Plătesc pensie alimentară pentru o noapte de amor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mă mutasem cam de un an în cartierul acela constănțean. De felul meu, sunt bucureștean, dar trebuia să rămân ceva vreme în Constanța, căci fusesem desemnat, în calitate de manager, să readuc pe linia de profit o societate comercială ce cuprindea abatoare și măcelării și care avea probleme serioase de când cu criza economică - în general - și cu criza cărnii, în special. Prin criza cărnii vă rog să înțelegeți scumpirea forțată a acesteia în contrast cu scăderea puterii de cumpărare. Patronatul îmi acordase încredere deplină și autoritate deplină.
Mă aflam în pragul vârstei de patruzeci de ani și nu fusesem niciodată căsătorit. Deși venirea mea la Constanța îmi conferea un salariu mai mare decât cel de la București, am preferat să locuiesc modest. Eram chiriaș într-un bloc cu șapte etaje. începusem să mă obișnuiesc cu vecinii, cu împrejurimile... Toate intrau, rând pe rând, în viața mea. Dar cineva a intrat prea tare și prea... costisitor.
Adevărul e că m-am obișnuit greu cu cartierul. Deși veneam din București, cartierul ăsta mi se părea prea zgomotos. Am aflat că acest cartier se schimbase în ultimii ani. Cuplurile tinere renovaseră casele dărăpănate și transformaseră spațiile comerciale abandonate în restaurante. Dar nici restaurantele nu mai mergeau. și apartamentul în care stăteam era zgomotos. îmi auzeam vecinii în timp ce se certau, se băteau și se iubeau și ajunsesem să le cunosc preferințele în materie de radio sau TV.
într-o noapte, am auzit o împușcătură și, timp de câteva zile, m-am uitat suspicios la fiecare om pe care-l vedeam intrând în bloc. Dacă vreun vecin mă invita la un chef, mă străduiam să-l asociez cu zgomotele pe care le auzeam de obicei: femeia cu buze subțiri era cea cu tonul cicălitor, tipul cu tatuajele era bătăușul, iar fiica lor durdulie și prietenul ei erau cuplul cu sunetele lipsite de echivoc. La două-trei luni, mă revanșam față de ei cu o petrecere la care fiecare dintre vecini încerca să-l tolereze cu stoicism pe cel pe care îl detesta în mod obișnuit. Apartamentul meu era destul de spațios; cele patru camere ale sale puteau găzdui, la o paranghelie, aproape douăzeci de inși, în ideea că se vârau și prin bucătărie, iar în holul de la intrare aveam o măsuță și două fotolii.
O vecină de la etajul cinci, Steliana, frumușică și sprințară, cam necizelată (după părerea mea), cam stridentă, dar sexy, îmi tot ținea calea când avea ocazia, pe la intrarea în bloc, pe lângă bloc, prin magazinele Billa și Mega Image din proximitate, și așa mai departe, aruncându-mi priviri și zâmbete când prietenoase, când provocatoare, când pline de mister... Credeam că are în jur de douăzeci și șapte de ani (m-am mândrit întotdeauna cu estimarea nimerită a vârstei femeilor), căci era bine făcută, maturizată, dar, Dumnezeule, nu avea decât nouăsprezece ani! Cred că machiajul, coafura și aerul de emancipare o ajutau să pară mai adultă decât era în realitate. Schimbaserăm, în mai multe rânduri, banale fraze de complezență. îmi spusese că locuiește singură și că îi plătește chiria un unchi de-al ei (tot blocul era dat cu chirie, niciun apartament nu aparținea locatarilor). Mi-a mai zis, evaziv, că se ocupă cu... moda. Se pare că în sezonul acela erau la modă fraierii.
Am invitat-o pe Steliana la cea de-a patra paranghelie organizată în apartamentul meu. Eu stăteam la etajul doi. Era prima oară când îmi călca pragul și părea foarte încântată. De fapt, cred că toți erau încântați, deoarece mâncarea și băutura excelau nu numai cantitativ, ci și calitativ. Scopul acestor petreceri periodice, v-am zis, era menținerea bunei vecinătăți, pactizarea cu habitatul.
în noaptea aceea, buna vecinătate a fost escaladată de buna vecină de la etajul cinci, bună-n draci. Petrecerea a fost frumoasă, spumoasă, scandaloasă și s-a terminat în chiote pe la trei dimineața. După ce au plecat toți invitații, Steliana a rămas cu mine, chipurile să mă ajute la curățenie. Dar n-a spălat decât câteva pahare și farfurii, a aruncat niște gunoi direct pe fereastră, după care a insistat să mă ajute la altceva: la alungarea singurătății și frustrării sexuale pe care bănuia că le adăpostesc în apartament.
A zis că-mi era recunoscătoare pentru că o invitasem la dans. N-a fost singura noastră partidă de amor. Ne-am mai tăvălit în câteva nopți, situate la săptămâni distanță una de alta.
Eu continuam să cred că am de a face cu o femeie adultă și cumsecade, dar ea nu era nici adultă, nici bine intenționată. De fiecare dată când am făcut dragoste, m-a împiedicat să mă protejez, înțelegeți ce vreau să spun.
N-am aflat vârsta reală a Stelianei decât după zece luni de la ultima „întrevedere", când m-a chemat, legalmente, să recunosc paternitatea unui copil (băiat) gestat și născut într-o locație pe care n-o știu nici acum. în orice caz, Steliana a dispărut din bloc pe toată perioada sarcinii, n-a mai văzut-o niciunul dintre vecini.
șocat, dar și bănuitor, am solicitat teste de paternitate, iar acestea m-au indicat ca fiind tatăl respectivului copil-surpriză. Avea grupa mea sangvină (o grupă rară, B III negativ), ba semăna cu mine și printr-o mică deformație a degetului mic de la piciorul stâng.
Desigur, testele medicale nu pot certifica sută la sută paternitatea, dar eu n-am mai stat să-mi complic și mai rău existența cu procesele judiciare cu care mă amenința Steliana (probabil sfătuită de cineva), așa că am recunoscut copilul și i-am dat acestuia numele meu de familie. Steliana abia împlinise douăzeci de ani și devenise mamă, făcându-mă pe mine tată prin constrângere.
Când i-am sugerat, ulterior, că am putea avea o viață comună, ea nici n-a vrut să audă, afirmând că nu se mărită cu unul care are de două ori vârsta ei. După ce mă forțase să devin tată, m-a forțat, în instanță, să-i plătesc și pensie alimentară, ceea ce și fac, ceea ce și voi face de acum înainte, ani îndelungați.
Luând în calcul venitul meu salarial, justiția mă obligă - cel puțin în prezent -să-i plătesc copilului o pensie lunară de două mii de lei. Bani, nu glumă! Câteva nopți de amor mă costă - să zicem în perspectiva a două decenii de plată a pensiei - cam... o sută de mii de euro! Oare a meritat?
Bineînțeles, creșterea unui copil merită oricât, dar ar fi trebuit să îmi și doresc acel copil, nu să fie scos ca un iepure din joben și să mi se ceară să-l întrețin.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
