Stelistul Gabi Enache și-a asumat un scandal în secunda în care a decis să-i intenteze divorț Mădălinei, ne-au dezvăluit surse din preajma lui. Fotbalistul urmează să depună actele peste două săptămâni când se va întoarce din cantonament. Nici bine nu au ieșit la lumină culisele vieții lui amoroase că soția s-a prezentat la televizor drept victimă și a început să se plângă de infidelitatea lui. Asta, deși Mădălina și Gabi nu mai formau un cuplu de ceva vreme, așa cum știu toți cei din anturajul lor și cum chiar ea a dat de înțeles, declarând că soțul nu-i vine acasă decât două ore pe zi, pentru copil. În aceste condiții cum mai poate juca ea rolul de înșelată dacă soțul ei nu mai locuia acasă de mai bine de un an?

Gabi Enache a acceptat să ne dea o declarație în exclusivitate pe această temă și să lămurească puțin lucrurile, mai ales că Mădălina l-a acuzat public că are o relație cu o altă femeie.

Va depune actele de divorț pe 6 februarie

”Sunt în cantonament şi vreau să mă pregătesc foarte bine. Nu-mi prea stă capul la problemele de natură personală. În ceea ce privește divorțul, este  decizia mea să ne separăm, luată de multă vreme şi nu voi da înapoi. Copilul nostru nu merită ceea ce se întâmplă. Copilul nostru nu trebuie când creşte să vadă circ pe la TV, pentru nimic în lume (Gabi și Mădălina au o fetiță de un an și jumătate). Noi nu mai formăm o familie de foarte multă vreme. Fiecare are viaţa lui şi îmi doresc să rămânem prieteni să ne putem creşte copilul frumos… nu făcând circ la TV.

Viaţă mea privată mă priveşte doar pe mine. Nu vreau să mi-o fac publică pe la emisiuni. Nu vreau să fac circ la TV. Cred că cel mai important lucru, repet, este să ne creştem copilul sănătos, nu punându-l în situații penibile la TV, mai ales că este fetiţă”, ne-a declarat Enache din Turcia, unde se află în cantonament cu Steaua.

Din acest punct, fotbalistul a anunțat că nu va mai face nicio declarație pe această temă și că se va concentra pe sport, dar a anunțat oficial că va depune actele de divorț pe 6 februarie, imediat ce se va întoarce din cantonament.

Citește aici TOATĂ POVESTEA DIVORȚULUI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.