Procuror care investighează abuzurile sexuale împotriva minorilor: avem nevoie de mărturia victimelor, restul probelor le strângem noi!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oameni de știință și artiști, voci publice ale intelectualității și ale vieții internaționale, ei alcătuiesc corpul de „contributori” care scriu pentru dumneavoastră. Unii o fac mai des, alții, mai rar. Astăzi, pentru prima oară, un magistrat scrie în Libertatea. Procuroarea Alexandra Tomescu este cea care a cerut scuze victimei unui abuz pentru că sistemul din care și ea face parte nu a ajutat-o.
Cuprins:
- Alexandra Tomescu este procuroare în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Aceasta a trecut în revistă primul an în care s-a ocupat exclusiv de investigarea abuzurilor sexuale cu victime minore.
O jumătate de secol de închisoare, în șase luni
de Alexandra Tomescu
Trecerea la un an nou este legată în general de bilanţuri, numărători, realizări. Aș vrea totuşi să nu privesc lucrurile doar matematic, ci dintr-o perspectivă mai amplă.
În ultima jumătate de an au început să apară condamnările în rechizitoriile trimise de mine, ca procuror, la instanţă. Vă spun ca în doar trei dosare s-au adunat 48 de ani de închisoare.
În luna octombrie am trimis în judecată un agresor sexual care a violat un băiat de 11 ani în fața unui alt minor de 7 ani. În urmă cu câteva zile, în prima instanță, violatorul a fost condamnat la 21 de ani și jumătate de închisoare pentru infracțiunile de viol si corupere sexuală. Adică pedepsele au fost orientate către maximumul prevăzut de Codul Penal.
Apune epoca pedepselor mici pentru abuzuri sexuale contra minorilor
Mai am multe alte dosare trimise de mine, care acum sunt pe rolul instanţei. Poate sunt prea optimistă, dar sunt semne clare că vremea pedepselor simbolice în cazurile de abuzuri sexuale comise asupra minorilor apune încet, dar sigur.
Cu ce rămânem totuși? Pentru că sună semnificativ jumătate de secol în jumătate de an, dar ce înseamnă pentru oameni asta? Practic, am reuşit să scoatem din societate, pentru o perioadă lungă de timp, nişte persoane care reprezentau un real pericol social. Din punctul ăsta de vedere, cred că s-a făcut dreptate.
Este o măsură justă, dar nu îndeajuns reparatorie pentru copiii victime. Ei nu vor fi la fel ca înainte de abuz, să nu ne mințim.
Aud în cap vocea societății: „acei pedofili vor fi liberi într-o zi!” Aşa este! Am spus mereu şi cred cu tărie în asta: un pedofil nu poate să fie pedofil o zi sau două și apoi om normal, un pedofil este pedofil întreaga viaţă. Dar această concluzie are importanţă mai mică, în raport de cei condamnaţi, care oricum vor fi monitorizaţi pe viaţă conform legii 118/2019. Ceea ce ne interesează și mai mult este, nu-i așa, ce se întâmplă cu cei despre care încă nu ştim?
Imaginile sunt excepțiile, strângerea probelor este mult mai complexă
De foarte multe ori la televizor sunt prezentate cazuri de viol cu victime minore în care este expus indirect şi probatoriul, adică procedura pe care o folosim noi pentru culegerea probelor.
Ştirile sună de regulă în felul următor: martorul X l-a surprins pe y în timp ce o viola pe minora ori au fost găsite imagini cu victima în calculatorul autorului. Se induce astfel ideea greşită că probatoriul în astfel de dosare este acelaşi ca în cazul unei infracţiuni de furt.
Este greşit şi periculos să se inoculeze o astfel de idee! Probatoriul într-un astfel de dosar nu seamănă cu nimic din ceea ce oamenii se aşteaptă să fie. Faptul că în anumite cazuri au existat imagini sau martori sunt doar excepţiile.
Declarația victimei este esențială
Se transmite astfel percepția că victima trebuie să aibă probe, cum sunt imaginile foto sau video și martori, ceea ce probabil duce la descurajarea acestora în sesizarea infracţiunilor de acest gen.
De fapt, majoritatea acestor infracțiuni nu se petrec în văzul public şi ca atare, este aproape imposibil să găsim probe clasice. Victima minoră nu trebuie să aducă probe, declaraţia ei luată cu ajutorul unui instrument ştiinţific este una din probe. Este, aş putea spune, proba centrală în jurul căreia se va construi dosarul.
La fel, am putea presupune fals că, în mod normal, o victimă minoră ar trebui să sesizeze de îndată un abuz sexual comis asupra ei. În realitate au fost cazuri în care minora a putut vorbi despre asta la mai mult de 10 ani de la comiterea faptelor.
A fost vorba despre un dosar în care inculpatul a fost trimis în judecată sub măsură preventivă, pentru că evident pericolul social nu s-a diminuat cu trecerea timpului. Revin la ideea de mai sus: pedofilul este pedofil o viaţă, nu doar o zi sau două.
Rolul crucial al martorilor
Un alt caz pe care l-am trimis de curând în judecată a fost cel al unei minore de 9 ani care a fost agresată fizic într-un mijloc de transport în comun de bunica sa. Un martor a sesizat de îndată poliţia, iar minora a fost dusă într-un centru al direcției de asistență socială și protecția copilului.
Fata a povestit atunci şi despre faptul că a fost victima infracţiunii de viol, comisă de tatăl său. Acum, autorul este arestat şi trimis în judecată, iar fetiţa este în siguranţă.
Martorul a avut aici un rol esențial. A sesizat fapta de violenţă în familie care în final a dus şi la descoperirea unei infracțiuni mult mai grave.
Ieşirea noastră, a tuturor, din pasivitate poate schimba lucrurile în bine, poate scurta agonia unui copil, poate îndrepta lucrurile în viaţa lui, poate evita apariţia altor victime ale aceluiaşi agresor.
Oamenii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să acționeze ei ca filtre. Astfel de sesizări trebuie să ajungă direct la organele de justiţie, singurele care pot cerceta aceste infracţiuni.
Indiferent de deznodământul cazului, responsabilitatea aflării adevărului aparține justiției și mută răspunderea de la tine, către cei care sunt îndreptățiti să investigheze și să ia măsuri. Cu toţii putem să contribuim la reducerea acestei cifre negre a violenței sexuale neidentificate. Și avem încă un an în care să facem asta.
