01 Feb. 2018 10:33

Diana Dumitrescu recunoaște că este temperamentală. „Vorbesc mai colorat, iar dacă mă calcă cineva pe coadă…”

Distribuie

Diana Dumitrescu a mărturisit că este o persoană temperamentală și că la nervi obișnuiește să vorbească destul de colorat.

Diana Dumitrescu, care a fost cerută în căsătorie, a fost invitată în platoul unei emisiuni de la Kanal D, unde a făcut câteva dezvăluiri despre felul ei de a fi.

Diana Dumitrescu a comentat și despre presupusul scandal pe care l-ar fi avut cu Cezar Ouatu, cel alături de care prezintă Selecția Națională Eurovision 2018.

Actrița a infirmat zvonurile privind scandalul cu colegul său, dar a și explicat că este o persoană temperamentatlă, care se manifestă foarte vocal la nervi.

„Nu ne-am certat, nu este adevărat, de obicei mă cert, dar acum e complet nevinovat. Avem şi un filmuleţ împreună în care râdem, eu râd aşa mult. Pregătim şi o surpriză pentru public, la Craiova.

 Este adevărat, sunt vocală, vorbesc mai colorat, eu sunt un om cu de toate, iar dacă cineva mă calcă pe coadă, se aude de la vestiare”, a declarat Diana Dumitrescu.


Citește și: ANALIZĂ / Alba-neagra cu Declarația 600. Vrei, nu vrei, statul tot îți ia banii. Haosul continuă în sistemul fiscal


 

Loading...
Comentarii