Tehnocrația antiștiință/educație și cinismul justificării ei 

Într-un interviu publicat recent, fostul ministru al Educației și profesorul Mircea Miclea arată că măsurile drastice din Educație au un impact „extrem de negativ” asupra sistemului de învățământ și că sunt „împotriva oricăror date științifice”. Este vorba despre creșterea normei didactice, majorarea numărului de copii la clase, tăierea burselor. 

„Ceea ce constatăm este că în loc să fie o politică făcută pe bază de dovezi, este exact invers: s-a făcut o politică și apoi s-au decupat niște dovezi care să susțină o politică greșită. Deci ai o politică ce a făcut o editare a dovezilor în favoarea susținerii politicii. Nu s-au uitat întâi la dovezi din care să derive măsurile, ci a fost o reconstrucție a dovezilor în funcție de politica ce fusese elaborată anterior și care e proastă”, observă domnul Miclea.

Așadar, niște măsuri antiștiințifice și neîntemeiate pe niciun studiu de impact, pe nicio dovadă, ne sunt prezentate într-un mod foarte cinic drept „reforme”. Este cel puțin curios că astfel de măsuri sunt susținute cu mare entuziasm de către un ministru care se autocaracterizează drept „tehnocrat”. 

Rezultatul acestor „reforme” antiștiințifice și neîntemeiate empiric este, așa cum era de așteptat, un haos generalizat: toate încadrările trebuie refăcute pe genunchi, mulți titulari vor fi nevoiți să își completeze norma în alte școli, foarte mulți profesori suplinitori rămân fără loc de muncă. Domnul ministru pare să ignore că între statutul de titular și statutul de „profesor plătit cu ora” există  un număr semnificativ de profesori suplinitori, cu note foarte bune la Titularizare, care predau de ani buni (5,10, 15 ani etc.), care au terminat doctorate în domeniile lor, care sunt tineri pasionați ce ar trebui păstrați, încurajați să rămână în sistem, nu dați afară. Acești oameni  nu s-au putut titulariza nu pentru că ar fi mai slab pregătiți decât alții, ci pentru că sistemul, cu toate hibele lui, nu le-a permis asta, iar acum vor rămâne fără loc de muncă, mulțumită reformelor. Am mulți prieteni în această situație. Unul dintre ei avea norma didactică deja împărțită în patru (4) școli, în mediul rural. Va rămâne fără nicio oră, deoarece orele vor fi împărțite între titularii școlilor, pentru completarea normei, până la 20 de ore. Este asta bine pentru elevii acestor profesori, unii dintre ei având note peste nouă (9) la Titularizare și fiind excelenți mentori? Oare asta să fi fost intenția creșterii normei didactice? Concedierea profesorilor suplinitori? 

La criticile aduse de domnul profesor Miclea și la întrebările altor profesori care cer să li se indice studiile pe care se bazează deciziile actualului ministru al Educației, acesta din urmă răspunde că „trebuia să facă ce a zis premierul”. 

Adică să taie de la profesori, elevi, oameni vulnerabili ca să facă economie, pentru a finanța cheltuielile accelerate de înarmare. Este un mesaj simplu, ușor de înțeles: este criză, deci tăiem. OK. Ce nu înțeleg eu totuși, ca profesor de filosofie care cultivă spiritul critic, este de ce continuăm să o numim „reformă”? De ce afirmă domnul ministru că încearcă să salveze Educația în ciuda unora dintre oamenii din educație și chiar să îi salveze pe aceștia din urmă de ei înșiși? Ce este cu această retorică? 

Cu ce îi salvează domnul ministru pe cei care vor rămâne șomeri, din toamnă? Cu ce îi salvează comasarea unor școli pe copiii din mediul rural? Cu ce îi ajută pe copii surmenarea sporită a profesorilor lor, a celor care rămân în sistem, fiind nevoiți să predea mai mult, să proiecteze mai mult, să evalueze mai mult și să facă față unui număr sporit de copii la clasă? Și de ce trebuia așa și nu se putea și altfel?

Eu personal cred că nu „trebuia” nimic. In extremis, pentru un om care chiar iubește educația și are coloană vertebrală, exista și opțiunea de onoare: putea să își dea demisia, cum a făcut chiar domnul ministru Mircea Miclea însuși. Nu poți veni la conducerea acestui minister într-o țară în care se alocă doar 2% din PIB Educației (deși legea prevede 6%, dar nimeni până acum nu a respectat-o) și să susții că trebuie să mai tai încă ceva, pentru că așa trebuie! Și să numești toate acestea „reformă!” O veșnică reformă, fiecare nou ministru aduce o nouă „reformă”! Am intrat în sistemul de învățământ în 2010, în anul în care salariile au fost tăiate cu 25%. Am avut 9.70 la Titularizare, clasată a treia pe București. Am ales învățământul în ciuda instinctului de supraviețuire care îmi spunea că pragmatic ar fi să renunț la visul și la vocația mea și să merg în corporație. Pe fluturașul meu de salariu scria 600 de lei. Am terminat doctoratul și am rămas să fac ceea ce îmi place, lucrul pentru care am vocație, adică să predau adolescenților, sperând că la un moment dat se va respecta Legea Educației, că va înceta subfinanțarea sistemului, că viitorul va fi mai bun. Mi-am pus speranța în greva de acum doi ani. Îmi pun în continuare speranța în capacitatea noastră, a oamenilor din Educație, de a ne opune politrucilor și tuturor celor care doresc răul sistemului, fie că o fac conștient, fie inconștient. Dar iau în calcul ieșirea din sistem și reprofilarea radicală, deoarece, așa cum afirmă domnul ministru, „trebuie să fiu salvată de mine însămi”. 

Domnule ministru, vă invit să mergeți la elevii mei (elevii unei școli care a ieșit prima în top la rezultatele Bacalaureatului de anul acesta și care este una dintre cele mai venerabile instituții de învățământ din această țară) și să le explicați că nu vor mai avea nici Club de lectură, nici ore cu una dintre profesoarele pe care ei o apreciază foarte mult, nici alte proiecte și activități în care mă implic, nici pregătire pentru BAC gratuită deoarece eu iau în calcul, după 15 ani de activitate, să părăsesc un sistem în care nu mai văd niciun viitor. Mergeți și le explicați cum a trebuit să faceți dumneavoastră ceea ce a dorit premierul și spuneți-le că așa ați salvat dumneavoastră Educația de oamenii din Educație și pe profesoara lor de ea însăși!

Dragi colegi, nu intrați la ore pe 8 septembrie! Cu sprijin sindical sau fără, cum o fi, refuzați compromisurile care mânjesc și ucid ce a mai rămas din Educație! Dragi părinți, vă rog în calitate de profesoară, dar și de mamă, protestați! Luptați pentru Educație! Este ultima mea încercare de profesor care iubește această meserie, de a mai schimba ceva. 

Foto: Inquam Photos / Alexandru Nechez

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE