5 ipoteze în cazul morții fiicei lui Dughin. Istoria ne arată că teroarea individuală duce întotdeauna la teroare în masă

Prima ipoteză ca formă de interpretare: actul terorist este făcut la comandă și are un comanditar – Ucraina

Ce spune asta? Că statul ucrainean este un stat terorist. O interpretare care-i convine de minune Rusiei – duce la discreditarea Ucrainei în fața lumii occidentale: „iată cu cine vă asociați”. Oficial Ucraina a spus că nu are nicio legătură cu acest act terorist. 

Acest tip de discurs este oferit mai ales de presa din Rusia.

A doua ipoteză: Rusia e un stat terorist 

A doua ipoteză ca formă de interpretare: actul terorist este comandat de puterea de la Kremlin, care are ca scop fie punerea la punct a „ideologului războiului” Dughin, dar mai ales pentru a crea o „jertfă sacrală” – un act de legitimare a fricii, furiei și dorinței de răzbunare: iată ce poate face dușmanul – ne omoară copiii prin acte de terorism. 

Asta e explicația care vine dinspre Ucraina și arată că Rusia e un stat terorist și se folosește de toate mijloacele pentru a continua războiul de ocupație.

A treia ipoteză: serviciile speciale din Ucraina, ajutate de aliați 

A treia ipoteză ca formă de interpretare: în joc sunt serviciile speciale din Ucraina și țările occidentale aliate lor care au pătruns adânc în inima Rusiei și vor să ne arate că rușii sunt slabi și ușor de atins. Totul s-a petrecut în inima Rusiei, la Moscova, unde se află elita. 

Cui convine un astfel de discurs? Rusiei, în mod special, pentru a-și ataca soft power-ul intelectual pacifist, liberal sau de stânga care critică războiul. 

De ce? Zice indirect: atenție, sunteți părtași cu dușmanul făcând victime în Rusia, în zona civilă. 

Dar convine și Ucrainei & partenerilor: iată cât de slabă e Rusia, nu-și poate apără nici măcar copiii elitei ruse.

A patra ipoteză: ideea unui război civil  

A patra ipoteză ca formă de interpretare: apariția unor grupări autonome care iau decizii în afara ierarhiei puterii de la Kremlin. Această ipoteză presupune ideea unui război civil deja început între diverse fracțiuni sau apariția unor forme autonome care prevestesc un război civil. 

Asta poate conveni Kremlinului pentru a porni o represiune internă asupra unor grupuri neloiale sau a unor cadre problemă, dar poate folosi la fel de bine și Ucrainei și aliaților arătând slăbiciunea sistemului. Însă ideea de război civil mocnește.

Aș putea continua acest șir de ipoteze-interpretări pe mai multe paliere. Dar iată ipoteza mea. Care e de fapt sensul unui astfel de act, indiferent cine l-a făcut.

Interpretarea centrală se ascunde într-un cuvânt: Nerăbdarea 

Când am scris „Izgoniții”, istoria copiilor Pogromului de la 1903 din Chișinău, a trebuit să studiez ceva timp istoria complicată a „terorismului rus” din epoca țaristă, pentru că această formă de a face politică devenise o modă fără precedent în rândul tinerilor din Imperiul Țarist.

Care e trăsătura principală a „terorismului rus” din epoca țaristă? Există un roman celebru al unui clasic scriitor sovietic dedicat terorismului acelei epoci: Iuri Trifonov care se numește „Nerăbdare”. Dacă aș scrie o mică istorie a acestui terorism acesta ar fi termenul: Nerăbdare.

Ceea ce dezvăluie acest act, dincolo de comanditari și interese în această situație de război de ocupație dus de Rusia împotriva Ucrainei, este această stare de Nerăbdare. 

Nerăbdarea istorică – dorința de a forța istoria, de a o accelera. Nerăbdarea este și intoleranța totală față de opiniile celorlalți și radicalismul care se termină de obicei în violență fizică. Războiul este de fapt o politică dusă prin violența maximă. Omenirea are o dilemă simplă: a vorbi, a dialoga, a negocia sau a distruge. Când statul dă un exemplu de lipsă de respect pentru alte opinii, violența se înmulțește ca un virus.

Această Nerăbdare ascunde și neputință, și teamă, și disperare, și isterie, și iraționalitate, chiar dacă pare rațional. Actul de terorism este o formă disperată și radicală de a face politică cu alte mijloace: violente. 

Acest act mă tem că va accelera războiul, dar nu într-o direcție bună, pentru că poate trezi monștrii adormiți de sub Kremlinul de la Moscova, dar și din Kiev, Washington, Londra, Berlin și mai știm noi unde.

Istoria ne arată că teroarea personală, individuală duce întotdeauna la teroare în masă, în și din toate părțile.

Terorismul este o mașinărie de violență care se autoreproduce și se mișcă în sus și jos, indiferent de cine sau împotriva cui este îndreptată. Ea atinge toate păturile sociale. Iar fostul Imperiu de la Est are o imensă tradiție.

Și mai știm că fiecare act de terorism este un pas spre abisul războiului civil.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE