RADAr CULTURAL. Larguri

Poate cea mai puternică metaforă a puterii noastre de fiinţe fragile sunt castelele construite pe nisip. Sau în nori. Sau pe terenurile mişcătoare ale gândului.

Cât ne construim castelele, timpul îşi ţine răsuflarea. Se opreşte în loc. Va reporni ca un reflux, atunci când ne vom termina opera şi o va şterge. Vom construi alta.

Dintre toţi artiştii, mai încrezători în ei înşişi îmi par a fi aceia care urmează curentul numit „land art”. Nu creează în etern, nu sculptează în marmura veşniciei, ci lucrează în cel mai perisabil suport: în natură. Unii au început chiar pe ţărmul mării, chiar cu castele de nisip. Şi au crezut că, surpate de flux şi purtate în larg de reflux, se vor reconstrui undeva în adânc, tulburătoare corăbii scufundate ale minţii lor.

Este adevărat că nu îşi pot aduna creaţiile în expoziţii. Au curajul actorilor de teatru. După ce cade cortina, nici o imagine nu poate restitui atmosfera unei săli de teatru, vibraţia personajelor. Asemenea unei cortine, în „land art” valurile, vânturile, perindarea anotimpurilor cad peste toate plăsmuirile „land art”. Le restituie, de fapt, circuitului naturii, aşa cum şi personajul pe care îl construieşti pe scenă reintră într-un circuit spiritual, pe care memoria spectatorilor îl poate oricând străbate. Dar bătăile inimii pe secundă vor avea gustul înşelător al amintirii.  

Recomandări

Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

FLAMINGII ŞI PESCĂRUŞUL. Nu putem înainta în largul ideilor, fără să zăbovim, precum pescăruşul din tabloul pictoriţei americane Leah Saulnier, pe reversul primului gând. Pentru că artista l-a prins în capcana pânzei sale, casteluşul de nisip din imagine nu va mai avea şansa să se scufunde în mare. Poate că va fi înhăţat de aceşti doi flamingi vicleni, cu chipuri profesorale. Ţipetele stridente ale pescăruşului vor să ţină castelul sub controlul prezentului, să nu-l lase să ajungă în buzunarele largi ale viitorului reprezentat de aceşti flamingi deghizaţi. Numai că, printre picioarele lor, aproape neobservat, pândeşte un rac. El ar putea şterpeli castelul de nisip, trăgându-l spre ziua de ieri, când flamingii nu apăruseră încă pe plajă.       

Recomandări

Transelectrica, paradisul de stat: bonusuri ilegale de 29 de milioane de lei. Șefii au luat 780 de euro pentru chirie, având locuințe pe lângă București

TIKTALK. SCULPTEAZĂ LUMEA! Unul dintre cei mai interesanţi reprezentanţi ai curentului „land art” şi cei mai cunoscuţi, fiindcă navighează în largul reţelelor sociale, este galezul Jon Foreman (în trei dintre fotograme îl vedem lângă operele lui). Crezul său artistic exprimat – Sculpt the World („Sculptează lumea”) – ar putea suna, pe cât de pompos, pe atât de rizibil, gândindu-ne că şi-a ales cel mai perisabil suport. Dar infatuarea cu care se încumetă să sculpteze lumea este, de fapt, o smerită imitare a lui Dumnezeu.

https://www.tiktok.com/@sculpttheworld/photo/7507385460105301270?is_from_webapp=1&sender_device=pc&web_id=7522810309762319894

GÂND DIN GÂND. Dorul de cine iubim construieşte castele de nisip pe plajele minţii noastre. Şansa la nemurire este că nu suntem doar aparenţe fragile, umbre de carne şi sânge, ci suntem gând din gândul cuiva. M83 este/a fost o trupă de „dream pop” (subgen al rock-ului alternativ, cu accente psihedelice), numită atât de ciudat după o galaxie din constelatia Hidra. Avântându-se în largul firmamentului (al bolții cereşti), Nicolas Fromageau şi Anthony Gonzalez îşi construiesc castelul în tării. Un castel numit dorinţă: „Stelele şi planetele/Mă cheamă/La miliarde de ani distanţă de tine/Sunt pe drum/Sunt pe…”. Lacrimile au compoziţia mării. Ne putem avânta liniştiţi în largul lacrimilor. Ne ţin la suprafaţă. De ce ne-am îndoi? Şi în largul iubirii, drumul e mereu mai important decât destinaţia.

Recomandări

Cine conduce industria de apărare aeronautică: Sinecuriști cu salarii de zeci de mii de lei, o cârciumăreasă și o fostă directoare de creșă