Fiica lui Marius Țeicu a fost înmormântată. Copleșit de durere, compozitorul a făcut primele declarații despre drama pe care o trăiește.

VIDEO/ Fiica lui Marius Țeicu a fost înmormântată. Primele declarații ale compozitorului. “Ziua în care s-a născut Patricia…”

 

Fiica lui Marius Țeicu a fost înmormântată la Cimitirul Izvorul Nou din București

“Ziua în care s-a născut Patricia a fost cea mai fericită zi din viața mea. Astăzi este cea mai tristă zi. S-a chinuit mult. Am sperat până în ultima clipă, însă nu a mai putut”, a declarat Marius Țeicu pentru Libertatea.

Printre cei care au ajuns la căpătâiul Patriciei Țeicu, s-a aflat și Adrian Despot, care i-a adus acesteia o coroană de flori, dar și Mihai Constantinescu. Joi, trupul neînsuflețit al Patriciei Țeicu a fost depus la capela Cimitirului Izvorul Nou din București, urmând ca astăzi să fie înmormântat în locul de veci al familiei. Deși este unul dintre cei mai iubiți compozitori din România, Marius Țeicu și-a plâns singur fiica.

De miercuri dimineața, marele compozitor Marius Țeicu plânge la căpătâiul fiicei sale. Patricia a încetat din viață la 41 de ani, după o lungă luptă cu leucemia, lăsând în urmă doi copii minori, un soț și părinții.

Citește și


Coincidență cutremurătoare. Marius Țeicu nu este singura personalitate care își îngroapă copilul la Cimitirul Izvorul Nou


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.