Înălțător de frumos este că, la Yom Kippur, căreia i se mai spune și Yom ha-Din (Ziua Judecății), Dumnezeu, ca să te înscrie în Cartea Vieții, îți iartă numai păcatele pe care le-ai săvârșit împotriva Lui. Ceea ce le-ai greșit oamenilor, trebuie să îți ierte oamenii… Aceasta este măreția credinței poporului lui Israel. Poporul pe care autoritățile statului l-au abandonat în ziua de 7 octombrie 2023, în fața atacului barbar al Hamas. Dacă israelienii și-au iertat liderii, în frunte cu premierul Benjamin Netanyahu, să fie iertați. Dar de aproape doi ani îl mânie pe Dumnezeu și numai El, în mare mila Sa, va decide dacă îi va înscrie sau nu în Cartea Vieții.

În „Cartea Morții”, care se scrie în continuare în Gaza, au intrat până astăzi 66.148 de morți, 168.716 de răniți (ca și morți, pentru că spitalele, câte mai sunt încă operaționale, cu un personal excedat de numărul victimelor, nu au electricitate, nu au medicamente, operează în majoritatea cazurilor fără anestezie) și 9.000 de dispăruți (îngropați sub moloz). Bilanțul celor morți de foame se ridică la 440, între care 147 de copii.

Citez din editorialul de ieri semnat de excepționala echipă a cotidianului israelian Haaretz: „(…) Ostaticii continuă să agonizeze în tunelurile Hamas. (….) Mulți oameni sunt prinși însă sub dărâmături, populația civilă palestiniană rătăcește dintr-un loc într-altul, în mijlocul devastării necurmate. Femeile și copiii merg pe jos, cărând câteva lucruri, fără nici o destinație. Aceasta este o situație intolerabilă ce trebuie să înceteze, indiferent de modul în care Hamas răspunde la Plan (e vorba despre noul Plan Trump, anunțat luni la Casa Albă, n.m.). Trebuie să înceteze în numele moralității și umanității. Acest război trebuie să se încheie acum”.

Războiul trebuie să înceteze, dar spuneți-i asta inclusiv ordonanței lui Netanyahu, sinistrul ministru al Apărării, Israel Katz, care tocmai a raportat ieri că a ajuns la Mediterana, capturând așa-numitul Coridor Netzarim, împărțind Gaza în două (mă gândesc că și în scopul de a fi mai ușor de administrat de către insațiabilul Tony Blair, poate cel mai detestat personaj în Orientul Mijlociu, de la invazia Irakului în 2003). Katz a pronunțat și un avertisment. Mai pronunțase unul, în 13 octombrie 2023, atunci în calitate de ministru al Energiei: “Toată populația civilă din  Gaza are ordin să plece imediat. Vom câștiga. Nu vor primi nici o picătură de apă sau un kilowatt până nu vor părăsi lumea”. Avertismentul de ieri către civilii palestinieni a sunat așa: e ultima șansă, eliberați orașul Gaza, plecați în sud, altfel veți fi considerați teroriști!

Acest război trebuie să se încheie acum, dar va renunța Guvernul de extremă-dreapta de la Ierusalim la planurile sale  – să ocupe Gaza și să anexeze Cisiordania – doar pentru Nobelul lui Trump?

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.