Elisabeta Fulganu, 28 septembrie 1978, ora 6.00, Bucureşti, Balanţă cu ascendentul în Balanţă. Este normal să vă aflaţi într- o stare de confuzie şi de derută interioară, pentru că traversaţi una dintre cele mai importante perioade din viaţa dv., care are rolul de a vă face să descoperiţi ce este cu adevărat important din alegerile făcute până acum. Această perioadă are, de multe ori, consecinţe nefaste, mai ales pentru cei mai sensibili, dar atunci când se va încheia, veţi vedea că aveţi toate motivele să fiţi mulţumită că aţi trecut cu bine prin ea.
Irina Maroş, 17 februarie 1978, ora 11.15, Pătârlagele, Vărsător cu ascendentul în Gemeni. Ai o astrogramă frumoasă, care “vorbeşte” despre posibilitatea de a-ţi descoperi unul sau mai multe talente artistice pe baza cărora să cunoşti chiar şi o formă de celebritate. Se recomandă meseriile care au legătură cu copiii, divertismentul sau turismul, dar şi consilierea. Este important să respecţi locul şi rostul fiecărei persoane în viaţa ta şi să dăruieşti din preaplinul tău sufletesc fiecăruia dintre cei pe care îi întâlneşti. Una dintre experienţele esenţiale e o relaţie bazată pe dragoste, şi aici e un punct delicat, pentru că trebuie să treci peste o anumită doză de egoism şi să îţi deschizi inima.
Stela Petcu, 29 iulie 1938, ora 17.20, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Săgetător. Astrograma dv. nu conţine elemente periculoase sau ameninţătoare la adresa sănătăţii. Poate fi afectată relaţia de cuplu sau cu copiii, poate şi din cauza unor opinii greu de schimbat despre cum ar trebui să fie sau să se poarte fiecare persoană care este prezentă în viaţa dv. Aveţi un dezavantaj clar din cauza tendinţei de a căuta să aflaţi permanent ceea ce ceilalţi au tendinţa să vă ascundă, şi de aici apar griji şi tot felul de scenarii fanteziste care vă pot amărî viaţa. Relaţia de cuplu poate fi afectată prin lipsa partenerului sau printr-o prezenţă mai puţin importantă în viaţa dv.