Ezită, la început, să-şi povestească viaţa. Parcă nu se simte încă pregătit să spună lumii întregi, cu voce tare, că a fost abandonat de mic şi că a crescut într-o casă de copii. Îşi începe povestea aproape şoptit. A ţinut-o departe de ochii lumii până acum, poate dintr-o teamă de a nu fi judecat. Apoi, încet-încet, începe să contureze, fără măcar să-şi dea seama, portretul unui învingător. E stilat, sincer, modest, respectuos, ambiţios şi extrem de bine crescut.
„Am fost binecuvântat să cresc în centrul de plasamant. A fost mâna lui Dumnezeu!“
Save s-a născut în Câmpia Turzii, judeţul Cluj, în iunie 1990, iar când avea 4 ani a fost abandonat de mama sa într-un orfelinat. Situaţia de acasă nu era prea bună. Tatăl murise, mai avea patru fraţi, el fiind cel mai mic, iar mama a luat decizia să îl dea în grija altora. Acum, ca adult, Save spune că a fost o adevărată binecuvântare că a ajuns în orfelinat.
Ţine minte că a ajuns la Braşov, într-un centru de plasament privat, deschis de un om de afaceri braşovean, după o selecţie făcută în rândul copiilor de câţiva anişori din întreaga ţară.
„Am ajuns în centrul din Braşov din noroc, alături de alţi o sută de copii. Pentru mulţi este mai bine în centru decât acasă. Eu am fost binecuvântat să cresc acolo. A fost mâna lui Dumnezeu! Cei de acolo au avut mare grijă să fim crescuţi frumos, nu ne-a lipsit nimic, am avut foarte multe activităţi… În copilărie eram foarte timid şi foarte neîndemânatic. Unde mă puneai, acolo stăteam. N-am fost aventuros, nu intram în conflicte, n-am fost un copil problemă. Învăţam bine şi de mic mi-am dat seama că am înclinaţii artistice. Ştiam de atunci că vreau să fiu în zona asta“, povesteşte Save.
Acolo şi-a găsit, de fapt, adevărata familie şi tot acolo a legat prietenii pe viaţă. Cei mai buni prieteni ai lui, doi fraţi, sunt acum ingineri, iar unul dintre ei s-a căsătorit cu o fată tot din centru, care este contabilă la o multinaţională, iar acum sunt părinţi.
„Sunt foarte mândru de cei cu care am crescut. În centru nu a fost o experienţă traumatizantă, deşi toată lumea vorbeşte de asta şi mie nu mi se pare ok. Eu chiar mi-am găsit o familie acolo. Evident că mai existau conflicte, ca în orice familie, dar totuşi, într-o casă de copii poate să îţi fie mai bine decât în familia naturală în multe situaţii“, a mai spus el.
„Pe mama am iertat-o. Eu sunt împăcat în sufletul meu. Acesta a fost destinul meu”
S-a ataşat şi de educatoarele care îl îngijeau şi cărora le spunea „mami“ (cele care lucrau full-time) sau „tuşa“. În schimb, cu mama şi fraţii lui nu a ţinut legătura. A avut câteva contacte cu mama lui, dar nu au păstrat legătura în timp. Nu ştie exact nici când a murit. A aflat anul trecut că s-a dus. Fraţii lui nu au încercat niciodată să ia legătura cu el, prin urmare, nici Save nu i-a căutat şi ştie de existenţa lor mai mult din anchetele sociale.
„Eu am iertat-o şi consider că a fost mâna lui Dumnezeu că am ajuns în centru. Am preferat să nu ştiu nimic despre ei. Mai important pentru mine a fost să ajung cât mai departe în viaţa asta. Eu sunt împăcat în sufletul meu. În sufletul meu e pace. Acesta a fost destinul meu. Dacă nu eram aici, în centrul de la Braşov, nu ajungeam să fac muzică, să cunosc oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut şi nici să fiu aici să dau acest interviu. Drumul meu în viaţă e altul“, a mai spus Save.
Psihologul lui i-a fost un fel de mentor şi spune că îi rămâne veşnic recunoscător că l-a ajutat să treacă de cele mai grele momente din perioada adolescenţei, în care nu ştia prea bine în ce direcţie să o apuce. Un alt sprijin i-a fost şi Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă şi Integrare Profesională (ADDIP). Costi Filote, Eva, Mădălina, Ester, Ancuţa sunt doar câteva persoane care l-au ajutat şi care îi vor rămâne mereu în suflet.
„Întotdeauna mi-am dorit să fiu independent. Poate că şi viaţa m-a învăţat asta, dar mi-am dorit mereu să mă pot descurca singur şi să-mi urmez visele. Mulţi tineri care provin din case de copii nu au perspective în viaţă, dar eu am avut noroc, pentru că oamenii aceia de la centru chiar s-au străduit şi au pus suflet. Iar noi, copiii, eram foarte uniţi. Am şi legat prietenii pe viaţă între noi. Noi ţinem legătura şi acum, ne susţinem, am stat apoi în căminul studenţesc împreună şi nu ai cum să nu înveţi unul de la altul“, a adăugat tânărul artist.
Portretul unui învingător
Save a terminat unul dintre cele mai bune licee din Braşov, Colegiul Naţional „Unirea“, apoi a făcut Facultatea de Litere, Secţia Limbi moderne aplicate, la Universitatea „Transilvania“ Braşov, dar nu şi-a mai dat licenţa. Vorbeşte însă la perfecţie engleza şi franceza şi acum lucrează la un call-center din Braşov. Stă cu chirie, se întreţine singur şi zi de zi îşi clădeşte visul de artist.
De muzică s-a apucat serios în urmă cu 8 ani, deşi compunea texte şi melodii de pe la 16-17 ani. Mai târziu a luat lecţii de canto, iar în urmă cu doi ani a semnat un contract cu casa de discuri Cat Music şi are deja câteva videoclipuri. S-a apucat de studiat şi chitara, de unul singur, cu Youtube-ul în faţă şi este îndrăgostit de genul pop-dance, R&B.
Are şi o trupă cu care cântă prin cluburi, iar anul trecut, în septembrie, a deschis un concert al Deliei, în Bucureşti.
::placeholdeR–>
L-a încurajat mult şi faptul că mai multe vedete din ţară, precum Andreea Esca, îi apreciază muzica şi chiar a fost prezentă la unul dintre concertele lui.
„Am luat legătura cu managerul Deliei şi mi-am exprimat dorinţa să cânt în deschiderea concertului ei. Am fost acceptat din prima. Am fost foarte mândru. Nu mândru, fericit! Anul trecut a fost un an bun în care am cunoscut oameni foarte importanţi pentru mine, care mi-au dat un impuls şi m-au încurajat teribil“, mărturiseşte el.
Spune că, în industria muzicală, un artist la început de drum primeşte mai multe refuzuri decât încurajări.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/02/dsc6638x.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/02/dsc6638x-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d5cb3be29d54e5073be3c7e3737d9ce5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_88eecc29bf45cb4d4e5839d89d98b11a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_634a01ba40b09e3c6bfdfa2c29258ad5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5c2e3fce8eb78001b59bb760714c44e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ec8b4d95e9514311f1d6ed58f4197ef4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ec28f7b1a23769149fd1949b753d68.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_af10a6271baea720eed6a58841bc54f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ad3f4c41bb03c68e2fde365052c2bb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ciprian-ciucu-a-facut-o-vizita-neanuntata-la-autobaza-stb-floreasca-construita-in-1950-si-s-a-enervat-cand-a-vazut-conditiile-de-lucru-176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/varsta-minima-pentru-jocuri-de-noroc-ar-putea-creste-la-21-de-ani--noi-reguli-dure-pentru-publicitate-dezbatute-in-parlament-e1771268935516.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_619d2721667fa5ffc1d397f6be8901ef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f4cb772e1bb5b5618a3d7f0160dc8aed.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_bb28a84f2f9f00b11418db080d305b47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_ff1b05657a9b05a797c7295591fe72a2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_0c1d35e3b30b3c0697d65d334bcdc968.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4df14a8d79103cec0ea6f9080c26901d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_712800a85349ffc0af6db0251bf4631c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_084b9f0646349a0b6129b895e1128be3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/daniel-pavel-desafio-aventura-pro-tv-domnul-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/investitie-baieti-2-1-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_05e865c3e75d5d9b474239d8df3d21dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_843a8ae3860962164a51ba895e0b9bef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_707d23733770c869970ce183bf2121a1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e87b77ffafd0e2c35c92b4108a099e14.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_59b86c737eb2f33deb10d929eef7e73b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f402c83e8b8f99807f174d0c530cb35f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_18b28074ae8e4f00493eccd7c832e3ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7fee94bf18d5195b9600e168a6023da1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d7dce85daa1bcea3b3fe01831c6126e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7d9c35f0ee37486cfa5ff0df15fa059f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jeanne-shaheen-sua-e1771271111443.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e1a5ed2112216dc7d5c67b74aa617c18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dbd0609a072ff8641d782b0da0e4b52e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4de7997e6ac307cfa0b3189e18ba6594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/vlogger-roman-cazat-burj-al-arab-dubai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tanar-operat-suub-picior-salvat-de-la-amputatie-foto-suub.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gerald-stratford-in-varsta-de-77-de-ani-sursa-de-inspratie-pentru-designeri--foto-gerald-stratford.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/apeirofobia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/buchet-de-trandafiri-cadou-scaled-e1771250532976.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/saptaman-alba-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/bol-rez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/trifoi-4-foi-gargarita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/peste-cu-mercur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/personal-medical-spital-servicii-ambulanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cenaclul-flacara-24-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cristian-tudor-popescu-ii-cere-lui-nicusor-dan-sa-ia-atitudine-la-washington-e1771259406759.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/perchezitii-politie-e1770201304489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protest-sindicalisti-cotroceni-cereri-presedinte-nicusor-dan8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/robert-negoita-vlad-chirea-marian-vanghelie-inquam-elena-udrea-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/steagurile-uniunii-europene-si-americii-relatii-ue-sua-foto-ilustrativshutterstock2613971831-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/recesiune--foto-ilustrativ-shutterstock1736991089-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.