca de cafea și a pus-o la loc pe masă. Mi s-a părut că i-a tremurat puțin mâna.

Recomandări

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

— Cum adică? Cu ce-am greșit? întrebarea lui defensivă m-a făcut să regret imediat ceea ce spusesem, dar nu puteam să dau înapoi.

— Adică adormi instantaneu când te bagi în pat, parcă ai un magnet în perna aia..

A lăsat un moment ochii în pământ, înainte să-și apuce ceașca de cafea. Cu ambele mâini.

— Păi așa o fi, dragă, de când am atâta de lucru, nu-i de mirare că mă lasă bateri-ile. Chiar așa, adorm imediat? Nici nu mi-am dat seama!

Dacă i-aș fi răspuns că întotdeauna a avut mult de lucru, dar că asta nu ne-a afectat niciodată viața intimă, ar fi însemnat să pornesc o ceartă. și așa între noi se instalase deja o răceală difuză.

Nu știu când s-a transformat răceala în îngheț. Dar știu când am constatat-o prima oară pe pielea mea: la petrecerea de revelion care trebuia să ne treacă bucuroși în 2015. Florin și-a atins scopul, căci atunci a cunoscut-o pe Mihaela. Au flirtat aproape întreaga noapte, cu câteva mici excepții. Una dintre ele a fost momentul în care toată lumea își umple în grabă paharul cu șampanie, gata să ciocnească la ora doișpe fix. Florin s-a achitat impecabil de îndatorirea asta. A ciocnit mai întâi cu mine, mi-a aplicat chiar și un sărut fugar pe buze. Pe urmă, și-a văzut de cucerirea lui. Nu era nici mai tânără, nici mai arătoasă decât mine. Dar avea ceva ce eu n-aveam sau nu mai aveam. Noroc că era din alt oraș.

Recomandări

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Dar norocul ăsta n-a durat mult. Mihaela s-a mutat la București cu serviciul și, implicit, cu locuința, iar Florin al meu s-a mutat din patul con-jugal în „vizuina” care ar fi urmat să de-vină cândva camera copilului nostru. Acolo își are biroul, calculatorul, etajera cu hârțoage și fotoliul. Extensibil, la nevoie. Sigur că l-am întrebat de ce nu mai doarme cu mine. M-a privit lung și mi-a spus:

— Dacă tot mă întrebi, am să-ți răspund: de frică.

— ți-e frică de mine?

— Nu de tine, de mine. Mi-e frică să nu-ți pun sănătatea în pericol.

— Vrei să spui că noi doi n-o să mai facem dragoste niciodată?

— Dac-ai ști ce dor mi-e de tine… Aș vrea să mergem la un medic, să ne reco-mande ceva, nu știu, o metodă contracep-tivă cât mai…

Nu l-am mai ascultat. M-am dus în baie și am plâns. N-a venit după mine. Toamna trecută, m-am înscris la o sală de fitness. Acolo m-am pricopsit cu Sergiu. Tânăr, energic și mereu vesel. Era antrenorul meu care mă ajuta să înfrunt cu optimism fiecare zi. L-am lăsat să se îndrăgostească lulea de mine, nu doar fiindcă-mi plăcea, ci și pentru că a trezit în mine simțiri demult apuse. Eram ca doi adolescenți rebeli când ne furișam seara în sala pustie și ne iubeam pe saltele. La început, a fost ascultător, nu m-a sâcâit cu telefoane și declarații pătimașe. știam amândoi că ceea ce facem împreună e tot un fel de… fitness. Cel puțin, așa am crezut, c-o știm amândoi. Nu mă gândeam la ziua de mâine, ci doar la desfătările de moment. Dar am scăpat din vedere un lucru: am uitat să mă asigur că suntem pe aceeași lungime de undă.

Când m-a sunat prima oară, pe la unu noaptea, i-am răspuns „greșeală” și mi-am închis telefonul. Deși Florin n-a suflat o vorbă, sunt sigură că a auzit, din „vizuina” lui. Pe Sergiu l-am certat cu blândețe, dar, în loc să se potolească, a devenit tot mai insistent. îmi umplea telefonul cu mesaje: „Mi-e dor, Dora!”, „Te ador, Dora”… Nu i-am răspuns la niciunul. și am decis să nu mai merg la sala de fitness. Sfârșitul de an și vacanța petrecută cu Florin mi-au fost de mare folos.

Am fost convinsă c-a înțeles. Dar acum două săptămâni, m-a sunat. M-a luat prin surprindere, îi ștersesem numărul din agendă. Plângea. M-a rugat să ne mai întâlnim o ultimă dată. Dacă n-ar fi plâns, n-aș fi cedat. Dar nu suport să provoc suferință.

M-am dus la sală, la ora patru după-amiaza. L-am găsit șezând turcește pe o saltea, cu o sticlă de gin pe jumate plină alături. Nu m-am așezat lângă el. Am așteptat să-mi vorbească. A ridicat ochii spre mine. Erau roșii și umflați de plâns.

— Ce voiai să-mi spui?

— Am încercat, dar nu reușesc să te uit. Dora, te iubesc! Te rog, spune-mi că mă iubești și tu, măcar un pic, spune-mi că n-am fost o jucărie pentru tine! Nu-mi întoarce spatele!

— Ai fost… un sprijin pentru mine, Sergiu. M-ai ajutat să-mi regăsesc dorința de viață și îți mulțumesc pentru asta! Acum, sunt din nou puternică, datorită ție. Asta-i tot ce pot să-ți spun.

S-a încordat ca un arc și, într-o clipă, a sărit în picioare, m-a apucat strâns de umeri și a început să mă scuture. Am intuit pericolul. Sergiu era furios, tare furios… și băut.

— Adică m-ai folosit cât ai avut chef și acum nu mai ai nevoie de mine, nu? Ești puternică? Ia să vedem cât ești de puternică tu acum! a strigat și m-a trântit la pământ.

Până să se arunce asupra mea, am reușit să mă rostogolesc de pe saltea și să mă ridic în picioare. Am răsturnat sticla de gin și am alunecat pe pardoseala udă. Timp suficient ca Sergiu să atace din nou. De data asta, m-a împins cu furie într-unul din aparate. M-am lovit tare la cap de o bară metalică. Apoi, Sergiu m-a pocnit peste față până mi s-au înmuiat picioarele. Am căzut în genunchi. Am simțit un lichid cald cum se prelinge, de la sprâncene, pe obraz. Abia dacă mai realizam ce se întâmplă cu mine. Cu ultimele puteri, am reușit să articulez:

— Te rog, Sergiu…

Pe urmă nu mai știu ce s-a întâmplat, fiindcă am leșinat. M-am trezit la spital, înfășurată în bandaje, ca o sarma. Am văzut fața îngrijorată a lui Florin, aplecată asupra mea. Mă ținea de mână. Nu puteam vorbi, mă durea fața îngrozitor. L-am privit întrebător și mi-a povestit că am fost găsită de un bărbat într-o scară de bloc, lângă o sală de fitness; fusesem bătută și jefuită. El fusese cel care sunase la 112. Din fericire, hoții nu-mi furaseră și mobilul. Mi l-au găsit medicii de pe salvare în buzunarul interior al canadianei.

Acum două zile, am ieșit din spital. Florin și-a luat concediu ca să fie lângă mine. îmi dau seama cât de mult îl iubesc, cât de mult mi-a lipsit.

— și eu, care m-am temut ca prostul pentru sănătatea ta și ne-am făcut atâta rău! exclamă el deodată și-l apucă un râs nervos.

— Mmmm, îi răspund, fiindcă îmi vine și mie să râd, dar încă mă dor buzele.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News