Izolaționismul este moartea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Margo Rejmer este o scriitoare poloneză. O eseistă tânără, la începutul toamnei împlinește patruzeci de ani. O cunoscătoare a istoriei recente din partea noastră de lume. E atentă la vocile trecutului, are ceva din Svetlana Aleksievici și altceva din Slavenka Drakulic, rămânând în același timp o scriitoare originală, serioasă, de forță.
Textele ei au și melancolie, și perspectivă. Acum câțiva ani a scris o carte minunată despre comunismul românesc, excelent documentată - „București. Praf și sânge" (a apărut la Polirom). Puțini autori români au reușit să îi facă un portret mai exact lui Ceaușescu.
Auzisem că a plecat mai departe prin Balcani și s-a stabilit în Albania. După o săptămână în Tirana, înțeleg foarte bine de ce ar vrea cineva să trăiască aici.
Și intrând într-o librărie superbă de lângă Opera din Tirana dau chiar peste o lucrare de Margo Rejmer: „Mud sweeter than honey. Voices of Communist Albania", publicată acum trei ani la Londra.
Am cumpărat-o pe înserat și în zorii zilei următoare simțeam că am înțeles mult mai bine Albania și comunismul lui Enver Hoxha, un tiran izolaționist, mai criminal decât Ceaușescu și mai izolaționist chiar decât dinastia Kim din Coreea de Nord.
E un caz de manual despre ce face în politică izolaționismul: aduce sărăcie, mizerie, disperare și ură.
Albania sub Hoxha s-a închis în sine și s-a ruinat. E de ajuns să citiți paginile lui Margo Rejmer despre albanezii care au fugit din țară îndreptându-se către Bari, unde aveau să cunoască trădarea Occidentului. Căruia, desigur, nu îi păsa de suferința lor.
Am făcut cândva un interviu cu Slavenka Drakulic, care mi-a spus acest adevăr elementar și năucitor: Capitalismul nu este despre dreptate, este despre profit.
Oamenii estului au confundat libertatea cu dreptatea. Așa este.
Uneori e bine să ne revedem trecutul, fără patina de aur a nostalgiei. Anii '80 au fost cruzi, au fost brutali în România. Iar popoarele sunt complicele dictatorilor. E un fapt dureros, dar adevărat.
Sau dacă nu mai avem încredere în propriile amintiri, să citim măcar despre trecutul altor popoare.
Ce Dumnezeu, la aproape patruzeci de ani de când Zidul Berlinului a fost spulberat în căutarea libertății, vrem din nou în închisoare, în beznă, foame și teroare?! Suntem nebuni de legat cu toții?!
Democrația e grea și încă nu am învățat-o, drept dovadă că ne conduce pădurea prin interpuși și ne e premier Ciolacu, care într-o meritocrație era mâna a doua la tavan. Dar care e alternativa?
Regretatul medic psihiatru Ion Vianu, fiul lui Tudor Vianu, mi-a spus cândva într-un interviu: Patriotismul ăsta deșănțat la care vrem să ne întoarcem este moartea. Avea dreptate domnul Vianu.
Și izolaționismul tot moarte e. Și intrarea în sfera de influență rusească, aceea degrabă aducătoare de ceaiuri cu poloniu și plonjoane de la înaltele ferestre...
Foto: Inquam Photos / George Călin
Gringo84 20.03.2025, 22:09
Din păcate România nu a avut niciodată o "versiune" funcțională de suveranitate.Incriminam de-a valma antiUE,putinismul,antiNATO, naționalismul,xenofobia și chiar legionarismul,considerate greșit suveranism. Suveranitatea este esența conflictului din Ucraina, devenită erou și simbol al Binelui pe planetă...în schimb in România e monstrul fricii naționale.Daca ne uitam mai bine toate relele enumerate mai sus sunt doar ideologii,da!...doar ideologii... chiar UE și NATO sunt "doar" tratate politice,nu esența vieții pe pământ!Revin la "lipsa" istorică a suveranității românești,care a fost "și este"doar politică externă...fanarioții,Transilvania "imperială" și chiar monarhia au fost în realitate compromisuri și doar naționalismul militant a reușit să producă Unirile..."mică" și "mare". "Lumea bună" românească,chipurile occidentalizată,se chinuie să mânjească ideologic ceva important pentru orice națiune care nu este și nu a fost problemă politică...
NapoLeyk 21.03.2025, 06:06
Alternativa e NU-democrația, prosstovanne. Nu e vorba de nici un izolaționism, este vorba de a limita radical vocile tâmpiților...ca tine, deex. Și georgeii. Ești la fel de dement ca și ceașcă, ai UNA în koorcap și cu ea defilezi. Nu era beznă, era LUMINA STELELOR. Nu era frig, era SOARELE CALD în case. Nu era frică, era IUBIRE ȘI RÂSET. BOULE. Dar nu când îți aduci tu aminte...