Autoritățile franceze au decis să impună măsuri drastice pe faimosul traseu Mont Blanc, după ce creșterea explozivă a numărului de vizitatori a transformat zona montană într-o arenă a supraaglomerării și a poluării masive. În încercarea de a proteja mediul și de a opri degradarea peisajului alpin, oficialii vor să interzică accesul drumeților de o zi care nu pot face dovada unei rezervări confirmate la o unitate de cazare de pe traseu.
Circuitul Mont Blanc, care măsoară 170 de kilometri și traversează regiuni montane din Franța, Italia și Elveția, a atras în această vară peste 90.000 de persoane, o creștere substanțială față de cei 60.000 de drumeți înregistrați în urmă cu câțiva ani, relatează publicația Daily Mail.
Din cauza afluentei uriașe, traseul a devenit pe alocuri aproape impracticabil, existând zile în care oamenii merg la o distanță de mai puțin de un metru unul față de celălalt.
Popularitatea crescută a adus însă un cost uriaș pentru mediu. Mărturiile și imaginile distribuite pe rețelele de socializare au arătat o realitate revoltătoare: cantități mari de deșeuri abandonate, de la ambalaje din plastic și hârtie igienică până la șervețele umede lăsate sub aproape fiecare piatră de pe marginea potecii.
Imaginile au stârnit un val de indignare atât în rândul comunității montane, cât și în rândul localnicilor.
„Sunt foarte dezamăgită și dezgustată. Cine credeți că o să strângă gunoiul după voi în locul ăsta? Nimeni”, a declarat o turistă.
Conform noilor reguli propuse, accesul pe traseu va fi permis exclusiv persoanelor care dețin o rezervare confirmată la un hotel, refugiu, cabană sau într-un spațiu oficial de bivuac. În plus, turiștilor li se va interzice să poarte alt tip de bagaj în afară de rucsacul clasic de drumeție.
Măsura vine după o serie de plângeri legate de turiști care își trimiteau trollerele mari pe rotile de la un refugiu la altul folosind servicii de taxi sau care parcurgeau porțiuni lungi din traseu cu mașina, pretinzând ulterior că au finalizat tot circuitul pe jos.
Administratorii de la cabanele montane s-au confruntat la rândul lor cu cerințe bizare din partea unor vizitatori nepregătiți pentru rigorile muntelui. Cabanierii au povestit cum unii turiști, proaspăt urcați la o altitudine semnificativă, s-au plâns că refugiile nu sunt dotate cu lift sau au întrebat dacă unitatea dispune de servicii de spa.
Pentru a restabili ordinea, serviciile de transport al bagajelor prin taxi vor fi limitate doar la anumite intervale orare, cel mai probabil dimineața devreme și seara. Verificarea respectării noilor reguli va fi asigurată de o echipă specializată, denumită „brigada verde”, care va patrula pe traseu și va aplica amenzi celor care încalcă prevederile.
Deși cuantumul definitiv al sancțiunilor urmează să fie stabilit, reprezentanții administrațiilor locale au precizat că amenzile vor porni de la cel puțin 35 de euro și pot ajunge la sume considerabil mai mari.
Localnicii din regiune reclamă de asemenea fenomenul campării ilegale pe terenuri private, apărut deoarece locurile din refugii și zonele autorizate de campare sunt epuizate adesea cu un an înainte.
Planul de management nu include însă construirea de noi spații de cazare, scopul fiind plafonarea numărului de persoane prezente simultan pe munte. Deși unele primării locale își exprimă reținerile din cauza impactului economic asupra turismului, presiunea asupra ecosistemului a făcut ca aceste restricții să devină inevitabile.