De Vasile Ernu,

Cine sunt, ce vor şi cu ce probleme se confruntă hipsterii, reprezentaţii tipici ai tinerilor de azi? Scriitorul Vasile Ernu a stat de vorbă cu autorii.

  • ”Hipsterul” nu ține de un anumit tip de cultură şi practici culturale sau de o clasă socială. El poate fi definit, mai degrabă, de o vârstă interioară  
  • Hipsterul este sinonim cu artistul sau, mai nou, cu creativul. Dintr-o altă perspectivă poate fi reprezenta personificarea unui sistem social profund inegalitar și anomic, bazat pe consum de statut și ierarhii de distincție. Hipsterul este țapul ispășitor al societății liberale
  • Unii au înlocuit alcoolul cu multă muncă, alții cu vacanțe în Thailanda pentru care muncesc un an, iar alții cu escapisme de weekend la Berlin, pe droguri recreaționale
  • Hipsterii noștri au valori mai degrabă la dreapta față de generațiile mileniale din occident, care s-au prins, după niște ani, că visul neoliberal e o fumigenă frumos colorată
  • În cazul așa-zisei generații a tinerilor frumoşi şi liberi, ciclul speranță-eșec-deziluzie e mult mai rapid decât la generațiile anterioare, datorită accelerării schimbărilor sociale facilitată de tehnologia informației
Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani
Recomandări

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani

 

VASILE ERNU: Cuvîntul „hipster” în ultimii ani a devenit un soi de „înjurătură” dar şi o „marcă universală” atribuită tuturor tinerilor la grămadă. Hai să definim mai întîi ce sunt hipsterii, bobos şi clasa creativă de care vă ocupaţi voi în carte?
CIPRIAN STATE: Hipsterul reprezenta la începutul anilor 2000 un individ care încerca să reziste modelor și produselor prefabricate ale industriilor culturale. Un soi de elită alternativă, numită inițial „urbani”, care se opunea masificării gusturilor și lipsei de rafinament cultural.

Media și industria de publicitate au popularizat rapid estetica și etosul hipster, în contextul favorabil al dereglementării neoliberale a artei și a creșterii exponențiale a industriilor creative în noua economie digitală. Aceasta este logica clasică a cooptării în mainstream a subculturilor via modă și marketing. S-a ajuns astfel la un fenomen de masă, de hipsteritate generalizată, prin asta înțelegând că suntem chemați să ne performăm autenticitatea și capitalul cultural care ne fac speciali.

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ
Recomandări

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ

 

Simplificând, bobo este un hipster cu bani, iar termenul vine din franceză prin alăturarea cuvintelor bourgeois și bohème. Sintagma “clasă creativă” cuprinde lucrătorii în sectoarele culturale și creative, acolo unde capitalul cultural are o greutate mai mare și unde hipsterul se poate integra: artă, literatură, media, publicitate, arhitectură, dar și IT.

Dinu Guțu și Ciprian State. Foto: Fecebook

DINU GUȚU: Dincolo de aceste observații trebuie să fim conștienți de jocul dublu al hipsterului. Toate aceste zone independente sau alternative, unele foarte supărate pe lume și așa-zis anti-sistem nu-s defel în afara mainstereamului, ci mai degrabă părți de la marginea lui.

Nu-ți place KissFm, îți dăm Channel 4, nu vrei MTV, dă pe MTV 2 și ai muzica indie de protest. Cum spunea un autor care ne place, Mark Fisher, nimeni n-a performat mai bine în a-și vinde imaginea rebelă cum au făcut-o Kurt Cobain și Nirvana. În tot acel strașnic nihilism și furie fără țintă, Cobain a fost vocea unei generații care a venit ”după finalul istoriei”, a cărei mișcare a fost atent urmărită și apoi marketizată. Cobain știa că-i parte din acest show, și că ”nimic nu merge mai bine pentru MTV decât un protest împotriva MTV.”

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus
Recomandări

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus

 

 Ironia e că dacă întrebi un adolescent la ieșirea de la filmul 5Gang e mult mai probabil să fi auzit de Nirvana decât de Britney Spears.

Hipsterul și vârsta lui interioară

VASILE ERNU: Hipsterii, acest nou-vechi „trib global” ţine de o vîrstă, de un anumit tip de cultură şi practici culturale sau ţine mai degrabă de o clasă socială? Ce-i defineşte cel mai mult?
CIPRIAN STATE: Răspunsul este complicat, pentru că toate variantele sunt, de fapt, valide. Aș spune că hipsterul ține de un anumit tip de cultură (alternativă) și practici culturale aflate în flux continuu, centrate pe ideile de noutate, experiment, inovație, distincție și, nu în ultimul rând, de a performa o distanță față de cultura de masă sau forme culturale așa-zis „normie”.

Pe de altă parte, pentru cei dinafara câmpului, orice membru al claselor creative poate părea mai mult sau mai puțin hipster, având în vedere “stilul de viață” și capitalul cultural al acestor „creativi”. Deci poate fi și o clasă socială.

Evident, preocuparea pentru „cool” si dorința mimetică sunt mecanisme de bază ale societății de consum, care, nu întâmplător, idealizează tinerețea. Noul și cool-ul sunt „valori” urmărite și dorite în special la vârsta adolescenței și a tinereții. Așa că hipsterul ține și de o vârstă, cel puțin de una interioară, dacă putem folosi acest clișeu.

Țapul ispășitor al societății liberale

VASILE ERNU: Ciprian State scrie un incitant capitol care ridică o problemă importantă: Hipsterul este eroul ideal sau ţapul ispăşitor al clasei de mijloc?
CIPRIAN STATE: În funcție de observator, poate fi și una și alta. Din persectiva unei fracțiuni semnificative a clasei de mijloc, hipsterul este sinonim cu artistul sau, mai nou, cu creativul, iar mitologia din jurul acestor figuri ideale sublimează frustrările produse de constrângerile utilitariste ale societății contemporane.

Simplificând, hipsterul s-ar afla în vârful piramidei nevoilor lui Maslow, la stadiul de auto-realizare, domeniul creativității libere, fiind astfel un model aspirațional. De aici fetișizarea figurii artistului, a creativului, proprie întregii culturi (post)moderniste cu a sa “idolatrie a sinelui”.  Din contră, pentru perdanții și criticii societății actuale, caracterizată de consumerism hiper-individualist, hipsterul poate reprezenta personificarea unui sistem social profund inegalitar și anomic, bazat pe consum de statut și ierarhii de distincție care îi exclud pe săraci. În sensul acesta, hipsterul este țapul ispășitor al societății liberale. 

Cofeina și cocaina, mai importante decât bătrâna bere la draught

VASILE ERNU: Observ că e foarte importantă stilistica, estetica acestui „trib”. Să o luam mai aplicat:

 Ce ascultă, cum se îmbracă, ce gusturi au, unde îşi petrec timpul. E ceva unitar sau e totul spart în multitudini de grupuri şi gusturi? A propos mi se pare că ei comsumă mai puţin alcool decît, noi „veteranii”? Cu ce l-au înlocuit?
DINU GUȚU: Ei cu ce, cu ceai de sunătoare, e antidepresiv. Glumesc. Sunt generații care, din ce spun sociologii, beau mai puțin și-s mai carieriste decât părinții lor. Unii au înlocuit alcoolul cu multă muncă, alții cu vacanțe în Thailanda pentru care muncesc un an, iar alții cu escapisme de weekend la Berlin, pe droguri recreaționale, pentru mulți treaba asta venind mână-n mână cu precariat constant, insecuritatea slujbei, și contract pe termen scurt.

O etică a muncii a suprastimulării și extenuării în același timp. În Anglia se închid cam 30 de puburi pe săptămână în timp ce coffee-shopurile apar ca ciupercile după ploaie. Asta arătă felul în care se modifică cultura de consum a milenialilor și a claselor creative pentru care, glumind puțin, cofeina și cocaina sunt mai importante decât bătrâna bere la draught.

CIPRIAN STATE: E destul de greu, dacă nu imposibil, să faci un “portret robot” al hipsterului în prezent. Există câmpuri multiple de subculturi ce ar putea fi etichetate hipster, dar toate gravitează în jurul a ceea ce numim industrii creative, cu centrul simbolic în artele vizuale și ale spectacolului, aflate înafara sistemului artistic de stat.

Toată lumea a auzit de legendarul The Web sau, mai recent, de Controlul vechi. Aceste cluburi fac parte din mitologia hipsterului local și au fost un fel de puncte nodale în care diferite subculturi s-au intersectat și hibridizat. În prezent subculturile de tineret sunt mult mai fragmentate și efemere, existența multora având o dimensiune aproape exclusiv online.

Politica hipsterilor români vs a celor din occident

VASILE ERNU: Hipsterii şi politica e un subiect care mă interesează. La noi ei sunt deseori numiţi „tinerii frumoşi şi liberi”. Mie personal mi se par destul de apolitici, depolitizaţi şi cu o ideologie foarte vagă şi confuză pe care mai degrabă o resping. Sau au poziţii foarte tehnocrat-marketizate în care politica se reduce la „aer curat”, „piste de bicilete”, „stat de drept”, nişte mărci politice care nu permit un demers mai profund în a vedea cauzele conflictelor politice, sociale şi economice. Adică politica pentru ei se reduce la un soi de activism ONG-ist aplicat pe proiecte, finaţat deseori. Cum vedeţi voi povestea?
DINU GUȚU E o ușoară anomalie care ține de un context social mai larg, hipsterii noștri au valori mai degrabă la dreapta față de generațiile mileniale din occident, care s-au prins după niște ani că visul neoliberal e o fumigenă frumos colorată care arde repede și nu pot spera ca părinții lor la un apartament al lor, iar mulți n-au asigurare de sănătate și bani să facă copii.

CIPRIAN STATE: În măsura în care politica înseamnă modul în care gestionăm în comun probleme societății, atunci totul este politică. Așa-zisul apolitism poate fi semnul unei dezangajări de la problemele comune, cauzată fie de analfabetism (funcțional?) politic și economic, fie de idei thatcheriste de genul “nu există societate”. Cel mai des, hipsterul local este adeptul unui centrism cuminte care pariază totul din punct de vedere politic pe miturile tehnocrației și inițiativei individuale, în care împănează decorativ teme progresiste legate de minorități dezavantajate și responsabilitate corporativă. 

Creativi la vremea pensiei: eliberați din lanțuri și abandonați în deșert

VASILE ERNU: Mă mai intersează o temă foarte mult legată de acest „trib”: relaţia lor cu munca. Îi urmăresc de ceva timp şi văd cum există un puternic accent pe  „muncile imateriale” şi mai ales pe ceea ce numim pretenţios „munci flexibile”: adică freelanceri, contracte temporare de muncă, contracte prestări servicii, fără birou ci doar cu un laptop prin hub-uri etc.

Pe de o parte oferă o libertate de acţiune dar pe de altă parte, şi stiu bine ce spun, există un risc imens al precarizări teribile pentru că sunt lipsiţi de minimă protecţie. Cum vedeţi voi acest fenomen?
DINU GUȚU: Părinții noștri vin din epoca în care se plictiseau o viață la același loc de muncă, iar noi trăim epoca celor 2-3 joburi încropite pe an, o muncă în sine fiind să cauți și să prinzi alt proiect, altă finanțare neavând nicio siguranță sau plasă de salvare pentru ce-o să faci la anul. Se cheamă freelancing, și e foarte cool treaba asta, cică. Un economist italian, Marazzi, spune că muncitorii de azi sunt ca evreii din Vechiul Testament după ce-au părăsit casa sclaviei: eliberați de lanțurile la care nu mai vroiau să se întoarcă, dar totodată abandonați în deșert, fără busolă față de viitor.

CIPRIAN STATE: Această precarizare ține de flexibilizarea generală a relațiilor de muncă la nivel global, însă capătă accente mai apăsate în industriile creative, unde ideea de libertate este fetișizată. Sociologul Richard Lloyd vorbește de o etică „neoboemă” a muncii în aceste sectoare, opusă celei de origine protestantă, impusă „omului de organizație”. Însă stresul generat de vânarea permanentă de proiecte și de antreprenorizarea fără sfârșit a propriei persoane ajunge cu timpul să producă efectul contrar: lipsirea de libertate de alegere, incertitudine, lipsă de timp, depresie. Iar perspectivele acestor creativi la vârsta pensiei sunt și mai sumbre.

Tribul și mașinăria de marketing de pe Instagram

VASILE ERNU: Cînd am moderat lansarea cărţii am avut un sentiment straniu al unei relaţii de conflict sau de „superioritate”. Un soi de promovare a unui „cult al tinerilor” făţă de un „ageism” (discriminare pe vîrstă) tot mai puternică în cultura actuală. Mulţi numeau „bătrîni” tineri de 35 de ani. Eu mă simţeam deja „matusalemic”. Există această tendiţă, conflict sau e o aparenţă?
DINU GUȚU: Ok, boomer. Există cred o tensiune de vârstă dar mai ales de-a reuși să plutești mai ușor sau mai greu în vremurile astea. Mă gândesc la starea asta generalizată de post-dislexie, unde adolescenții de azi se descurcă bine mersi în fluxul continuu de instagram fără să mai citească. E despre a recunoaște imediat și-a separa cool-ul de uncool.

Brand, design, slogan, pe scurt. Sloganul și imaginea sunt noul text. E și-un proces de auto-exploatare la mijloc, hipsterii produc „muncă imaterială neplătită”.

Fiecare story sau poză atent selectată pe care o pune un membru al acestui trib pe instagram e parte din procesul de data-mining prin care mașinăria de marketing creează conținut cultural și informațional pentru piață. Să fii cool, să fii hip, e o muncă (imaterială) în sine, iar hipsterii, spun sociologii, sunt parte din laboratoarele de modă și de creat gusturi, unde imperialismul cultural al acestora se întoarce împotriva lor înșiși. Cum spune Simon Reynolds, în ultimii ani, viața de zi cu zi s-a accelerat, cultura în schimb a stagnat. Să privim spre presa culturală locală și ce-a mai rămas din ea, spre muzica de oriunde, de exemplu. Deși tehnologiile îți permit azi aproape orice, pastișa și repetiția sunt noile mantre ale culturii. Pe memeuri și pe trap ne rupem azi.

Accelerarea continuă a consumului

CIPRIAN STATE: Pe lângă ce spune Dinu mai sus, acest fenomen ține și de faptul că tinerii au un radar mult mai bun pentru identificarea noului, cât și motivația de a instrumenta noutatea în competiția socială pentru statut și resurse. Iar noul și cool-ul sunt valori cheie pentru mașinăria capitalistă contemporană, dependentă tot mai mult de modă și efemer.

Creșterea economică infinită înseamnă și creșterea consumului și presupune, după colonizarea și marketizarea tuturor sferelor vieții, o accelerare continuă a consumului. Astfel, s-a trecut de la etapa extensivă a consumismului, la cea intensivă. Ce sens ar avea să ne cumpăram adidași noi la fiecare trei luni dacă nu ar exista o presiune socială în direcția asta? O astfel de presiune socială, cât și prezentismul necesar gratificării imediate consumeriste, sunt caracteristici asociate tinereții, chiar adolescenței. Consumatorul ideal pentru produsele-tendință este un post-adolescent, pe de o parte vitalist și, pe de alta, chinuit de nesiguranță și nevoia de confirmări.

Îmbunătățirea eului a devenit un SRL

VASILE ERNU: Observ foarte mult în mediul tinerilor că e prezentă discuţia în jurul depresiei, un flagel care ne macină pe toţi. Dar dacă la noi, generaţia părinţilor acestor tineri, este cumva „căpătată tîrziu” şi de care ne jenăm să o disuctăm, la cei tineri ea este cumva „internalizată” şi ei discută pe faţă fără jenă. Cum rezolvă „hipserii & creativii” această problemă?
DINU GUȚU: Depresia e și ea un termen politic, a existat dintotdeuna dar e instrumentalizată mai mult astăzi. Și e foarte bine că se-ntâmplă asta. Dar mă tem că-i și dus în derizoriu termenul pentru că toată lumea, ca și noi aici, se pricepe la fotbal și la Freud.

Se vorbește mult despre asta în rândul hipsterilor pentru că sunt o mantră recentă dezvoltarea personală, tehnicile de self-help, tot soiul de meditații și transcendențe. Îmbunătățirea eului până devine SRL. Din păcate specialiștii spun că tocmai aceste tehnici duc la depresie și nevrozare.

Dar depresia există și e endemică. Este boala cu care se confruntă statistic cel mai mult Serviciul Public de Sănătate britanic, de exemplu și care afectează cu precădere tinerii. Și aici mă tem că nu-i doar despre un dezechilibru chimic din creier, cum ne-nvață industria farmaceutică și ne trimite la pastile, ci ține mult de cultural, de politic, de vremurile în care trăim. Mark Fisher vorbea de generația nihilismului hedonist. Depresia e complet anhedonică, dar tinerii de azi, spune el, nu că nu pot să obțină plăcere, dar trăiesc într-o inabilitate de a face altceva decât de a căuta plăcerea. E un sentiment generalizat că ceva lipsește, dar acest ceva nu poate fi accesat decât după ce depășim obsesia asta cu plăcerea. Dar cum ar fi să transformăm cum zice Fisher, toată furia asta depresivă în furie politică?, căci nu-i așa, anti-depresivele și terapia sunt astăzi ”opiul maselor”.

Ciclul speranță-eșec-deziluzie e mult mai rapid decât la generațiile anterioare

VASILE ERNU: Generaţia mea, care este cumva generaţia părinţilor acestui „trib”, am prins Revoluţia şi căderea comunismului tineri (în jurul vîrstei de 20 ani). Eram numiţi „generaţia speranţei”: în faţă ni se deschideau toate posibilităţile, am fi putut face orice.

În doar 30 de ani am înţeles că am piertut tot, definitiv: din „generaţia speranţei” am devenit „generaţia disperării”. Cum vedeţi voi viitorul acestui „trib” văzut încă „frumoşi, tineri şi lberi”?
DINU GUȚU: ”Viitor impredictibil” apărea pe-o operă a lui Mircea Cantor. Nomadism, flexibilitate, spontaneitate, cool. Să te ferească Sfântu să nu fii așa că ești ieșit din schemă. Generația noastră pare una a consumatorului-spectator, unde mai orice sector din societate, inclusiv educația și sănătatea sunt văzute ca niște businessuri. Mi se pare că trăim un consens generalizat cu această noua ”ordine naturală”. Căutăm soluții în produse noi și hipsterești, nu în procese politice. Problema viitorului impredictibil, senzația de abandon, sunt despre cum devenim tot mai individualiști, cu mai puțină încredere în ceilalți și fără o viziune sau angajamente pe termen lung despre viitor.

CIPRIAN STATE: 30 de ani sunt totuși o perioadă lungă. Jurnalistul american Ross Douthat vorbește despre decada care tocmai s-a încheiat ca fiind „epoca deziluziilor”, al treilea act dintr-o piesă începută odată cu încheierea Războiului Rece.

Și în cazul nostru, respectând proporțiile și decalajale față de centru, optimismul anilor 2000 privind liberalizarea economică, integrarea în UE sau revoluția digitală s-a dovedit într-o mare măsură naiv. În cazul așa-zisei generații a tinerilor frumoşi şi liberi (în fapt doar partea vizibilă și vocală a clasei de mijloc urbane și mai educate), ciclul speranță-eșec-deziluzie e mult mai rapid, datorită accelerării schimbărilor sociale facilitată de tehnologia informației.

Dacă luăm exemplul USR, ca expresie politică a speranței “TFL”, vedem instalarea deziluziei în mai puțin de trei ani. Nu mai putem vorbi de speranță, ci despre pragmatism și narcisism, pe alocuri chiar de cinism pentru indivizii adaptați la imperativul antreprenoriatul sinelui neoliberal. Iar pentru neadaptați, depresie și o lungă decadență.

 Evident, lipsa de speranță este extrem de toxică pentru societate, dar rezolvarea acestei dileme nu se poate face, la modul realist, doar cu creșterea dozei de analgezice și hiper-individualism, ci numai prin imaginarea și implementarea unor schimbări profunde la nivel social, care să reafirme importanța solidarității și a comunităților în societate.

Citeşte şi:

Doi români se bat în desene animate cu Disney și Pixar! Elefantul Cici și Little Johny s-au născut la Iași și 240 de milioane de copii îi urmăresc lunar în online

Global Records, firma aleasă de TVR pentru Eurovision, a cerut 170.000 de euro Primăriei din Craiova pentru organizarea unei gale. CEO-ul companiei: „Noi nu am luat niciun ban”

Vine gerul! Temperaturile scad drastic în acest weekend. Avertismentul meteorologilor

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil
GSP.RO

Cristi Bud, despre moartea fiului său de doar 5 zile: "E posibil să fi scăpat copilul". Cand a cerut înregistrările de pe camere a primit un raspuns incredibil

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată
HOROSCOP

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată