Nedreptățitul domn Chișu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Despre Dan Chișu putem spune, în ultimii ani, că este un regizor român de film. Și scenarist. Și producător.
În cei 66 de ani de viață, Dan Chișu a fost o mulțime de lucruri. Și ghid turistic, și emigrant, și playboy, și inițiatorul și organizatorul primului festival independent de film de după 1990 (DaKino, a cărui primă ediție a avut loc în 1991), și bucătar, și realizator/producător de televiziune, și globe trotter, iar lista este una mult mai lungă.
De unsprezece ani, însă, este, mai mult decât orice, regizor, scenarist și producător de film.
În această seară, la premiile Gopo, unul dintre recorduri este dat de un film al lui Dan Chișu în această triplă calitate a sa, de regizor, scenarist și producător. Filmul „5 minute”, al lui Chișu, furnizează cel mai mare număr de actori nominalizați: 5.
Diana Cavallioti este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, iar Mihai Călin este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”. Emanuel Pârvu este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, iar la categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar” găsim două actrițe nominalizate pentru rolurile din „5 minute”: Ana Radu și Elvira Deatcu. Pelicula „5 minute” mai are, de asemeni, o nominalizare pentru cele mai bune costume și una pentru machiaj/coafură.
Ei bine, este un caz destul de rar în cinematografie (dacă nu chiar unic) în care atâția actori reușesc să atragă aprecierea unui juriu bazându-se doar pe propriile forțe.
Aparent, în opinia juriului premiilor Gopo, performanța actoricească a fost obținută, în cazul actorilor din „5 minute”, în vid, ca într-un experiment de laborator. N-au contat nici regia și nici scenariul. Ceea ce, totuși, este extrem de greu de crezut. Nu și pentru juriul de la Gopo, care n-a nominalizat „5 minute” nici pentru regie, nici pentru scenariu.
Am scris în Libertatea despre 5 minute încă din octombrie 2019. Și aș detalia puțin ceea ce atunci doar sugeram.
Dan Chișu nu face parte din noul val al cinema-ului românesc, pornit de Cristi Puiu cu ani în urmă. Chișu este prea în vârstă pentru acest val. Cum, însă, s-a apucat serios de filme artistice destul de târziu, nu face parte nici din valul cinematografic al celor de vârsta lui. Mai grav pentru el, Chișu nu face parte nici din găștile cinematografiei românești. Căci cinematografia românească este plină de găști și de familii. Aceiași oameni organizează evenimentele și festivalurile, aceiași produc și regizează tot ce se poate produce și regiza, aceiași ajung să decidă finanțările, ei recomandă și selectează filmele pentru diverse festivaluri și tot ei decid premiile. Este un cerc destul de restrâns și greu de penetrat. Dacă nu faci parte din acest cerc, selecționerii festivalurilor te ocolesc, criticii nu te înghit, finanțările te sar. Despre premii nici nu mai are rost să vorbim.
Dan Chișu nu face cele mai bune filme românești, cum nici măcar un singur regizor nu poate pretinde că face sau a făcut doar capodopere. Dar Chișu nu face nici filme proaste. Unele sunt chiar surprinzător de profunde, așa cum este „Aniversarea”, iar altele, precum „5 minute”, sunt neașteptat de mature.
Un regizor care și-ar fi dorit cu tot dinadinsul un premiu ar fi tratat tema din „5 minute” în conformitate cu trendurile mondiale și ar fi avut succesul garantat. Chișu a tratat-o, însă, matur și onest și i-a ieșit un film cu adevărat bun.
Cinematografia, ca orice artă, nu poate fi evaluată decât subiectiv. Dar când, pentru a avea ce nominaliza, strângi producțiile din doi ani, e destul de clar că nu prea-ți poți permite să ignori lucrurile bune doar pentru că nu înghiți o persoană. Este ca și cum un funcționar dintr-un minister ar bloca finanțarea unui film doar pentru că nu-i plac opiniile unui anumit regizor.
Chiar dacă pare că nu există nici o legătură între evaluarea artei și banul public, există. Premiile Gopo sunt finanțate de către Ministerul Culturii.
Asta le scoate din zona unor evenimente private, ci le mută în zona evenimentelor finanțate de la buget, la care trebuie să aibă acces întreaga industrie cinematografică din România, nu doar membrii găștilor agreate.
Nu spun că Dan Chișu este cel mai bun regizor, nici că este cel mai bun scenarist, nici că „5 minute” e cel mai bun film. Dar merita o șansă, o nominalizare. Astăzi, cinema-ul românesc este încă pe val, este premiat și apreciat la marile festivaluri ale lumii.
Își permite să-i ignore pe cineaștii nealiniați. Dar n-ar trebui să uităm că și sportul românesc a fost cândva pe val, iar astăzi aproape că ne rugăm pentru o minune, să revină cumva Patzaichin, Hagi sau Nadia ca să mai obținem rezultatele de altădată.
Foto: Hepta
