CAZUL LASCONI este „drama” părinților care au făcut ceva bani, au reușit să-și educe copiii peste medie și, ce să vezi?, chiar le-a reușit! Copiii gândesc cu capul lor

 71 comentarii

O declarație a primăriței Elena Lasconi, prima pe lista de candidaturi la Parlamentul European din partea USR, a întors agenda pe dos. Reacția fetei doamnei Lasconi, Oana, a declanșat iar o dezbatere națională - Ce e cu tinerii ăștia? Cum au ajuns niște „comuniști”?

Scandalul nu e o simplă bălăcăreală de Facebook. E plin de semnificații. O dramă în toată regula. Elena Lasconi, o fostă vedetă de top la Pro TV, a primit o replică neașteptată din partea fiicei sale stabilite în Franța, Oana Lasconi.

Elena Lasconi a declarat în emisiunea Insider Politic de la Prima TV: „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”. Răspunsul nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni, asta deși Lasconi vine dintr-un partid care se pretinde liberal progresist. USR nu e așa ceva, există acolo și un segment mai liberal (să-i zicem), dar, în rest, e plin de conservatori precum Clotilde Armand. Aceasta din urmă a avut tupeul incredibil să o critice pe Lasconi pentru poziție, deși ea și soțul său au defilat în ii și ițari în toată campania pentru acel referendum.

Lasconi a încercat un „răspuns strategic”, probabil sfătuită prost de cineva care știa realitatea despre useriști: și anume că mare parte din electorat e de fapt conservator. Retragerea promptă din vârful listei pentru Europarlamentare ne arată că Drulă nu e decât un pion într-un adevărat front de bătălii intense pentru marile sinecuri de la Parlamentul European.

Reacția fiicei, Oana Lasconi, a fost radicală și clară. Bine, pe mulți i-a șocat că s-a prezentat și „anticapitalistă” și, se știe, ăsta e un lux doar pentru Vestul Europei, ăștia rupți în coate de prin Est n-au voie nici cu gândul anticapitalist, d-apăi cu vorba.

Pentru cei care cunosc mai bine culisele din România, ar fi recunoscut în discursul lui Lasconi ceva din strategia care ar putea fi rezumată altfel: eu o fac pe conservatorul, ca să iau voturi, dar apoi o fac puțin și pe europeanul, ca să iau banii, adică susțin parteneriatul civil, nu căsătoria. Ăsta e europenismul tuturor partidelor noastre: iubim UE cât timp ne dă bani; în schimb, le dăm și noi niște drepturi minorităților - nu multe, ca să nu înceapă să plângă icoanele.

M-au surprins foarte multe reacții împotriva fiicei. O tânără evident educată care e și foarte interesată de politică, așa cum sunt mulți tineri europeni educați astăzi. Însă lumea prin rețele a înghețat la tonul folosit de fiică, unul prea tranșant. Alții s-au și repezit să compare situația cu aceea din URSS, când copiii își denunțau public părinții că nu sunt dedicați cauzei comuniste. O prostie, evident.

Reacția Oanei Lasconi a fost înscrisă imediat la categoria exagerări, „woke” etc. Adevărul e că e mult mai trist. E o tânără educată, care vorbește unei țări care și-a neglijat tinerii. În România, vocea Oanei ar fi trebuit să fie media, dar nu e decât o minoritate. Din punctul ăsta de vedere, poate să-i mulțumească mamei. Cine n-a avut părinți bazați financiar nu s-a putut educa în țara asta în ultimele decenii decât foarte greu. Pentru că, da, de cele mai multe ori nu e că sunt românii foarte antigay, ci nu știu cum arată un limbaj standard care să nu jignească, să nu discrimineze. Or, într-o țară în care încă prea puțini tineri fac studii superioare, un limbaj cât de cât îngrijit și atent politic (nu isteric corect politic) este deja minoritar.

Drama Lasconi

Este „drama” părinților care au făcut ceva bani, au reușit să-și educe copiii peste medie și, ce să vezi?, chiar le-a reușit! Copiii gândesc cu capul lor, au idei, dar n-au nici milă față de prostioare din astea în care tot se discută drepturile unor oameni în „păreri”.

Tânăra Lasconi a strâns un val de înjurături și muștruluieli. Cum să vorbești așa cu mama ta? Tonul însă e justificat de ignoranța și cinismul de politician versat al mamei. Pentru că drepturile nu se discută cu „părerea mea”. Uniunile civile, parteneriate, căsătorii sau cum vrem să le mai spunem trebuie să existe pur și simplu, fără alte „dar”-uri, „pe de o parte, pe de altă parte”.

Tonul prea ferm, cum e cel al Oanei Lasconi, poate însă aduce deservicii chiar cauzei sale, aceea de a normaliza drepturi pentru comunitatea LGBTQ+. Pentru că ideea nu era să vedem cine s-a pus la punct cu limbajul corect politic, ci cine înțelege că e vorba despre „drepturi”. Am avut grijă să ne lăsăm atât de mulți copii să zacă într-o zonă de inegalități educaționale, încât populismele conservatoare se vor lipi de ei ca marca de scrisoare. Orice intervenție dură va fi taxată rapid drept „woke”. Și orice oportunism pe bune exagerat, care vede sexism și homofobie și acolo unde nu e, va fi încă un element în dosarul conservatorilor care arată ce aberanți sunt progresiștii.

Cazul Lasconi ne arată cât de amplă va fi aberația la anul, în alegeri. AUR va călări fiecare subiect de tipul „ne fură copiii gay-ii”. Restul partidelor se vor lipi oportunist de acest subiect. Există o paradigmă întreagă a ignoranței și manipulării deșănțate. Liderii noștri de doi bani vor UE partea de lux, nu vor UE fără cash, digitalizată, cu puțină evaziune. Populiștii români, că-s useriști, pesediști, peneliști, auriști vor o țară ca în Barcelona, dar să poți parca merțanu‘ drept în poarta Sagradei.

Pregătiți-vă să nu punem botul la astfel de dezbateri non-dezbateri. 2024 trebuie să fie despre salarii, trai decent, dreptul la educație (măcar să fii conservator după ce înțelegi care-i treaba cu minoritățile), sănătate, nu toate aburelile pe care ni le pregătesc liderii de partid: normal că lor le-ar conveni să vorbim toată ziua despre cum le schimbă UE sexul copiilor; vorbiți și voi despre ce nu le convine - de unde au banii?, de ce nu taxează profiturile?, de ce nu mă bagă nimeni în seamă la spital?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (71)
  • Avatar comentarii

    FranciscDoi 10.11.2023, 09:14

    Costică, dragă, bați câmpii... Așa cum faci de cele mai multe ori. Numești „drepturi” ceea ce sunt, de fapt, tot „păreri”. Ia-te de mână cu Oana și, eventual, cu Greta, și „giucați” o horă anticapitalistă. „Onuca” ta nu e o tânără educată, care, vezi Doamne, gândește, ci o mică crizată, de tip „influenceriță Instagram”, care zice azi una, iar mâine se „pocăiește”, jurând că și-a învățat lecția. Carevasăzică e bună de politică dâmbovițeană, că știe să pupe unde ieri a scuipat.

  • Avatar comentarii

    Aura1 10.11.2023, 09:31

    Cazul Lasconi este exagerat și neinteresant. Avem alte subiecte mult mai interesant decât acesta.

  • Avatar comentarii

    relutu63 10.11.2023, 09:36

    Indiferent ce spunea mama nu trebuia criticata de fiica ei.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 10.11.2023, 09:45

    Dă-o naibii de treabă! Sunt liberală în declarații și conservatoare în gândire!!!!

  • Avatar comentarii

    durban22 10.11.2023, 09:53

    DEVREME ce progenitura a putut sa debiteze asemenea "'perle"' rezulta ca NU I-A DAT NICI O EDUCATIE !!-.SANT PARINTI FARA PREA MULTA SCOALA .CARE LE EXPLICA CUM POT COPIILOR LOR CA SE TRAG DIN ,MAMA SI TATA-ADICA FEMEIE SI BARBAT -FARA COMENTARII !!!.

ALTE ȘTIRI
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
MONDEN
Alexandru Sautner si sotia lui, Flavia
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
10:52
Hitler Mussolini a câștigat alegerile în Peru, dar acum trebuie să-și schimbe numărul de telefon. Ce a pățit după victorie
10:33
Imagini clare cu o grădiniță bombardată de Rusia în Ucraina. Un bărbat a scăpat de moarte în ultima secundă
10:30
Care sunt cei mai bine plătiți artiști din România. Impresarul vedetelor dezvăluie onorariile lui Smiley, Andra, Delia și Ștefan Bănică Jr.
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...