Oana Sisilică, 26 februarie 1989, ora 1.30, Alexandria. Peşti cu ascendentul în Săgetător. Mesajul principal care se desprinde din astrograma ta este acela că ai o nevoie vitală să descoperi viaţa prin aspectele ei practice, concrete, să o trăieşti plenar pentru a o cunoaşte în profunzime, dincolo de orice teorii.
Ai şansa să înţelegi, prin experienţă directă, valoarea practică a adevărurilor la care ai acces la un moment dat. Pentru aceasta ai însă nevoie de o minte deschisă, tolerantă, capabilă să accepte diversitatea infinită a vieţii şi să permită sentimentelor să ocupe un loc important în existenţa ta. Este posibil să te îndrepţi spre o profesie medicală sau către domeniul educaţiei, pentru că ai înclinaţii către ştiinţele exacte.
Andreea Sarba, 29 ianuarie 1987, ora 21.20, Dej. Vărsător cu ascendentul în Fecioară. Există destule elemente care conturează o dorinţă intimă de armonie şi de netezire a asperităţilor în relaţiile de orice fel, fără a garanta însă soliditatea acestora. Este nevoie de mai mult de atât, de înţelegerea în profunzime a naturii unei relaţii – cum ar fi cea de cuplu, de exemplu, care se construieşte între doi oameni egali, independenţi, cu dorinţe şi aspiraţii proprii, care se pot armoniza, deşi nu e obligatoriu.
Ai nevoie de independenţă, adică de dorinţa sinceră de a creşte prin forţe proprii. Nu e cazul să îţi faci griji în legătură cu situaţia materială, e mai bine să te preocupi de statutul tău, de libertatea ta personală. Ar trebui să eviţi înclinaţia de a demonstra mereu câte ceva cuiva, pentru că ea te menţine la un nivel superficial al trăirilor.
Iulia Schfetz, 6 decembrie 1979, ora 9.30, Ploieşti. Săgetător cu ascendentul în Capricorn. Procesul de transformare interioară început în urmă cu câţiva ani se va amplifica, fără să capete accente dramatice sau să provoace suferinţă inutilă.
Sunteţi în etapa în care aveţi nevoie de un contact permanent şi nemijlocit cu realitatea, aşa cum este ea, fără teamă, prejudecăţi şi nemulţumiri false. Începutul lunii septembrie a însemnat şi debutul unei perioade în care cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să căutaţi diverse căi de evoluţie şi de dezvoltare personală.