- Medicul stomatolog este cel mai în măsură să constate anumite afecțiuni gingivale, atunci când acestea se află abia în faza lor incipientă, adică atunci când se poate interveni simplu, fără durere și rapid, iar rezultatele sunt de durată. Vizitele periodice la stomatologie, destinate doar controalelor de rutină, se pot face de două ori pe an (dacă nu întâmpini probleme mai grave pe parcurs). Tot atunci, medicul stomatolog îți poate efectua un periaj dentar profesional, care curăță suprafața smalțului dentar de depunerile de tartru care nu pot fi îndepărtate de periajul clasic. În acest fel, smalțul este complet curățat, iar gura rămâne mai proaspătă și bacteriile bucale sunt eliminate.
- Sănătatea orală, așa cum am specificat deja, este strâns legată de sănătatea întregului organism. Așadar, acesta este un motiv mai mult decât întemeiat de care trebuie să ții cont, dacă îți dorești un stil de viață sănătos și plin de vitalitate. Este demonstrate faptul că o igienă orală precară poate agrava afecțiuni deja existente în corp sau poate declanșa unele noi. Așa cum o vorbă înțeleaptă spune că este mult mai bine să previi decât să tratezi, tot așa și corpul va reacționa la acțiunile noastre directe și va răspunde pe măsură. Alegerea este una care ne aparține.
- Din punct de vedere economic, este mult mai rentabil să vizitezi regulat medicul stomatolog, pentru a prevenii anumite afecțiuni gingivale, decât să ajungi să le tratezi (multe tratamente sunt costisitoare, necesită mai multe vizite la cabinet, dar și o medicație aparte, iar perioada de recuperare este una mult mai mare și anevoioasă). Pentru a evita surprizele neplăcute, trebuie să adopți o rutină de îngrijire a danturii pe care să o efectuezi zilnic și să mergi, de două ori pe an, la stomatolog pentru o consultație. Și poți uita de problemele gingivale sau de neplăcerile pe care le pot cauza acestea.
Ce presupune o rutină completă de îngrijire a danturii? S-ar putea să te surprindă faptul că aceasta este foarte ușor de aplicat, pentru că implică câțiva pași de care trebuie să ții cont, de două ori pe zi, și anume: periaj dentar cu pasta de dinți, folosirea aței dentare și a apei de gură (exact în ordinea menționată). Periuța de dinți este și ea important și trebuie schimbată o data la 3 luni, din motive de igienă. Pasta de dinți trebuie să conțină fluor, pentru că acesta contribuie la întărirea smalțului dentar. Ața dentară se va folosi după periajul propriu zis și are rolul de a îndepărta simplu și eficient resturile de mâncare blocate în spațiile interdentare.
Nu în ultimul rând, după ce resturile alimentare au fost îndepărtate și dintre dinți, se va folosi apa de gura, care va pătrunde în cele mai înguste spații, unde nici periuța și nici ața dentară nu poate ajunge. Acesta este și motivul pentru care apa de gură este ultimul pas ce trebuie făcut, în rutina de îngrijire orală. După cum se poate observa, rutina aceasta este ușor de ținut minte și de pus în practică și nu necesită alte intervenții speciale (decât dacă medicul tău stomatolog îți recomandă tratamente și / sau alte acțiuni necesare pentru afecțiuni gingivale deja existente). Dacă vei ține cont de aceste mici reguli, care împreună completează o rutină completă de îngrijire a danturii, atunci nu este necesar să treci pragul unei stomatologii decât de două ori pe an, astfel încât să nu ai parte de griji sau stres în plus.
Nu uita: doar un medic stomatolog profesionist știe ce să îți recomande, în materie de îngrijire orală, așadar apelează cu încredere doar la sfaturile și recomandările acestuia și nu la sfaturi oferite de cunoscuți sau prieteni (anumite produse sau tratamente pot da rezultate în cazul lor, dar să nu aibă nici un efect în cazul tău). Acest lucru se întâmplă din cauză că organismele noastre sunt total diferite unul față de celălalt, nici unul nu seamănă cu altul, iar acestea pot răspunde diferit la tratamente care pot fi la bază la fel (dar să acționeze diferit).
În concluzie, pentru un zâmbet frumos și sănătos, rutina de îngrijire orală este obligatorie (se face de două ori pe zi), precum și vizitele regulate la medicul stomatolog, care au rolul de a te ajuta să depistezi anumite probleme în faza lor incipientă (atunci când se poate interveni simplu, rapid și fără durere, pentru eliminarea cauzei). Dacă vei ține cont de aceste reguli simple, nu vei întâmpina prea devreme probleme legate de dantură. Ba din contră, te vei bucura și mai mult de dinți frumoși și sănătoși, de care vei fi mândru/ă. Zâmbetul poate fi cea mai accesibilă carte de vizită și poate spune mai multe despre tine decât ai putea să crezi la o primă vedere. Așadar, nu face rabat de la aceasta, pentru că este o investiție pe care merită să o faci pe tot parcursul vieții.