Deea Maxer și-a spus părerea despre ce se întâmplă la Ferma, noul show de la Pro TV. Artista a făcut o comparație cu emisiunea Ferma Vedetelor, la care a fost participantă anul trecut.
Show-ul Ferma a început de curând la Pro TV și a captat imediat atenția. Deea Maxer, fostă concurentă la Ferma Vedetelor, tot de la Pro TV, a comentat pe marginea noii emisiuni de la Pro TV. Aceasta s-a arătat surprinsă de condițiile în care trăiesc concurenții care participă la Ferma.
"...Cred ca urmatorul sezon se va filma într-un hotel de 5 stele. Cam mult lux la cabana aia numită fermă. Unde sunt oile, bălegarul, apa scoasă din puț, Nea Rață cu sarcinile care erau epuizante, lipsa hranei și a condițiilor omenești. Ne mâncau muștele de vii .... acum ăștia au șemineu și cadă cu apă caldă curentă... Pfff sunt geloasă", a comentat Deea Maxer pe o pagină de socializare unde s-a vorbit despre emisiunea Ferma.