Mergi direct la conținut »
ICR: Scrisori ale lui Napoleon al III-lea și Victor Hugo, expuse la Academia Română în cadrul Sezonului România-Franța
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > ICR: Scrisori ale lui Napoleon al III-lea și Victor Hugo, expuse la Academia Română în cadrul Sezonului România-Franța

ICR: Scrisori ale lui Napoleon al III-lea și Victor Hugo, expuse la Academia Română în cadrul Sezonului România-Franța

Deschiderea Sezonului România-Franța a fost marcată de expoziția „România/Franţa - Itinerarii culturale”, vineri, 20 aprilie, în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române.

De Dragoș Tănase,

  • (Explicație FOTO – de la stânga la dreapta: acad. Răzvan Theodorescu, ES Michele Ramis, Ambasador al Franței, Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române, Liliana Țuroiu, președinte ICR și Pierre Buhler, preşedintele Institutului Francez)

Expoziţia cuprinde piese spectaculoase, printre care manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondenţă, printre care scrisori ale lui Napoleon al III-lea și Victor Hugo, dar și pagini de carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica şi evoluţia legăturilor istorice şi culturale româno-franceze.

Expoziția a fost vernisată în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Excelenţa Sa Michèle Ramis, a preşedintelui Institutului Francez, Pierre Buhler, alături de academicianul Răzvan Theodorescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu și al Lilianei Țuroiu, președinte ICR.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 17 mai, la Biblioteca Academiei Române.

Declarații ale participanților la vernisaj:

„Sezonul este un catalizator. Sunt emoţionată să văd comori precum scrisori ale lui Napoleon III, ale lui Victor Hugo. Este o frumoasă demonstraţie de prietenie româno-franceză şi vă invit să profitaţi de ea” – E.S. Doamna Ambasador Michèle Ramis.

„Este o expoziţie care, prin colecţiile Bibliotecii Academiei Române şi ale Muzeului Naţional al Literaturii, subliniază toată bogăţia şi vitalitatea istorică a legăturilor dintre ţările noastre. Sezonul Franţa-România tocmai s-a încheiat la Paris şi a reprezentat ocazia pentru cetăţenii noştri de a ne redescoperi rădăcini comune, o apropiere lingvistică, relaţii care separă generaţii de artişti. Este suficient să-l cităm doar pe Constantin Brâncuşi, de altfel cu această ocazie francezii au aflat că numele său se pronunţă Brâncuşi, şi nu Brancusi, dar şi pe Eugen Ionesco, Tristan Tzara, Emil Cioran” – preşedintele Institutului Francez de la Paris, Pierre Buhler.

„Cu ocazia demersurilor de diplomaţie culturală care ţin de specificul Institutului Cultural Român, mi-a revenit nu o dată în minte o frază a gânditorului francez Leon Bloy, citată de Constantin Noica în Jurnalul său filozofic: «Nu se ştie cine dă şi cine primeşte». Noi ştim foarte bine ce ne-a dat Franţa, istoric şi cultural, iar expoziţia inaugurată azi (vineri, 20 aprilie – n.r.) la Academia Română este cât se poate de lămuritoare în acest sens” (…) Este o expoziţie care vorbeşte deopotrivă despre istorie şi despre cultură. Am ajuns la mijlocul Sezonului Franţa – România. (…). Iar dacă noi, ICR, ca parteneri ai Sezonului, culegem acum roadele unor eforturi depuse de-a lungul unor luni bune, dacă nu chiar ani, aceasta înseamnă că, în anii care vor veni, vor creşte, negreşit, noi proiecte şi cooperări creatoare”, președintele ICR, Liliana Țuroiu.

În intervenţia sa, preşedintele Liliana Țuroiu a felicitat echipele ICR din România şi Franţa, precum şi pe partenerii instituţiei, pentru reuşita colaborare în cadrul Sezonului.

„Un mare mulţumesc echipei de la Paris, care – timp de patru luni şi jumătate – a fost prezentă cu proiecte în toată Franţa, precum şi colegilor mei de la Bucureşti şi partenerilor noştri. Sunt mândră de munca lor şi vreau să audă acest lucru”, a fost mesajul Lilianei Țuroiu.

Peste 60 de proiecte desfăşurate la Paris

Institutul Cultural Român a contribuit la Sezonul România-Franţa cu peste 60 de proiecte, într-un demers unic de diplomaţie culturală, în perioada 27 noiembrie 2018 – 16 aprilie 2019.

Teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte vizuale, expoziţii, dezbateri au fost domeniile prin care ICR Paris a generat, în cadrul Sezonului, un dialog autentic între comunităţi şi creatori.


Citește și… INTERVIU cu Nicușor Dan: „La primul cutremur, 400-500 de clădiri pot cădea. S-au consolidat doar vreo 30!”. Vrea să candideze pentru a treia oară la Primăria Capitalei


 

 
 
Close
Close
Închide