01 Sep. 2018 12:37

Ultimele cuvinte ale Prințesei Diana. Ce i-a spus unui pompier în noaptea teribilului accident de la Paris

Distribuie

Un pompier care a încercat să o salveze pe prințesa Diana dintre fiarele contorsionate ale mașinii, în tragicul accident de la Paris, a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte ale acesteia.

Prințesa Diana şi iubitul de atunci, Dodi Al Fayed, au decedat într-un teribil accident rutier care a avut loc la Paris, pe 31 august 1997.

Prinţesa Diana, în vârstă de36 de ani, se afla în maşină cu Dodi Al Fayed când şoferul Henri Paul a intrat într-un stâlp, în tunelul Pont de l’Alma din Paris. În urma anchetei oficiale s-a stabilit că fuga de paparazzi, lipsa centurilor de siguranţă şi faptul că şoferul consumase alcool au contribuit la tragedie.

Un pompier care a încercat atunci să o salveze pe Lady Di dintre fiarele contorsionate ale mașinii a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte ale acesteia.

Xavier Gourmelon, acum în vârstă de 50 de ani, își amintește că a fost unul dintre primii pompieri sosiţi la locul tragediei, unde Mercedes-ul în care se afla Prinţesa Diana s-a făcut praf. Acesta a ajuns la locul tragediei în trei minute, însă nu avea habar cine erau cei implicați în teribilul accident, potrivit libertateapentrufemei.ro.

„Domnul Fayed se afla în spate și era în stare gravă, el a suferit un stop cardiac în mașină, iar când a fost scos din mașină a fost declarat mort de un paramedic. Femeia, despre care am aflat mai târziu că era prințesa Diana, se afla pe podeaua din spate a mașinii. Se mișca foarte încet și așa mi-am dat seama că este în viață. Am putut să văd că avea o rană ușoară la umărul drept, dar pe lângă asta, nu părea să aibă nimic semnificativ. Nu avea deloc sânge pe ea', explică Xavier Gourmelon.

„I-am luat mâna și am încurajat-o. I-am zis să rămână calmă și nemișcată. În acel moment, Diana a vorbit cu mine. Ea mi-a zis: „Dumnezeule, ce s-a întâmplat?' I-am dat masca cu oxigen și eu și echipa mea am fost lângă ea, în timp ce era scoasă din mașină. Totul s-a întâmplat foarte rapid, pentru că nu a fost nevoie să tăiem nimic”, a mai spus pompierul.


„Eram convins că va supraviețui. Dar mai târziu am aflat că a murit la spital. Am fost șocat. Am aflat că a avut răni interne severe, dar întregul episod încă este foarte viu în mintea mea și amintirea din acea noapte nu o voi uita niciodată. Nici nu mi-a trecut prin cap atunci că ea era prințesa Diana', a încheiat Xavier Gourmelon.


Citește și: Libertatea încurajează diferențele de opinie: un alt ziarist de la GSP critică inițiativa VIVA!. „Pe când pamperşii?'


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Andreea Marin va suferi luna viitoare o intervenție chirurgicală
Loading...
Comentarii