Ce ar trebui să se dezbată în viitoarea campanie electorală pentru a diminua exodul tinerilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De la distribuirea echitabilă a veniturilor la sănătate, educație sau infrastructură, partidele trebuie să vină cu soluții concrete la alegerile programate în 2024, scrie Vasile Ernu într-un articol pentru cititorii Libertatea.
Cuprins:
Ca om care circul constant prin țară și discut mult cu diverse categorii sociale - din interes profesional și uman, pentru că sunt scriitor și vreau să înțeleg ce se întâmplă social - am încercat în ultimul timp să văd care sunt temele cerute, sensibile, nevralgice ale societății. Nu neapărat reale - nu sunt economist, sociolog -, ci cele pe care oamenii cu care vorbesc le identifică și ca fiind esențiale pentru ei.
Eu cred că aceste teme nevralgice ar trebui, într-un fel sau altul, să fie reflectate în agenda publică politică. Adică, ele să fie prezente în agenda politică a partidelor, în programele lor, chiar dacă știm că multe partide pot inventa teme-fumigene, care să deraieze de la problemele reale, costisitoare, greu de soluționat. E mai ușor să inventezi un dușman și cauză iluzorie, fantasmatică decât să faci o șosea, școală sau spital.
Ultimele două teme-fumigene folosite intens de clasa politică și care cred că nu vor mai merge au fost: anticomunismul și anticorupția. Două teme folosite strict ca bâtă ideologică în alegeri. Nu cred că aceste teme vor mai funcționa, chiar dacă văd că se inventează „miliția sentimentală” care ne verifică de nostalgie sau mai apar mici grupuri care mai încălzesc ciorba luptei anticorupție de o manieră ridicolă. Dar să revenim.
Semnalul tinerilor
Cu ceva vreme în urmă scriam aici, în Libertatea, despre felul în care cei tineri - încă de pe băncile liceului - își justifică plecarea afară. Ultimul recensământ arată tragic. Numărul celor care se văd afară este imens - îngrijorător de mare, cel puțin la nivel de intenție. Dar asta spune multe despre felul în care-și văd ei țara în care se nasc și trăiesc.
Reamintesc - motivația lor suna așa: cei din clasele foarte avute - pătura de sus social - vor să plece afară din cauza prestigiului de țară. Ei vor să plece pentru că prestigiul de țară al României este foarte jos față de pretențiile lor. Nici averile nu-i țin aici și se văd la Londra, Paris sau New York. La prestigiul de țară e mult de lucru.
Cei din clasele de mijloc - cei mai pregătiți copii ai țării - pleacă pe motiv că aici nu au acces la o școală bună și meserie pe specialitate la pretențiile lor de top. Pentru ei nu funcționează mecanismul ascensoarelor sociale pe bază de merit. Țara e capturată cred ei. Ei nu se mai întorc - ei sunt exportul nostru de lux.
La cei foarte săraci - grosul populației - e simplu: nu au acces la un job care să-i scoată din sărăcie. Îi gonește afară sărăcia și lipsa jobului mai bine plătit. Ei nu vor să presteze o muncă prost plătită.
De ce reamintesc asta? Pentru că ele sunt legate de problemele cu care se confruntă părinții lor. Și care au niște pretenții, așteptări și cerințe de la clasa politică.
Temele mari care suscită un interes sporit pe pături largi de populație sunt câteva: unele sunt auzite, altele aparțin zonei tăcute, dar masive.
Alegerile vor fi câștigate de cei care vor ști să lucreze și să vină cu soluții sau măcar promisiuni clare legate de următoarele teme, probleme. Probleme care au fost acutizate de efectele crizei medicale și ale războiului din Est.
Sărăcia și distribuția veniturilor
Este una dintre cele mai prezente teme în peisajul Românei - nu și în media sau în zona mainstreamului politic. Dar nu mai este vorba de sărăcia din anii ‘90, ci e percepută cu totul altfel. Toată lumea vede că România se dezvoltă, bunăstarea crește, dar grosul populației rămâne săracă. Ceea ce devine revoltător pentru grosul populației: ea observă că nu poate ieși din sărăcie prin muncă. Marea parte a migrației, a plecării este legată de această sărăcie.
Practic nu putem rămâne „Africa Europei”: adică să prestăm munci ieftine și să exportăm resurse materiale și umane ieftine. Politica dusă până mai ieri - cea a „forței ieftine de muncă” - este pe termen mediu și lung catastrofală. Până și Banca Mondială ne spune STOP: e nevoie de o impozitare mai mică a muncii și mai mare a capitalului. Și credeți-mă că acolo nu sunt comuniști. Ieșirea din sărăcie se face printr-o salarizare mai mare. Într-un prim pas.
Nu mai insist: „Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a fost de 31,2%, în anul 2019, corespunzătoare unui număr de aproape 6,1 milioane de persoane. În anul 2019 se constată o nouă descreștere a indicatorului, față de anul 2018, fiind cu 1,3 puncte procentuale mai mic. În comparaṭie cu celelalte state membre ale UE, nivelurile relative estimate pentru România sunt foarte mari. În general, se poate spune că indicatorul AROPE prezintă o situaţie mult mai nefavorabilă decât cea rezultată din analiza ratei de sărăcie propriu-zisă (31,2% faţă de 23,8% în anul 2019)”. (Sursa)
Atenție: se schimbă și electoratul foarte mult. Problema sărăciei atinge practic o populație de peste 50%, care, culmea, în marea ei parte se vede nereprezentată politic. E o populație care se crede abandonată, dar cu un potențial politic imens. Și ea cere foarte puțin: să fie plătită decent pentru o muncă imensă.
Inegalitatea și inechitatea
Știți faimosul raport 80% - 20% inversat, care ne spune că cei mai bogați 20% dețin 80% din avere și invers, cei mai săraci 80% dețin doar 20%? În România e mult mai rău de atât: 5% cei mai bogați români dețin 80% din averea financiară a țării. Practic, avem un nivel de inegalitate indecent, nesănătos pentru orice democrație și care trebuie de urgență corectat prin impozitarea progresivă a marilor averi și profituri. (sursa Global Wealth Report, realizat de Boston Consulting Group)
Este o temă tăcută la noi în mediul vocal, în zona „elitei” mediatice, politice, intelectuale. Dar ea este prezentă în aer, în discuții, pentru că scoate la suprafață o temă ascunsă și o realitate teribilă. Și această inegalitate crește și tot crește și anunță o prăpastie imensă între diverse grupuri sociale. Iar ăsta e un risc care poate pune în pericol pacea socială. De ce? Inegalitatea și inechitatea sunt mai greu de suportat decât sărăcia. Iar când sunt dublate de sărăcie, șansele la pace socială se reduc drastic.
Indicele inegalităţii veniturilor se discută și în UE mult. În România, inegalitatea veniturilor este superioară mediei pe ansamblul Uniunii Europene. În anul 2018, cei mai bogaţi 20% dintre cetăţenii Uniunii Europene au realizat venituri de 5 ori mai mari decât cei mai săraci 20%. Cele mai mici ecarturi între veniturile persoanelor bogate şi cele sărace s-au înregistrat în Slovacia (3,0), Cehia (3,3), Slovenia (3,4), Finlanda (3,7) şi Belgia (3,8), iar cele mai mari - în Bulgaria (7,7), România (7,2), Lituania (7,1) Letonia (6,8) etc. Statele care au valori reduse ale indicelui inegalităţii veniturilor prezintă şi rate de sărăcie mult inferioare mediei europene. (sursa)
Practic, în ultimii 30 de ani, România se îndreaptă spre o stratificare socială de tip arhaic mai ceva ca în interbelic: un sistem de caste - cu boieri și iobagi - unde prăpăstiile cresc și tot cresc.
Mai devreme sau mai târziu, va trebui să vină cineva cu un alt sistem de impozitare decât cota unică - am mai rămas doar noi și bulgarii -, iar impozitul progresiv și al capitalului nu va mai putea fi ocolit.
Infrastructura
La acest capitol există un curent întreg, mai ales în zona clasei de mijloc, cea mai vocală, dar care e susținută și de pături sociale largi. Aici vorbim mai ales de infrastructura urbană, interurbană și transport. Oamenii au pretenții tot mai ridicate - nu mai funcționează schema clasică din anii ‘90-2000 cu: suntem săraci. Oamenii știu că nu mai suntem săraci în acei termeni.
Majoritatea umblă mult - lucrează afară mulți dintre membrii familiilor. Au deja o altă experiență. Și au pretenții tot mai ridicate și bine articulate politic la acest capitol: vor o infrastructură publică mai bună, drumuri, transport public, transport feroviar, autostrăzi, în zonele urbane mai ales etc. Despre asta se discută tot mai mult și tot mai articulat.
Educația și sănătatea
Reprezintă o temă care cumva combină tema infrastructurii cu cea a serviciilor. Oamenii încep să fie tot mai conștienți de nevoia fundamentală la cele două servicii și infrastructuri. De multe ori, „nostalgia” comparatistă cu vechiul regim vine ca element de justificare și teamă de a pierde ceva fundamental. Oamenii se tem și simt că pierd ceva fundamental, ce au avut și nu mai au. Dacă în anii ‘90-2000 această temă nu era prezentă, acum ea este una dintre temele centrale, de interes major. Sunt ca două repere centrale pentru proiecția de viitor a țării, dar și a vieții personale - în toate familiile se discută despre aceste probleme.
Niciun partid nu se mai poate prezenta la alegeri fără a oferi un proiect mediu pe aceste domenii și, mai nou, un garant. Ideal ar fi un proiect de uniune națională. Cert este că e o temă care doare și care este cerută - pe pături tot mai largi, nu doar la clasa de mijloc.
Fără un buget mai mare la sănătate și educație și salarii mărite în educație nu se mai poate. Asta va fi o mare temă - iar cine va veni cu ideea de abandon al educației sau cu privatizarea sănătății va pierde. Mai ales după experiența pandemică și colapsul „proiectului Iohannis” - în toată UE, sănătatea și educația sunt publice și universale.
Suveranismul
Ultima temă, care e și cea mai delicată. Va fi o temă tot mai dezbătură și speculată. Tema e delicată, e veche, doar că acum ea vine într-un context și mai complicat. Și ea are o bază electorală mare. De ce? Mulți se simt perdanții tranziției și găsirea „dușmanului” în afara propriului câmp politic este ușor de explicat și manipulat.
Și ea are multe date reale de discuție: problema resurselor, controlului financiar, implicare a lobby-ului capitalului mare străin, externalizarea unor decizii etc. Sunt teme reale care merită discutate, dar și teme ușor de speculat populist. Cert este că tema nu mai poate fi ascunsă, ocolită și trecută la „nefrecventabile”, cum vrea zona „liberal oportunistă”. Va fi o temă foarte prezentă în următoarele alegeri.
Războiul din Est
Războiul de ocupație al Rusiei dus împotriva Ucrainei va fi un cal de bătaie important mai ales pentru Președinție.
Va fi un concurs pentru cine este mai aproape de valorile UE și NATO, dar va da apă la moară și suveraniștilor. Va câștiga, probabil, un suveranist declarat, cu tentă socială, dar pro-UE și NATO.
User Șters 21.02.2023, 11:48
Cine mai crede ce spun politicienii, își merită soarta! De 33 de ani ne mint că va fi mai bine și ne e din ce în ce mai rău! De la an la an veniturile scad, viața se scumpește! În România șnapanii fac șușu pe lege, implicit pe noi cei care respectăm legea, (cu boltă!), doctorii jefuiesc și morții și viii, judecătorul te amână până rămâi fără bani și, culmea, mereu cel cu bani mulți câștigă! Școala e la pământ, fiecare generație de absolvenți îngroașă armata de analfabeți și analfabeți funcțional, primăria și organele locale servesc tot pe mahării locali. Dacă un mahăr de ăsta face o nefăcută indiferent cât de mare, totul se mușamalizează, dacă un neica nimeni greșește, e "potcovit" imediat! Cum se face că în România copilul cântărețului devine cântăreț, cel a judecătorului, judecător, al doctorului, doctor, al actorului, actor, al politicianului, membru în vreun CA cu salariul baban, director, manager, consilier, etc.!
Codrean 21.02.2023, 12:15
Cum ar putea reveni in tara un tanar roman care a studiat la o universitate straina si a beneficiat de un imprumut ? Ar putea achita imprumutul din salariul pe care il va primi lucrand in tara ?