Alegerea jucăriilor potrivite pentru cei mici trebuie să fie rezultatul unor îndelungi căutari, pentru că alegerea unor jucării pentru copii la întâmplare, mai ales în primii ani de viață, atunci când selectarea unei jucării nepotrivite poate fi chiar periculoasă pentru cei mici. Astfel, am pregătit pentu tine câteva criterii de selecție importante, peste care nu ar trebui să treci cu vederea în procesul de selecție al jucăriilor.
Vârsta, unul dintre cele mai importante criterii de selecție pentru jucării.
În procesul de alegere al jucăriilor, unul dintre cele mai importante criterii de selecție este reprezentat de vârstă. Mai precis, este deosebit de important ca jucăriile alese să corespundă cât mai bine vârstei celui mic, pentru că o jucărie neadaptată vârstei, poate fi mult prea complexă pentru el, astfel că își va pierde interesul în sucrt timp. Astfel, în funcție de vârsta celui mic, putem alege:
- Pentru 0 – 6 luni, este recomandat să ne îndreptăm atenția înspre jucării de genul celor care se montează de pătuț sau deasupra acestuia, de saluteluțele de joacă sau de balansoare. Chiar dacă la această vârstă, cel mic nu va putea încă să strângă în mână jucărioarele, acest lucru nu înseamnă că atenția nu îi va fi distrasă de zgomote și lumini.
- Pentru 7 luni – 1 an, atenția ar trebui îndreptată înspre jucării care produc zgomote, care dispun de lumini și butoane, pentru că la această vârstă, cel mic va începe să exploreze lumea ce îl înconjoară. Orice jucărie colorată, care produce zgomote sau lumini îi va atrage cu ușurintă atenția, astfel că este destul de dificil să dai greș cu astfel de jucării.
- Pentru 1 – 3 ani, o perioadă considerată deosebit de importantă pentru dezvoltarea celor mici, se pot alege jucării precum: roata de împins, mașinute, păpuși, cuburi, puzzle-uri simple, seturi Lego sau chiar și diferite centre de activități. Ține însă minte faptul că în această perioadă, cel mic se va plictisi foarte repede de jucării, pentru că este foarte curios și dornic să exploreze.
- Pentru 3 – 5 ani, se pot alege deja jucării ceva mai complexe, având în vedere că micuții se află la vârsta preșcolară. În această perioadă, apare tot mai des jocul în grup, fapt pentru care jucăriile de tip lego mai comlexe, jocurile de societate pentru copii, creioanele colorate și acuarelele, sau chiar tabla magenetică de scris reprezintă doar câteva idei de jucării pentru care vei putea opta fara griji.
- Dupa vârsta de 6 ani, copiii vor avea nevoie de joacă la fel de mult, astfel că jocurile și jucăriile care le solicită abilitățile sunt cele care vor prezenta cel mai mult interes pentru ei. Dincolo de gadget-uri și tablete, este important să îi încurajați să petreacă cât mai mult timp în aer liber și dacă este posibil, chiar să practice un sport.
Alege întotdeauna jucării din materiale non-toxice.
Dincolo de dorințele celor mici (daca au ajuns la vârsta în care le exprimă clar), este important ca de cealaltă parte, un factor de decizie să fim și noi părinții, care să privim lucrurile și prin prisma siguranței. Astfel, este indicat să ne asigurăm că alegem pentru copii, doar acele jucării construite din materiale de calitate, non-toxice, pentru că știm cu toții cât de tentant este pentru cei mici să bage în guriță cam tot ce prind.
Ține cont și de dorințele lui.
Oricât de grijuli am încerca să fim în procesul de selecție al jucăriilor, nu trebuie să uităm de faptul că o jucărie aleasă corect este rezultatul respectării dorințelor lor și criteriile de selecție prestabilite de noi (care de cele mai multe ori au legatură cu siguranța). Este adevărat că uneori copiii își vor dori lucruri imposibile, însă la vârste mici, nu ar trebui să fie greu să gasim câteva soluții de compromis. Așadar, ține întotdeauna cont de dorințele lui, atunci când acest lucru este posibil, pentru ca în acest fel vei ști sigur că îi place și îți va ușura semnificativ și întreg procesul de căutare al unei jucării perfecte pentru el/ea.
Evită achiziționarea de jucării cu muchii ascuțite sau părți detașabile ușor de înghițit.
Tot în materie de siguranță, este recomandat să nu achiziționezi jucării (în special copiilor sub vârsta de 3 ani) ce au muchii și vârfuri ascuțite sau care sunt compuse din părți detașabile ce pot fi înghițite cu ușurință de cei mici.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2c6cc4e5b92426c9c44a29bdd7ca763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dc49e81ee60651c3d6c1c0aaa79cd660.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_87ef75760e305499ad1dafb206c0c377.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb6d031d0048d5cd44b85f6a53668376.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5bc5ce7fe62701ca5f9c19fbd1a71fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a9b9b56792d7a1eb2dd093a96a26cd5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7845806f75bd8a32606107302fb43c13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5dbe1c85f8a1d03fd6a5d4d7a04582f0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d831caa730dd03f6c74751c85c2f0da7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a79767879c227cc58711f14eadf0a71c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/02/magline-24selgot-17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_77fd467ef465fe5af9ee2d6c72ee82b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e6e76cec45c5330a79e68dc327c964ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/programul-rabla-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/opt-persoane-arestate-pentru-un-jaf-de-600-000-de-euro--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1778787443585.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3e057668d52f1c1516143ac9b5460d5c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_23b4d50fc67fb2d0729bf6dbb0b8d97f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gettyimages-2276286066.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-eurovision-song-contest-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f1c5b25e84b028ebb3bbf27cb82b6e73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ad9d83c431e4eec4c31aea362b687ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0dc4c6e5ead113def4ecf284462b68e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/radu-miruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ministrul-apararii-radu-miruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/casa-abandonata-franta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/aeroport-ambadonat-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/race-renasterea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/urgentele-de-la-spitalul-victor-gomoiufoto-arhiva-spitalului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pesta-porcina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ioana-dogioiu-5-martie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/santier-autostrada.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/delta-dunarii.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandru-baiatul-in-varsta-de-5-ani-disparut-in-sibiu-a-fost-reperat-din-elicopter-de-plutonierul-major-mihail-soare--foto-dsu-3-e1778776850859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.