Despre Corina Caragea au apărut informații, în ultima vreme, că ar urma să se căsătorească. Vedeta a explicat cum stă situația în acest sens.
Corina Caragea trăieşte o poveste de dragoste cu Robert Pongracz, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) din România. Despre cei doi, care sunt împreună de peste patru ani, s-a zvonit, în ultima vreme, că ar urma să se căsătorească.
La emisiunea de televiziune "Vorbește lumea", prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, care nu petrece prea mult timp în bucătărie, a dezvăluit că nu are planuri de căsătorie.
"Nu mă căsătoresc acum. Nu mi se pare o prioritate. Important este să fii fericit. Da, Bali e o destinație pentru luna de miere, dar e frumos și în Maldive", a declarat Corina Caragea.
"Am fost în vacanță în Bali în cuplu", a mai spus vedeta de televiziune.