A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”

 1 comentariu
Spyros Chrysikopoulos iese din mare la capătul traversării dintre Grecia și Italia, după aproape 32 de ore de înot. Sportivul poartă cască și ochelari de înot, iar corpul îi este acoperit de cremă de protecție. Lângă el se află o femeie, pe mal, în timp ce acesta pășește prin apa mică spre plajă.

Spyros Chrysikopoulos, un înotător grec de 43 de ani, a parcurs 91,4 kilometri prin Canalul Otranto, fără costum de neopren și fără să se sprijine vreodată pe o ambarcațiune sau pe un alt punct de susținere. Performanța este prezentată drept prima traversare înot, fără oprire, între Grecia și Italia, după ce Chrysikopoulos a ajuns la Santa Maria di Leuca, în sudul Italiei, scrie Corriere della Sera.

Aventura a început pe 31 august, pe insula Othonoi, cea mai vestică insulă a Greciei. În fața sportivului se aflau zeci de kilometri de mare deschisă și mai mult de o zi de înot continuu. În total, a stat în apă 31 de ore și 50 de minute. A înotat inclusiv pe timpul nopții și a avut de înfruntat frigul, oboseala și o mare care nu i-a făcut deloc viața ușoară.

Într-un interviu acordat după traversare publicației grecești Kathimerini, Chrysikopoulos a povestit că organismul a început să-i dea semnale mai devreme decât se aștepta.

„A fost un moment în care m-am descurajat, pentru că mă durea și îmi era foarte frig, mult mai devreme decât mă așteptam. Totuși, mă gândeam la cât de mult înseamnă asta pentru mine și continuam. Oricât de frig mi-ar fi fost, oricât de tare m-ar fi durut, îmi spuneam: «Continuă»”, a spus înotătorul pentru Kathimerini.

Momentul în care a văzut pentru prima dată farul de la Santa Maria di Leuca nu a însemnat însă că putea să se relaxeze. Era încă la mulți kilometri de coastă și a încercat să rămână concentrat până la final. Regulile traversării erau stricte. Nu a purtat costum de neopren și nu avea voie să se sprijine de barca aflată în apropiere. Doi observatori au urmărit traseul pentru verificarea respectării regulilor înotului de anduranță în ape deschise.

Chrysikopoulos mai încercase să ajungă înot din Grecia în Italia în 2024, dar atunci a fost nevoit să abandoneze. Marea agitată și meduzele i-au oprit tentativa. Doi ani mai târziu, s-a întors și, după 91,4 kilometri, a reușit să ajungă pe coasta italiană. Iar acolo îl aștepta una dintre cele mai importante persoane din viața lui.

„Mi-am adunat toate puterile, atât psihice, cât și fizice, ca să-mi ating obiectivul și am pornit din portul insulei Othonoi, cea mai vestică insulă a Greciei, în direcția Italiei. După 31 de ore și 50 de minute, am reușit să ajung la Santa Maria di Leuca și să ies pe plajă. A fost un moment extrem de emoționant. Mama mea era acolo și mă aștepta”, a mai povestit Chrysikopoulos.

Grecul nu era la prima provocare care îi împingea limitele fizice la extrem. În 2021 a parcurs 358,2 kilometri în șapte zile într-un bazin de 50 de metri, performanță recunoscută de Guinness World Records. În iulie 2025, a stabilit un alt record: 151 de kilometri înotați în 48 de ore într-un bazin de 50 de metri, fără să se oprească pentru odihnă sau somn.

De această dată nu au mai existat culoarele unui bazin. Au fost 91,4 kilometri de mare între două țări și aproape 32 de ore în apă, până când Chrysikopoulos a pus, în sfârșit, piciorul pe țărmul Italiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Dulcea 09.09.2026, 18:50

    God bless you Mr. Spyros !!

ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
23:24
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
23:11
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
22:15
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
22:04
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
21:50
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă