Zece atracții turistice din Europa care ar trebui evitate în 2026

Comentează
Turiști în gondole, Veneția, Italia - 2024

Europa rămâne una dintre cele mai vizitate regiuni din lume, însă nu toate obiectivele celebre oferă experiențe memorabile. Expertul în turism Rob Crossan atrage atenția asupra unor atracții extrem de populare care, în realitate, dezamăgesc prin aglomerație, supraevaluare sau lipsă de autenticitate.

Iată zece locuri din Europa pe care turiștii ar trebui să le evite în 2026, potrivit analizei publicate la finalul anului 2025, de Telegraph.

1. Balconul Julietei: Un simbol romantic inventat pentru turiști

Balconul Julietei, din Verona, Italia, este considerat un loc de pelerinaj romantic, deși nu are nicio legătură reală cu Shakespeare.

Casa și balconul au fost adaptate abia în secolul XX, iar vizitatorii plătesc acum o taxă pentru a vedea un decor fictiv.

Concret, autoritățile italiene au decis ca turiștii să plătească o taxă de 12 euro pentru privilegiul de a privi balconul de piatră (care a fost adăugat clădirii  în anii 1930) și „de a poza lângă o statuie de bronz care o înfățișează pe personajul fictiv Julieta (care a fost ridicată în anii 1970 ca un stimulent suplimentar pentru turiști să viziteze)”, conform sursei citate.

2. Leicester Square: Epicentrul aglomerației și al capcanelor turistice

Leicester Square, din Londra, Marea Britanie este descrisă ironic ca o „zonă de detenție turistică”.

Leicester Square este dominată de lanțuri comerciale și fast-food-uri, departe de farmecul autentic al Londrei.

3. Blue Lagoon, Islanda: Spa celebru transformat într-o experiență sufocantă

Blue Lagoon promite relaxare, dar realitatea este diferită. Experiența este comparată cu „o supă de oameni”, iar atmosfera este descrisă ca „mai apropiată de un lounge de aeroport decât de un refugiu wellness”.

„Laguna nu este o minune naturală (...), magia se evaporă mai repede decât aburul din jur.”, spune expertul în travel.

4. Piatra Blarney, Irlanda: O legendă veche și o experiență… discutabilă

De secole întregi vizitatorii urcă treptele înguste, medievale ale Castelului Blarney pentru a se agăța pe spate și a săruta ceea ce este, incontestabil, o stâncă umedă.

Tradiția sărutării pietrei pentru „darul vorbirii” este considerată o invenție turistică.

După experiență, turiștii rămân mai degrabă cu griji legate de igienă decât cu elocvență.

5. Reeperbahn, Hamburg, Germania: Faimă istorică, realitate banală

Cartierul roșu din orașul Hamburg, fost simbol al vieții de noapte, este descris astăzi ca fiind „la fel de boem ca o sală de mese de hotel ocupată de o echipă de rugby”.

Acesta se bucura de titlul de „cea mai nebună ieșire nocturnă din Europa”.

„Cluburile sale odinioară legendare se înghesuie alături de berării identice și localuri de striptease cu aspect rânced.”

6. Manneken Pis, Bruxelles, Belgia: O statuie minusculă, o dezamăgire uriașă

Manneken Pis, din capitala Belgiei, o statuie de doar jumătate de metru, atrage mase de turiști, deși experiența este considerată ușor de replicat: „leagă un furtun de un pitic de grădină și ai același rezultat”.

Statuia înfățișează un băiețel care urinează și datează din secolul al XVII-lea care, deși are doar o jumătate de metru înălțime.

7. Mona Lisa, Paris, Franța: Artă iconică, experiență frustrantă

Vizitatorii sunt „înghesuiți ca vitele” pentru a ajunge să vadă celebra pictură mai mult prin ecranul telefonului decât în realitate, spune expertul în turism.

Luvru, muzeul în care este expusă Mona Lisa, este și cel mai vizitat din întreaga lume.

8. Plimbarea cu gondola, Veneția, Italia: Romantism scump și blocaje pe canale

Pentru 30 de minute și 90 de euro, turiștii se confruntă cu „un ambuteiaj pe apă, cu tapițerie mai bună”, într-o experiență departe de liniștea promisă.

Deși o plimbare cu gondola în Veneția „ar trebui să fie apogeul romantismului european”, experiența este dezamăgitoare, adaugă expertul.

9. Mica Sirenă, Copenhaga, Danemarca: Una dintre cele mai mari dezamăgiri turistice din Europa

Statuia, amplasată într-o zonă industrială, este descrisă drept „chintesența anti-climaxului turistic”, iar turiștii sunt surprinși de dimensiunea sa redusă.

Statuia care o înfățișează pe Mica Sirenă a fost comandată în 1913 ca un omagiu adus lui Hans Christian Andersen.

„A merge la cooperativa locală și a face o fotografie cu slănină ambalată în folie termocontractibilă este o experiență mai stimulantă și autentic daneză.”, spune Rob Crossan.

10. John O’Groats, Scoția: Un „capăt de lume” care nu este ceea ce pare

Promovat greșit drept cel mai nordic punct al Marii Britanii, locul oferă în schimb „o parcare, un magazin de suveniruri și o toaletă”.

„Nu este și nu a fost niciodată cel mai nordic punct de pe continentul britanic. Această distincție se cuvine lui Dunnet Head, aflat la câțiva kilometri de-a lungul drumului.”, a punctat expertul în travel.

În contextul în care turismul european continuă să crească, experții recomandă explorarea unor alternative mai autentice, mai puțin aglomerate și cu adevărat reprezentative pentru cultura locală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!