Mort cu mort | Despre declarația lui Iohannis, care a dat vina pe guvernarea PSD pentru accidentul din Ialomița
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Președintele României, Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, pare, adesea, a avea reale probleme de a vorbi despre ființe. Nu știu de ce i se întâmplă astea, de ce nu-l prea interesează problemele oamenilor care încă trăiesc, de ce empatia sa socială nu se face simțită atunci când în propoziție ar trebui să fie cei care mai respiră. Greu, dar respiră.
Când însă prin cadru trec niște morți, Măria Sa prinde viață, se însuflețește, e vioi și locvace.
În noiembrie 2015, după accidentul de la Colectiv, Înălțimea Sa a melițat zile în șir despre corupție, tragedie, România, Europa, vinovați, inocenți, durere, PSD, iar corupție, iar PSD, iar durere.
Atunci când Victor Ponta, într-un gest de mare politician (din păcate neconfirmat ulterior), a demisionat din funcția de prim-ministru pentru ca tensiunea socială să nu se transforme în violențe sângeroase, Klaus Iohannis a scăpat celebrele și nefericitele cuvinte cinice: “A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”.
Da, domnia sa ceruse în mod repetat demisia premierului Ponta și a întregului său cabinet, pentru că își dorea un guvern “al său”, chiar cu doi ani înainte ca structura Parlamentului să se modifice în urma unor alegeri legislative.
Așadar, decesele din Colectiv i-au dat o gură de oxigen. Prea se sufoca în limitele Constituției. A fost nevoie de 64 de morți pentru ca Măria Sa să-și vadă împlinit visul de a avea un guvern numit de dânsul.
În acea perioadă, Klaus Iohannis a luat o decizie pe care am aplaudat-o: a anulat recepția de 1 decembrie de la Cotroceni, motivând că ar fi indecent ca politicienii și diplomații să bea șampanie și să înfulece delicatese la doar o lună de la cumplitul accident. Dar, din păcate, n-a fost decât o ipocrizie piaristică.
Pe 17 noiembrie 2015, în sunet de fanfară, Suveranul din Sibiu țopăia în pas de gâscă pe covorul roșu, la instalarea ministrului de interne. Și, la câteva zeci de minute distanță, repeta acest dans grotesc al sfidării pe covorul roșu din fața Ministerului Apărării Naționale, unde îl instala pe ministrul de resort. Simbolistica anulării recepției de Ziua Națională era mototolită și aruncată la coșul de gunoi de rânjetele de satisfacție afișate cu ocazia acestor demonstrații de atotputernicie. Atotputernicie pentru a cărei realizare “a fost nevoie să moară oameni”.
De atunci și până azi, Klaus Iohannis a speculat mereu morțile convenabile. N-a prea ratat nici o ocazie, decât dacă, nu cumva, decesele utile nu se suprapuneau cu vreuna dintre desele vacanțe.
Recent, Excelența Sa a profiat de decesele de la Caracal, încă neconfirmate sau elucidate, pentru a cere demisia procurorului-șef al DIICOT, Felix Bănilă.
Erau destule motive să ceară demisia acestui șef de Parchet destul de incompetent și până acum, șef de Parchet pe care oricum nu l-a înghițit nici dânsul de la început. Dar era “nevoie să moară oameni“, pentru ca președintele să se manifeste plenar.
În fine, sâmbătă, 5 octombrie, la o întrunire electorală ilegală, căci campania electorală nu a început oficial, Măria Sa a grăit: “Azi dimineață la ora 6 am primit un mesaj cutremurător. Un accident groaznic. M-a întristat foarte mult. Condoleanțe. Îmi pare foarte rău. Ce să întețelegem: lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide. Această nepăsare criminală a pesediștilor costă vieți. Avem nevoie de această infrastructură. Ideea cu autostrada nu e doar o ambiție politică, nu e un moft.
România a rămas în urmă pentru că am avut la conducere PSD. PSD e principalul motiv de rămânere în urmă a României. Fără PSD România ar fi fost în rând cu celelalte națiuni europene. Acest decalaj trebuie depășit cu un guvern liberal”.
Au murit, pe loc, 10 oameni. Ce facem? Păi atacăm PSD și decretăm, cu voia Măriei Noastre, că e mare nevoie de un guvern liberal.
Asta nu mai este politică, nu mai este campanie electorală. Acest tip de comportament are un nume clar în literatura de specialitate. Se numește necrofilie.
Sub fiecare pas după pas pe care îl face Klaus Iohannis pe scara spre un nou mandat și spre acapararea totală a puterii se află câte un cadavru. Singurii morți pe care președintele îi ignoră sunt, de exemplu, cei din Afganistan.
Până acum, de la începutul participării României la misiunile internaționale din Afganistan, numărul morților în acel război atipic, militari, contractori privați sau civili, a trecut bine de 30. Dar despre aceștia președintele evită să vorbească.
Trimitem oameni la moarte, fără vreun rost sau fără vreun folos pentru România, dar nu vrem să punem în discuție un subiect delicat: de câți oameni mai este nevoie să moară acolo pentru a ne pune problema retragerii, pe care multe țări au realizat-o deja și pe care până și americanii o iau în serios ca opțiune? Aaa, nu, asta nu discutăm, că ne punem rău cu marele distribuitor de șepci…
Oricum, un sfat pentru toți cei care mai țin la demnitatea lor post-mortem: încercați să nu muriți înainte de turul doi al alegerilor. În loc să aveți parte de o ceremonie funerară decentă, va veni candidatul Klaus Iohannis și vă va trage cu forța într-un afiș electoral.
