Pisicile nu se atașează emoțional de stăpânii lor și nu îi văd ca pe niște protectori, conform unui nou studiu

Experimentul care a testat atașamentul pisicilor

Cercetătorii au analizat comportamentul a 15 pisici de terapie, plasate în diferite scenarii: într-o cameră cu stăpânul lor, cu un străin, cu amândoi sau singure. Rezultatele au arătat că pisicile nu au fost mai înclinate să caute confort sau protecție la stăpâni decât la străini. În plus, ele nu au manifestat un comportament mai prietenos față de stăpân decât față de persoanele necunoscute.

„Nu există semne de atașament pisică–stăpân”, a declarat Peter Pongracz, coordonatorul studiului. „Pisicile pot să se înțeleagă cu noi, dar nu depind de ajutorul sau de siguranța pe care le-o putem oferi. În timp ce câinii se comportă ca niște copii care se bazează pe noi, pisicile nu au aceeași nevoie de sprijin.”

Câinii versus pisicile: diferențe în comportament

Spre deosebire de câini, care caută sprijin uman atunci când sunt stresați sau în fața unor situații noi, pisicile sunt mai independente. Acest lucru ar putea fi explicat prin natura lor de prădători care, în sălbăticie, își procură singuri hrana. Potrivit cercetătorilor, pisicile ai căror stăpâni le părăsesc reușesc să supraviețuiască în sălbăticie, adaptându-se la un trai independent.

Câinii, în schimb, dezvoltă un atașament profund față de stăpâni. Aceștia devin stresați atunci când sunt lăsați singuri, iar prezența stăpânului este crucială pentru a-i calma. „Câinii văd stăpânii ca pe un „refugiu sigur”, dar pisicile nu au același comportament. Ele nu se întorc la stăpân atunci când sunt speriate și nici nu depind de prezența acestuia pentru a explora un mediu necunoscut”, a explicat Pongracz.

Pisicile, mai puțin selective cu oamenii

Studiul, publicat în revista „Applied Animal Behaviour Science”, a folosit testul „situației stranii” pentru a măsura atașamentul pisicilor față de stăpâni, precum și față de străini. Semnele de atașament au inclus apropierea la mai puțin de un metru de stăpân, urmărirea acestuia sau reacțiile de anxietate în lipsa lui. Cercetătorii au observat însă că pisicile manifestă comportamente similare și față de străini.

Pisicile prietenoase au fost la fel de dispuse să accepte mângâieri din partea stăpânilor sau a străinilor, în timp ce felinele mai rezervate au evitat interacțiunea în mod egal cu ambele categorii de oameni. „Pentru pisicile domesticite este avantajos să fie sociabile cu oamenii, dar ele pur și simplu nu sunt dependente în același mod în care sunt câinii”, a concluzionat Pongracz.

Deși nu sunt la fel de atașate emoțional de stăpâni precum câinii, pisicile au coabitat cu oamenii mii de ani, în principal datorită beneficiilor reciproce. Locuințele și fermele umane le-au oferit acces ușor la prada lor preferată – rozătoarele. Studiul subliniază, astfel, o trăsătură esențială a pisicilor: independența lor remarcabilă, care le permite să se adapteze și să supraviețuiască chiar și în lipsa unui stăpân.

Un alt studiu genetic arată că pisicile ar putea ajuta la înțelegerea cancerului de sân. Cercetătorii au descoperit că modificările genetice din cancerele pisicilor sunt similare cu cele umane. Studiul ar putea îmbunătăți tratamentele pentru ambele specii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE