EXCLUSIV/Alina Eremia fuge cu iubitul în Thailanda: “Mi-am găsit omul!”

Comentează
Arhiva foto

Discretă în ceea ce privește viața ei personală, Alina Eremia a bifat deja 2 ani de relație cu iubitul ei, Edi. Îndrăgostiții se înțeleg excelent, însă nu se grăbesc să se căsătorească, cel puțin asta este părerea artistei.

Alina Eremia îmbină armonios viața de familie cu muzica. Deși este mai tot timpul pe drumuri la concerte, cântăreața își rezervă timp și pentru jumătatea ei. De altfel, în limita disponibilității, iubitul o mai însoțește la cântări, fapt ce îi face plăcere să îl știe alături. După o noapte maraton de concerte la cumpăna dintre ani, cum îi stă bine oricărui artist, Alina Eremia își încarcă bateriile la început de ianuarie în Thailanda. Escapada este organizată în detaliu, ea și Edi având acolo companie.

[gallery size="medium" ids="2091717,2091716"]

“O să plec pe tărâmuri mai calde, în Thailanda, câteva zile în Bangkok și apoi o să mă retrag în Phuket, o să ne intersectăm cu prieteni acolo. Eu am mai fost în Asia acum ceva timp, dar am zis să schimbăm un pic, să luăm așa continentele, pe rând. Măcar în ianuarie să prind puțin bronz. Sunt foarte relaxată în timpul călătoriei, dorm tun pe avion, nu am nicio problemă”, a declarat, pentru Libertatea, Alina Eremia

Nu are gânduri de măritiș

Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Edi, însă pe inelarul ei nu a apărut un inel cu vreo semnificație de logodnă, iar căsătoria nu se află momentan, se pare, printre priorități. Cel puțin asta ne-a mărturisit Alina Eremia. Rămâne de văzut dacă artista îți va schimba convingerea în acest an.

“Suntem de mai bine de doi ani împreună. Este încă prea devreme, pentru că abia am împlinit 24 de ani. Nu mi-am setat o vârstă, asta mi se pare o prostie să îți faci niște planuri în ceea ce privește acest lucru, este o chestie destul de spontană, dar momentan gândurile mele nu sunt la măritiș, sunt încă pe profesie. Faptul că am un echilibru sentimental și mi-am găsit omul cu care mă simt extraordinar de bine, este un bonus ca să zic așa, un lucru minunat”, a declarat, pentru Libertatea, Alina Eremia.

Fericirea de care se bucură pe plan personal se răsfrânge și asupra profesiei, artista reușind să fie creativă și să își ducă la bun sfârșit planurile muzicale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
Burlacii: Foc în Paradis
14:10
Când se difuzează la TV show-ul de dating „Burlacii: Foc în Paradis” şi cum poate fi urmărit online
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
Analiză
15:00
Listă scurtă cu două nume de premier de pe masa lui Nicușor Dan. Piedicile care duc la amânarea unei decizii
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate