Este relaxant. Explicaţia constă în secreţia de endorfine (acei hormoni ai fericirii) care are loc în timpul râsului. Aceasta contracarează efectele adrenalinei şi ale cortizolului – produşii stresului – favorizând relaxarea fizică şi cerebrală, ameliorând migrenele, insomniile şi stările de anxietate. Mai mult, râsul e şi un bun afrodiziac, pentru că favorizează orgasmul.
Scade tensiunea. “Agitaţia” pe care o simţim în corp în momentele de veselie intensă pune sângele în mişcare şi favorizează oxigenarea inimii, reducând riscul apariţiei cheagurilor şi a bolilor cardiovasculare. Pe termen lung, râsul scade tensiunea arterială şi reduce colesterolul. În plus, contracţia diafragmei stimulează şi ficatul, stomacul, plămânii şi intestinele.Râzi în hohote şi slăbeşti | Această «activitate» echivalează cu 30 de minute de făcut sport
E exerciţiu fizic. Mai multe studii au dovedit că într-o oră de râs în hohote arzi tot atâtea calorii cât în 30 de minute de sport sau în 40 de dat cu aspiratorul – adică echivalentul unui baton de ciocolată. Mai mult, faptul că solicită muşchii contribuie şi la scăderea stratului adipos şi la întărirea abdomenului (cutia toracică e obligată să se ridice şi să coboare, iar muşchii abdominali se contractă de multe ori, subţiind talia). Făcut zilnic, acest exerciţiu te poate ajuta să scapi de 1 kg pe lună.
Îţi dă încredere în tine. Amuză- te de o fază haioasă dintr-un film, râzi la un banc bun, distrează-te la glumele prietenilor sau, pur şi simplu, încearcă să zâmbeşti mai mult. Asta te va ajuta să gândeşti pozitiv despre tine şi despre ceilalţi, să devii mai sociabilă şi să ai mai multă întredere în tine. În plus, şi la faţă vei arăta mai bine, pentru că nu mai puţin de 15 muşchi faciali lucrează în timpul râsului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.