De la omul-mașină la mașina-om. Câteva reflecții despre noul nostru destin sub semnul inteligenței artificiale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe măsură ce devine autonomă, inteligența artificială se poate tot mai ușor dispensa de factorul uman, cu toate „păguboasele” lui dileme morale, scrie eseistul Teodor Baconschi în comentariul său de luni din Libertatea.
Umorul popular a preluat tema „inteligenței artificiale” și râde nemilos de autentica prostie umană, mai ales când aceasta primește întruchipări politice (pentru că democrația implică acest risc). Dincolo de satira curentă, chestiunea are un istoric (care merită cunoscut) și capătă o importanță tot mai vădită în viața societăților noastre.
Totul a început cu Alan Turing, acel genial, persecutat și solitar „spărgător” al mașinii naziste de criptare numită „Enigma”. În 1951, Turing a publicat un articol revoluționar, unde apare în premieră noțiunea de inteligență artificială. Grație filmelor, publicul larg s-a familiarizat cu biografia savantului britanic și cu al său „joc al imitației”: dacă un „judecător” nu poate spune care dintre mesajele primite alternativ de la un computer și de la un alt om aparțin unuia sau altuia, putem vorbi despre o „mașinărie inteligentă”.
În același an, un alt britanic, Christopher Strachey - inspirat de cercetările lui Turing - a creat primul soft capabil să joace „dame”; era doar un episod din copilăria unor performanțe de inteligență artificială (IA) care au ajuns astăzi să-i eclipseze pe campionii mondiali de șah și Go.
Putem spune retrospectiv că dezvoltarea IA a fost prilejuită de Războiul rece, traducând în termenii unei „competiții neuronale” rivalitatea URSS-SUA: nu era vorba doar despre a „demonstra” care dintre ideologiile rivale (comunismul vs liberalismul democratic) era justă, ci și de a stabili care dintre tabere e mai inteligentă. Și cum s-ar fi putut „obiectiva” ideea de inteligență veridică, dacă nu prin inventarea unui creier artificial, capabil de performanțe matematice deloc discutabile în termeni emoționali?
În 1956, o conferință ținută la Dartmouth (SUA) a reunit câteva zeci de informaticieni vizionari. Unul dintre participanți, Marvin Misky, a prezentat cu acel prilej o mașină care imita creierul șobolanului. Atunci a început vârsta de aur a inteligenței artificiale produse în America, mai ales după ce sovieticii și-au devansat punctual competitorii, prin lansarea navetei „Sputnik” (1957). Multe promisiuni s-au dovedit prea optimiste, dar numai sub raport cronologic. După un scurt recul, cercetarea din sfera IA a făcut progrese dramatice, odată cu anii ’80/’90 ai secolului 20.
Potrivit lui Yann Le Cun - profesor la Collège de France & fost director al programului de inteligența artificială dezvoltat de Facebook - trei evenimente produse acum un deceniu (2011/2021) au stimulat spectaculos dinamica evoluției IA. Mai întâi, faptul că prețul cipurilor de procesare grafică la viteze de peste o mie de miliarde operațiuni pe secundă a scăzut sub 1.000 de euro. Apoi, faptul că Google, Microsoft și IMB au dovedit că rețelele profunde pot înjumătăți nivelul de eroare în sistemele de recunoaștere vocală. În fine, saltul realizat în tehnica recunoașterii imaginilor.
Chiar dacă nu suntem „specialiști”, observăm ușor că aceste trei procese au permis computerelor să emuleze mai profund inteligența umană (deep learning) ieșind din aria „deciziilor” binare. Viitorul pare monopolizat de cooperarea dintre neuro-științe și creatorii de IA: cu cât vom detecta mai fin modul de funcționare a creierului uman - cel mai complex „obiect” din universul cunoscut - cu atât vom fi capabili să-l duplicăm în lumea virtuală.
Oricum, domeniul a rămas apanajul cercetării de vârf din sfera complexului militaro-industrial, altfel spus, și-a păstrat - și va continua să-și mențină - specificul geopolitic, deși giganții digitali ai momentului (companii private, non-statale) operează cu tot mai mult avânt în acest sector ultrasensibil.
Dacă tot veni vorba, e greu de anticipat care dintre cei doi promotori va fi mai receptiv la imperativul etic: Pentagonul (cu programul său sofisticat de drone și visata supremație operațională a unui „soldat universal”) sau Metaversul preconizat de Mark Zuckerberg? Poate că niciunul, date fiind mizele de putere ale întâietății cu orice preț! Pe măsură ce devine autonomă, IA se poate tot mai ușor dispensa de factorul uman, cu toate „păguboasele” lui dileme morale.
Într-o manieră furtivă, dar constantă, inteligența artificială impregnează viața cotidiană a fiecăruia dintre noi. Până la deocamdată îndepărtata generalizare a automobilelor electrice autopilotate, ea asigură funcționarea tuturor acțiunilor noastre pe internet, care ne simplifică traiul, în vreme ce distrug joburile unor oameni în carne și oase. Tot ce putem spera e că alte joburi, pentru acești oameni, vor fi create în timp util.
