Libertatea Occidentului e sub asediu. De ce conflictul din Ucraina și recentele tulburări din Israel ilustrează episoade ale aceluiași război
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Valul recent de atacuri antiisraeliene organizate de Hamas în Fâșia Gaza redeschide tema lansată de politologul american Samuel Huntigton: sunt civilizațiile sortite confruntării violente? Și sunt cele trei monoteisme ieșite din revelația originară a Patriarhului Avraam într-o inevitabilă fricțiune fratricidă?
În Occidentul democratic au venit, după Al Doilea Război Mondial, o mulțime de musulmani. Turcii care au reconstruit Germania rămasă fără bărbații morți pe front. Magrebienii – arabi din Africa de Nord, pe care islamul a cucerit-o în secolul al VIII-lea, în vreme ce puterile coloniale europene au pierdut-o în anii '60 ai veacului trecut. Plus imigranții veniți când pe rând, când în valuri subite, din agitatul Orient Mijlociu sau din India și Pakistan, din Indonezia și Afganistan, din Africa Subsahariană și Kosovo. Sunniți sau șiiți, acești imigranți au fost parțial naturalizați și au primit dreptul de a-și exercita religia, chiar și atunci când nucleele lor radicalizate au organizat atentate teroriste în toată Europa de Vest sau, la 11 septembrie 2001, în SUA.
Studiile sociologice și jurnalele de știri arată deopotrivă că națiunile europene sunt îngrijorate de violența care dospește în mediile islamiste, oricât de (in)eficient le-ar monitoriza polițiile naționale. De aici, din frica de o imigrație necontrolată – și din intuiția că islamismul este incompatibil cu democrația – au luat naștere partidele suveraniste și xenofobe din multe state UE.
Până și statele scandinave – în frunte cu social-democrata Suedia – n-au scăpat de asemenea crispări defensive. Deși europenii, cu spiritul lor curios și erudit, au adus la lumina studiilor istorice toate bogățiile patrimoniului islamic, tot ei se simt azi încercuiți de cel mai recent monoteism, înrudit cu iudaismul și creștinismul, dar dominat de logica „jihadului” și de o suprastructură intelectuală antimodernă, cu potențial totalitar. Nu degeaba o serie de lideri spirituali islamici din anii '40 s-au aliat cu Hitler, urmând un comun și fanatic impuls antisemit.
Dacă primele califate – de la Bagdad, Damasc și Cordoba – au reușit cândva să încurajeze artele, științele și dialogul interreligios, islamul de după secolul al XII-lea a încremenit într-un model politic legalist, retrograd și resentimentar, care face din această dinamică religie (cu cea mai ridicată rată de expansiune misionară adesea militarizată) o sursă constantă de tensiuni internaționale.
Regimurile islamice au ratat modernizarea pe baze laice, naționaliste și inspirate de marxism, așa cum o gândise, prin anii '60, liderul egiptean Nasser.
Practic, toate tentativele de conciliere între islam și modernitate – inclusiv în Turcia kemalistă și în Iranul dinastiei Pahlavi – au eșuat destul de rapid, lăsând loc unor sisteme teocratice, fățiș antioccidentale sau ambigue (de pildă în petro-monarhiile Golfului Persic, formal aliate cu americanii, însă deloc timide când e vorba de sponsorizarea entităților teroriste, de la Al Qaida, până la Statul Islamic și Hamas). Ultima dovadă a stagnării statelor musulmane într-un proiect politic antimodern ne-a fost livrată odată cu eșecul Primăverii Arabe, la începutul anilor 2010: o serie de dictatori „seculariști”, sprijiniți de Armată, au fost evacuați doar pentru a face loc unor guvernări islamiste și mai vădit represive.
În vreme ce europenii au depășit de veacuri conflictele interconfesionale și mentalitatea expansionistă a cruciadelor, regimurile islamice alimentează până azi atât rivalitatea dintre majoritatea sunnită și centrala șiită din Teheranul ayatolahilor, cât și ambiția de a submina democrațiile euro-americane printr-o informală, dar tot mai operativă alianță între regimurile dictatoriale, autoritare și liberticide.
Bilanțul tragic al recentei ofensive Hamas ne lasă să întrevedem, în filigran, atât complicitatea Iranului, cât și mâna lungă a Rusiei, care definește oficial conflictul din Ucraina ca pe o istorică revanșă împotriva „Occidentului colectiv”.
A venit de aceea timpul ca UE să închidă clivajele ideologice dintre partidele de stânga, pro-imigrație, și cele de dreapta, favorabile unei imigrații controlate, dar și vremea ca europenii să se concerteze strict cu americanii în politicile de combatere a terorismului islamic. E imperativ să sprijinim simultan Ucraina și Israelul, cele două bastioane de la frontiera libertăților noastre de fiecare zi, grav amenințate atât de Putin, cât și de islamismul tot mai agresiv cu care avem de-a face. Oricât de puternică ar fi inerția reflexului diplomatic, de căutare a compromisurilor rezonabile, faza acțiunilor „preventive” se dovedește anacronică.
foto: Hepta
Alex.59 10.10.2023, 10:37
Oricum specia "Homo Sapiens" tinde spre autodistrugere... ?
Marica13 10.10.2023, 13:46
Atat timp cat Europa si SUA e unita,suntem puternici
User1032 10.10.2023, 14:39
Incredibil rasism din partea domnului Baconschi, însă nu așa de surprinzător, AUR spune doar cu voce tare ideile majorității semidocților intelectuali români de după revoluție. Oare de ce țările arabe nu au reușit să găsească pace in ultimii 100 de ani? Nu au existat numeroase proiecte de unificare și pace în orientul mijlociu distruse de NATO și aliatul lor din zonă Israelul? Politica NATO a distrus orice alternativa de organizare politică laică în zonă și ei au finanțat ascensiunea radicalilor
User1032 10.10.2023, 14:50
Radicalismul este in mare parte originar în tari aliate NATO: Pakistanul și Arabia Saudită, care au primit finanțare în primă instanță pentru a lupta împotriva URSS-ului și dupaia pentru a lupta împotriva guvernelor autocrate dar LAICE din zonă. Ia exemplu Libia, unde NATO l-a dat jos pe Gaddafi cu ajutorul "rebelilor moderați" (vezi Azov) și de la o țară unde era un trai cat de cat ok acum exista piețe de sclavi și cum plm te miri că lumea e un pic supărată
MAMIRA 10.10.2023, 20:53
Prefer principiile chiar si in momentele in care avantajele occidentale nu se bazeaza pe principii...