Un papagal (politic) pe Tronul Păunului?

Reza Pahlavi a fost desemnat prinț moștenitor încă de când, în 1967, tatăl său, șahinșahul („regele regilor”) Mohammad Reza Pahlavi, a urcat pe Tronul Păunului (un simbol, fiindcă obiectul străvechi, o splendidă operă de artă din aur și pietre prețioase închipuind un păun, dispăruse între timp). La aniversarea a 20 de ani, a fost reconfirmat prinț moștenitor de Casa Regală iraniană din exil. Acum, rezident american, are 65 de ani și nu ratează nici un protest, ca să le atragă atenția iranienilor că există și e dispus să le aducă, la pachet, „libertatea și fericirea”. Ca politician (cu studii sumare de politologie la Cairo și, prin corespondență, la o universitate privată din California) este un papagal. Adică o pasăre nobilă, cu o memorie prodigioasă și cu impresionantă prestanță. Nu faptul că a făcut greșeli – se întâmplă și la case foarte mari; îl descalifică evidența că n-a fructificat oportunități atunci când le-a avut.

N-am cum să nu-mi amintesc că, în urmă cu opt ani, la protestele din 2017-2018, pe 6 ianuarie, în cea de-a zecea zi, celebrul scriitor Paulo Coelho (recunosc, tot nu i-am citit încă opera) a răbufnit într-o postare pe Twitter, contraatacându-l pe Reza Pahlavi, foarte activ susținător al protestelor pe aceeași rețea de socializare, când prințul moștenitor a cerut autorităților americane să sprijine manifestațiile: „Ţine-ţi gura! Savak (fosta poliție politică a tatălui său, șahinșahul, n.m.) e mort, iar poporul iranian se va uni pentru a-şi sprijini ţara, dacă vei cere vreodată vreo altă lovitură de stat precum cea orchestrată de CIA în 1953”. Ce voia Coelho să spună? Că temuta poliţie a monarhului detronat nu mai exista (a înlocuit-o, de la revoluția din 1979, poliția politică a ayatollahilor) şi sugerează că moştenitorul aşa-numitului Tron al Păunului cochetează cu ideea de a restaura dinastia Pahlavi, cu sprijin extern, comparând situaţia din 2018 cu cea din august 1953 – straniu! – când serviciile secrete britanice şi cele americane l-au răsturnat pe prim-ministrul ales democratic Mohammad Mosaddegh. Altfel, că Reza Pahlavi e perceput ca omul americanilor nu era o noutate nici acum opt ani cum nu-i nici astăzi.

Adevărul este că nu poate oferi nimic, în acest moment istoric, poporului său. Chiar dacă, la șahul puterii, mută spectaculos: susține o monarhie constituțională, la nevoie chiar un rege… ales democratic.

În aprilie 2023, Reza Pahlavi a făcut o vizită „oficială” în Israel, unde a purtat convorbiri călduroase cu premierul Netanyahu. Anul trecut a susținut ferm coaliția israeliano-americană în așa-numitul război de 12 zile, când au fost bombardate facilitățile nucleare ale Iranului, dar a ținut să adauge: „Există o singură modalitate de a realiza pacea: un Iran secular, democratic. Sunt aici (pe platforma de socializare X, n.m.), pentru a mă supune compatrioților mei și a-i conduce pe acest drum către pace și o tranziție democratică”. Vorbe nu îndeajuns de mari să hrănească un popor înfometat.

Speranța celor din stradă se îndreaptă mai ales și din nou spre personalități considerate reformatoare – moderate ar fi, în teocrația iraniană, cuvântul mai potrivit: spre clericul Mohammad Khatami, 82 de ani, fost președinte al țării sau spre mai tânărul cleric Hassan Rouhani, 77 de ani, fost și acesta președinte. Vocea nici unuia nu s-a auzit încă.  

Când protestele economice din Iran vor avea cel puțin o voce puternică și credibilă, când vor cristaliza într-un protest politic, asta nu știe încă nici Grok (chatbotul lui Elon Musk). Apropo de Musk, platforma X face de câteva zile un fel de joc copilăresc, înlocuind emoji-ul reprezentând  steagul Republicii Islamice cu soarele și leul, simboluri ale monarhiei iraniene, chiar sau mai ales pe conturile demnitarilor regimului de la Teheran.  

Câți susținători are totuși prințul moștenitor Reza Pahlavi? Răspunsul curtenitor ar fi: nimeni nu știe precis. Dar dacă luăm în calcul succesul pe care discursurile sale l-au avut la celelalte proteste, nu e nici un mister.

Există, desigur, și posibilitatea de a fi impus de aliații tradiționali ai familiei sale, americani (deși Trump se arată foarte rezervat, pe bună dreptate, în privința autorității moștenitorului) sau israelieni (Netanyahu încă nu arată ce crede și, dacă ar da vreun semn, acela nu exprimă mereu ce crede).  

Faptul că un regim nu poate fi schimbat decât de poporul care scutură singur tirania și singur își alege calea. Iată lecția pe care puternicii acestei lumi nu par s-o fi învățat încă, în ciuda tuturor dramelor care au marcat istoria recentă și foarte recentă.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.