În urma unui studiu realizat la sanatoriul din Goriatcinsk din câmpia siberiană, două treimi din pacienţi, suferind de alergii, astm şi reumatism, se simt mai bine după o cură ce poate dura până la trei săptămâni, efectuată sub supraveghere medicală. Principiul este simplu: în lipsa hranei, corpul uman se hrăneşte singur din rezervele sale de glucoză şi lipide. La Goriatcinsk, postul durează în medie două săptămâni, în timpul cărora pacienţii beau doar apă şi fac sport ca să-şi întreţină musculatura. Urmează şapte zile de readaptare la obiceiuri alimentare echilibrate.
Cea mai grea este a treia zi de privare de hrană, spus cei care au ţinut un astfel de post.
Potrivit experţilor ruşi, metoda a fost descoperită din întâmplare acum circa 60 de ani, în perioada sovietică, când un psihiatru a făcut legătura între greva foamei pe care o ţinea un pacient şi îmbunătăţirea stării lui psihice, informează Agerpres.
În Europa occidentală însă postul terapeutic nu beneficiază de o astfel de recunoaştere oficială.
La modul general, subliniază autorii documentarului ‘Postul, o nouă terapie?’, este evident că la lipsa hranei corpul reacţionează mai bine decât la excesul de mâncare.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.