Nu i-au plăcut ouăle benedict
Cei doi au ales să ia micul-dejun la Dani Brasserie, localul exclusivist aflat în cadrul celebrului hotel Four Seasons. Deși ieșirea se dorea a fi una discretă, mărturia detaliată a unei persoane care s-a aflat la fața locului scoate la iveală o atmosferă extrem de tensionată în spatele ușilor închise, relatează publicația spaniolă COOL.
Un martor a descris modul în care pretențiile repetate ale starului de la FC Barcelona au pus la grea încercare răbdarea bucătarilor și a ospătarilor.
După ce prima problemă reclamată a fost modul în care au fost gătite ouăle benedict, bucătărul a reluat prepararea acestora. Nici a doua încercare nu a fost însă cu noroc pentru personalul de la Four Seasons. Jucătorul a susținut că nivelul de sare nu era cel potrivit, fiind nevoie de noi ajustări.
Pâinea era prea puțin rumenită
Când problema ouălor părea rezolvată, atenția fotbalistului s-a mutat în altă parte. Pâinea prăjită adusă inițial a fost refuzată pe motiv că era prea puțin rumenită. Personalul a mers din nou în bucătărie și a pregătit o altă porție de pâine prăjită, dar în momentul în care aceasta a ajuns la masă, atacantul a venit cu o nouă cerință neașteptată.
Yamal a solicitat o altă porție de ouă benedict, pe motiv că cele aduse anterior se răciseră în timp ce aștepta noua pâine.
„Părea o glumă. Echipa din bucătărie și din sală a fost obligată să refacă micul-dejun în mai multe rânduri pentru a încerca să satisfacă toate cerințele. La un astfel de hotel, până la urmă faci ce cere clientul”, a relatat martorul.
Comportamentul arătat de fotbalist pe parcursul celor două ore petrecute la restaurant a lăsat o impresie amară în rândul angajaților. Sursa citată a subliniat că manierele folosite de atacantul spaniol în comunicarea cu personalul nu au fost întotdeauna cele mai potrivite, creând o atmosferă apăsătoare.
Partenera sa, vizibil stânjenită de situația creată
În schimb, partenera sa, Ines García, a avut o atitudine impecabilă. Spre deosebire de fotbalist, tânăra a fost descrisă drept o persoană amabilă și extrem de drăguță cu toți cei care s-au ocupat de masa lor.
Mai mult decât atât, cei prezenți au observat că Inés era vizibil stânjenită de modul în care se desfășurau lucrurile și de întârzierile repetate cauzate de pretențiile partenerului ei. Până la acest moment, Lamine Yamal nu a transmis nicio reacție publică cu privire la mărturiile apărute în presa spaniolă.
Un mic-dejun de 200 de euro refăcut de mai multe ori
Un alt detaliu oferit de martor este prețul aproximativ al acestei experiențe. Deși afirmă că amândoi au fost invitați, el estimează că un mic-dejun similar pentru două persoane la Dani Brasserie ar ajunge la aproximativ 200 de euro.
De asemenea, acesta susține că cei doi nu și-au petrecut noaptea cazați la Four Seasons, ci s-au prezentat la hotel doar pentru a lua micul-dejun.
Relatarea se încheie cu o reflecție a martorului, care insistă că acea dimineață a fost extrem de complicată pentru întreaga echipă. „Le-a făcut o dimineață…”, rezumă acesta, reiterând că personalul de serviciu a trebuit să refacă preparatele de mai multe ori până când acestea au fost adaptate cerințelor formulate de fotbalistul în vârstă de 19 ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b62ebdea119a9ce5c99a397867d93cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1081fea3fc740476839d782e00ceee4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f54df5f13e6c942c4974ca943506f37d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_387945526324200e7860b5f109bbfe3f.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a790d7ac6aabdb65db556f2f80d19dea.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0add1285da7d92104ad238474a4d2c92.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d415138b8797d98b051d2ee4a92e14dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e1377980f593c26307c765c3f8da32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f5e916ebb27b25352aa219f5b29fc1d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_cca510739e517a3c0593ffc2b66f37e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c39e1aae39babefdfed885ef2a1f2a8c.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3754645770b608b722003fd6ab805e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3b95ad82788a5f9c0b9b10dc9ba273dd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_f346e5daddd72ff491048ae68cb55d12.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_52973add5da69094334d310ba1b48ce0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6643b0a0025bc1b80090463f5cd9cc9b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f2d0930beea96a400340e23b2fb2bd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e383a192dbd7b78274955babeea2f1e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_91f455aaa3ba5e598de97da8eb0c9da4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ciprian-ciucu-a-dezvaluit-intrebarea-pusa-de-nicusor-dan-catre-pnl-la-consultari-i-am-spus-ca-e-o-varianta-proasta--era-surprins-si-ingrijorat--poate-nu-mai-mergem.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ramona-dumitrescuin-oglinda-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vocearomaniei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9a7e4c93ae79b1abc44779d9f07ac7d6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f088d9048617b37b9f46571b5d791188.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/02/flavia-boghiu-plangere-pnl.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bere-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bodrum-general-view-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-zbor-cer-noros.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/imbracaminte-turista-aeroport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presa-franceza-de-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-coci-vintele-la-bloc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-468938238.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-2276537174.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/peron-metrou-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-numara-bani-lei-romanesti-e1785756158686.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantroramaievenimentproeuropa020poolinquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agentie-rating-fitch.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tradare-conspiratie.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.