Asaltul din Washington și senzația de sfârșit al lumii. „Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În orele fierbinți când demonstranții intrau în Capitoliul SUA, un profesor de la Stanford a spus, intervievat de NYT, că evenimentele arată că „nu există două lumi paralele, cum ne imaginăm uneori: lumea virtuală și lumea reală, care nu se întâlnesc”, ci o singură lume. De fapt, lipsa de dialog capătă materialitate. Și există o responsabilitate a noastră, a tuturor.
Parlamentul american n-a fost ocupat niciodată de mulțime, dar alte legislative ale lumii au fost. În București, pe 26 septembrie 1991, Ion Rațiu a întins mâinile deasupra microfonului, ca să protejeze, la propriu, libertatea de exprimare, în plin asalt al minerilor.
Acele imagini, când clădirea Camerei Deputaților din Dealul Mitropoliei era luată cu asalt, au intrat în istoria noastră ca un avertisment al puterii haosului. SUA, Europa și, în primul rând, noi înșine ne-am ferit să urmăm acel drum.
Iar România, din 1990 și până acum, a îndeplinit întotdeauna democratic tranziția puterii de la un președinte la altul, de la un guvern la altul.
Numai că Rațiu venea dintr-un timp și un spațiu dominate de legendele lui Churchill și Thatcher. Era o vreme când însăși regina, ceea ce nu e o ficțiune de Netflix, stătea de vorbă cu un șomer care reușea să-i intre în dormitor, încercând să-l înțeleagă.
Acum, conversația a fost înlocuită cu postarea, care rămâne un act unilateral și, în multe cazuri, de victimizare sentențioasă. În „Etica pentru fiul meu Amador”, Fernando Savater spune că antonimul libertății nu este încătușarea, ci incapacitatea de reflecție, care te împinge să le lași dus de val, ca un spectator al propriei vieți.
Sunt tulburătoare imaginile cu aleșii americani aflați la galerie, care rămăseseră blocați înăuntru, „n-au apucat să ne evacueze, ca pe cei din sala mare”.
Unii dintre ei filmează cu telefonul. Acum două decenii, lui Ion Rațiu nici nu i-ar fi trecut prin minte să devină martorul evenimentelor surprinse pe propriul cont de „social media”, în loc să meargă și să discute cu manifestanții. Ceea ce a și făcut.
Nu sunt însă de blamat oamenii cu telefoanele în mâini, pentru că, necirculate, cărările între noi s-au astupat. A crescut iarba pe ele.
„Spune-mi, părinte, când va fi sfârșitul lumii?”
Ridicată pentru prima oară acum trei secole și jumătate, Mănăstirea Sihăstria este parte a șiragului lăcașurilor de cult adăpostite de Codrii Neamțului. Sihăstria nu are prestigiul turistic al vecinei Agapia, însă aici a slujit părintele Cleopa, unul dintre cei mai importanți monahi ai Moldovei.
Pe 1 iunie 2019, aflat în vizita sa din România, Papa Francisc, a vizitat Iașiul. În discursul său, a rostit numele Mănăstirii Sihăstria. A invocat o întâmplare povestită înainte de cel de-al Doilea Război Mondial de un alt călugăr de la Sihăstria, contemporan cu Cleopa, părintele Galaction Ilie.
„Într-o zi călugărul Galaction Ilie de la Mânăstirea Sihăstria, mergând cu oile la munte, s-a întâlnit cu un pustnic, un eremit sfânt pe care-l cunoștea și îl întrebă: «Spune-mi, părinte, când va fi sfârșitul lumii?». Și venerabilul eremit, suspinând din inima sa, spuse: «Părinte Galaction, știi când va fi sfârșitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin!»”.
Când comunicarea și înțelegerea se vor opri, când oamenii nu vor mai merge unii în întâmpinarea gândurilor celorlalți, atunci va fi finalul lumii, în înțelegerea poveștii spuse de călugării-țărani, care l-a impresionat atât de mult pe Papa Francisc.
Chiar și alăturarea Facebook-biserică poate părea insuportabilă astăzi, pentru fiecare dintre tabere. Dar senzația e că, până nu retrezim la viață potecile și conversația dintre noi, vom continua așa, nu doar în SUA, ci în tot mai multe locuri din lume.
Căci violențele pro-Trump din 6 ianuarie 2021 vin după o lungă perioadă de violențe anti-Trump de pe parcursul lui 2020. În care nu clădirea Capitoliului, ci alte clădiri au fost atacate, iar mașinile de poliție, incendiate. Nu e vorba să le echivalezi, ci să le sesizezi coexistența. În lipsa cuvintelor, lumea digitală și cea reală au ajuns să fie unite, ca în Matrix, de gloanțele care trec dintr-un univers în altul.
