Alternativa la Europa: întunericul așteaptă

 1 comentariu
Arhiva foto

Pro-europenii dau și ei semne de viață, s-au trezit. Bine că s-au trezit! Înainte să fie prea târziu.

Pe de altă parte, tot apar fețe noi în politică și pentru că presa e la un minim istoric, nu știi cine sunt, de unde au apărut, care le e trecutul, care le sunt interesele, cine îi ține pe ăștia-n brațe, cum ar spune (și bine ar spune) românul etern.

Informația a fost înlocuită cu clipuri pe TikTok-mini-tok și voi vreți discernământ la urne!

Te uiți așa la ei, și te iei cu mâinile de cap. Îți smulgi capul de pe umeri și pleci în exil, exterior-interior.

Scriu aceste rânduri de la Tirana, din Albania, dintr-o țară care merge, în ritmul ei, către Uniunea Europeană și mă gândesc îngrozit la unde ar fi fost România fără Uniunea Europeană, în ce baltă de ignoranță și sărăcie extremă ar fi zăcut.

Nici măcar nu trebuie să îmi imaginez, trebuie să îmi amintesc. Am trăit pe vremea profesorului doctorului Ponta, penalul Năstase, l-am prins de trei ori pe Iliescu președinte.

Pe lângă Gavrilă de la POT, Iliescu era un monument de elocință. Gavrilă pare în mod fatal generată de o inteligență artificială cu sediul la Băicoi, artificială construită cu muncă de mână postsovietică. Nu poți iubi o țară când îi violezi limba.

Pe lângă Gică Simion de la galerie, Iliescu, cu morții de la revoluție și mineriade în cârcă, pare un monument de înțelepciune și moderație. Aici s-a ajuns.

În Tirana se vede tușa otomană, dar nu e doar atât. Îmi cântă muezinul la geam din zori și până-n noapte. Dar nu e doar atât. Se vede tușa comunistă, dar nu sunt doar buncărele antiatomice ale unui dictator cel puțin la fel de scelerat ca Nicolae Ceaușescu. Dar nu e doar atât.

Se vede tușa greacă, se vede tușa italiană, se vede tușa tranziției marcată de clanuri și o cultură a violenței. Dar nu e doar atât.

Se vede balcanismul, se văd tensiunile etnice și religioase. Dar nu e doar atât. Oamenii sunt suma a multe moșteniri și niciodată nu e doar atât.

Citesc Ismail Kadare, scriitorul meu preferat din partea noastră de lume, chiar în Tirana („Povara crucii”), pisicile sunt leneșe, orientale, pe malul celălalt al Adriaticii e lumea la care s-a visat, „lumea liberă”, dar puterea visului european e acum palidă.

Cu toate acestea, albanezii, care sunt pătrunși de spiritul național la un nivel superior românilor, merg către Europa, merg unde trebuie. Românilor parcă li s-a urât cu binele!

Am fost cândva și în Belarus. Era frumos, dacă îți place România din ’91, unde rămăseseră blocați mental și economic. E drept, n-am mai fost de aproape douăzeci de ani la Minsk, presupun că acum bielorușii locuiesc în 1984.

România nu are de ales: Europa sau zona gri a fărădelegii! Totodată, să nu uităm că e drăguț să cauți creier, inimă sau coloană la marionete, dar nu există.

Și mai e și Ponta, care ia forma vasului în care e pus. Are consistența unuia stătut în ploaie.

Ponta poate să fie orice, semnul distinctiv al celor care nu sunt de obicei nimic prin ei înșiși.

Ponta e trecutul care refuză să treacă, deși n-a adus nimic bun. Anii 2020 sunt mai proști decât anii 2010 doar pentru că lumea însăși e mai proastă, nu pentru că am fi avut - prin cine știe ce miracol - mari conducători, alde Ponta, alde Antonescu, pe atunci.

Politica a devenit un show de un prost gust dezolant pentru mase imbecilizate plenar grație algoritmului unic al revoluției tehnologice: câtă gloată cască gura. Zero principii. Zero morală. Zero etică. Gloată, gloată, gloată și atât!

Dar democrația nu este - nu are cum să fie - doar atât, care șarlatan trage mai multe numere pe sfoară. Democrația fără prințipuri, vasăzică nu le are, și atunci rămânem pentru totdeauna tot în Caragiale. Despre neamul căruia se povestește că ar fi venit tot de pe meleagurile astea cu oameni încăpățânați, cu ochii mari, urechile ascuțite, minte iute și limbă și mai iute.

România a avut o șansă enormă în anii 2000. Fără Uniunea Europeană, eram cu toții nimeni în drum.

Da, democrația este imperfectă, dar poate fi reparată, îmbunătățită. Doar libertatea face minuni.

Partidele politice sunt putrede, dar pot fi schimbate. Instituțiile sunt șubrede, dar pot fi întărite. Toate acestea însă se fac doar cu oameni.

România are nevoie de oameni capabili în politică și administrație, în sănătate și învățământ, nu de cai verzi pe pereții virtuali, nu de cântări patriotice urlate pe TikTok-mini-tok, nu de jupuiri în piață și de isterie cu boxul pe mână. România își are locul ei în Europa și depinde de ea care va fi locul acela.

Am făcut în urmă cu ceva ani un interviu cu regizoarea Mila Turajlic (Mila Turajlić, regizoare: „Am trăit deja viitorul și știu că Europa poate sfârși ca Iugoslavia” - Dela0) și când mi-a spus că Europa se poate face țăndări, aparent peste noapte, ca Iugoslavia, n-am crezut-o, deși sunt un sceptic. Acum o cred.

Dacă vrei să trăiești în libertate, în democrație, dacă vrei să călătorești liber, să vorbești liber, să alegi liber, trebuie să aperi toate acestea. Dacă nu, întunericul așteaptă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 17.03.2025, 11:15

    Mulțumiți le partidelor politice fiindcă de asta sa ajuns aici și lumea e adevărat votează în neștiință de cauza pe x sau y în funcție de cât promit fiindcă ai noștri politicieni nu sunt în stare măcar ce promit plauzibil nu și onorează cuvântul. Vezi salariile mizerabile ,vezi pensiile de serviciu care într o tara normala nu ar trebui sa existe vezi pensiile care sunt mizerabile după 35 de ani de munca cinstita vezi justiția îngustă vezi sistemul sanitar vezi educația și vezi corupția care e peste tot.Nu ești tu în stare stat sa colectezi dările către stat și te plângi ca nu ai bani ? Jenant.Ne punem semne de întrebare degeaba atâta timp cât statul roman e foarte slab.

ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Corina Caragea
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
17:40
Kremlinul a anunțat orașul în care e gata să înceapă negocierile de pace cu Ucraina
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală