EXCLUSIV / S-a măritat în secret. Ela Crăciun a făcut nuntă în Bulgaria, doar cu 20 de persoane

11 ianuarie 2017 12:00

Ela Crăciun s-a măritat în mare secret. De nunta prezentatoarei TV au știut, în momentul respectiv, doar 20 de invitați. Vedeta și-a dorit mare discreție și a organizat marele eveniment pe malul mării, în Bulgaria.

ela-craciun-2

Pe Ela Crăciun mulți o știu de la pupitrul știrilor Antena 3 și a emisiunii „Numai bine”, dar și prin intermediul blog-ului care este unul dintre cele mai cititie din România, cu peste un milioni de cititori la activ și pe care îl are de trei ani. Vedeta Tv este căsătorită civil cu tatăl celor doi copii ai ei de mai bine de 10 ani, însă nu a reușit până acum să facă și cununia religioasă. Ela Crăciun s-a măritat în secret în vară.

ela-craciun-3

Ea și soțul ei au organizat totul abia în luna august a anului trecut. Și-au dorit discreție absolută, astfel că au ales ca evenimentul să aibă loc, în mare secret, pe litoralul bulgăresc, la un hotel de lux de lângă Balcic, unde au fost invitați numai prietenii apropiați și familia.

ela-craciun-4

Ela Crăciun s-a măritat în secret, iar copiii i-au fost cavaler și domnișoară de onoare

Cel mai emoționant moment pentru Ela a fost să o aibă ca domnișoară de onoare pe fiica ei, Alesia, în vârstă de cinci ani, iar pe fiul său, Alex, de 11 ani, în postura de cavaler de onoare. Potrivul unei persoane care a fost prezentă la eveniment, prezentatoarea TV a fost pe punctul de a lăcrima în momentul în care cei doi copii și-au făcut apariția. Atât vedeta Tv cât și soțul ei și-au dorit să aibă un eveniment relaxant, astfel că, ținând cont că vremea era foarte călduroasă, i-a rugat pe invitați să se schimbe din hainele elegante în unele comode și papuci de plajă. Astfel că invitații au petrecut până dimineața pe malul mării, dansând în aer liber, pe plajă, chiar în ținute lejere, de vară.

 

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro