Epoca șarlatanilor e tot timpul

Cea mai mare realizare a vieții mele în România rămâne un fapt minor: că nu am dat și nu am luat nici măcar o singură dată, în niciun context, sub nicio scuză, șpagă. Articolul unu din Constituția nescrisă a României (a Balcanilor, de fapt) fiind: dă și ia, altfel vei fi luat de prost.

Mă gândesc, nu fără milă, la un tânăr care va împlini optsprezece ani în 2026. Ce urmează pentru el? O lume cu ierarhii trucate, în care până și lumea culturală e un fals colosal, de la teatru până la literatură, trecând prin faimoasele noastre universități, care nu prind locul o mie în lume nici dacă se întorc de la groapă marii universitari din secolul trecut.

Tânărul (nu e despre gen) urmează să descopere că aici, la români, e strict o lume de haită, de trib, de grupări, de partide politice, de loje, de masonerii, de afilieri și de troc. Un glod balcanic de neîndurat dacă vrei să trăiești autonom și cinstit.

Și cel mai probabil va pleca în exil. Un exil dincolo de granițele acestei lumi strâmbe (doar pentru a descoperi, ulterior, că lemnul strâmb al omenirii se găsește peste tot, dar nu în aceeași cantitate și nici nu se aprinde la fel de ușor ca la români, dacă nu sunt stimulate condițiile prielnice, și anume impostura, lenea, hoția și prostia). 

Sau într-un nesfârșit exil interior, rezistând dincoace de baricade în fața tăvălugului submediocrității dezlănțuite. Și rămânând cumva miraculos în viață, fără să-și vândă sufletul pentru două city break-uri pe an la Praga.

Epoca șarlatanilor se confundă cu însăși istoria oamenilor. Cu toate acestea, fiecare generație a avut sentimentul că niciodată înainte n-a putut fi mai rău.

Nu spun nimic nou: pe lume există hoți, proști, oameni de conștiință și indiferenți. Alianța indestructibilă a hoților cu proștii a guvernat mereu pe aceste meleaguri, în vreme ce oamenii de conștiință fie au murit în lagăre, fie și-au amanetat conștiința, și-au făcut spinarea salcie, au intrat în haită și au început să urle conform, fie și-au dus zilele în binecuvântata libertate a anonimatului.

Indiferenții sunt astăzi mai mulți chiar și decât proștii, deși la rigoare indiferența e forma cea mai atroce de prostie. Nepăsarea asta care ne ține loc de societate și care ne face să ne simțim amenințați de lege, morală și competență.

Legile imbecilității umane enunțate cândva de profesorul Cipolla parcă s-au născut după un studiu aprofundat al românismului. Este, firește, o exagerare. Imbecilizarea e mai globală decât sorosismul din capul „patrioților” care nu știu că mă-sa are cratimă.

Bref, pentru nimic în lume nu aș vrea să mai am optsprezece ani în România, deși România din 2026 nu mai e țara din 2001. E semnificativ mai bună și în același timp în atâtea și atâtea și atâtea domenii a coborât sub nivelul unei țări bananiere în care mai și ninge. Și, să fim sinceri, România nici măcar bananieră nu e. 

Niciodată n-am fost mai străin de țara asta decât acum, nu-mi place nimic din gustul comun și știu legea de bază a lui Murphy: mâine va fi și mai rău. Și dacă mai apucăm ziua de mâine, și dacă n-o mai apucăm. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE