Neprihăniții | Despre cum a reacționat Vlad Voiculescu când a ieșit la iveală că tatăl său a colaborat cu Securitatea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Politica nu este o șezătoare pentru copii răzgâiați. Nu este, în general, un teritoriu pentru copii, deși mulți dintre cei care scot capul la iveală în ultima vreme nu excelează decât prin faptul că sunt copiii, nepoții, rudele cuiva care deja și-a făcut un nume fie în politică, fie în domeniul greșit asociat politicii, afacerile.
Dar nu putem să generalizăm și, mai ales, nu putem să acuzăm copiii pentru păcatele părinților. Ei nu au nici o vină, dacă nu au profitat cumva de relațiile și banii părinților sau ai rudelor pentru a ajunge într-un loc în care altfel n-ar fi avut acces, cum nu au acces mii de tineri foarte bine pregătiți și, mai ales, bine intenționați.
După ce fusese deja îndepărtat din cursa pentru Primăria Capitalei, printr-o manevră politică destul de clasică fără a fi învechită, Vlad Voiculescu a fost pus la zid în mod inutil pentru faptele tatălui său.
Tatăl său, din nefericire pentru cei care l-au cunoscut, a fost un colaborator abject al Securității. Al Securității ca Poliție politică, așa cum cere legea pentru a se putea emite o sentință judecătorească definitivă.
Toți turnătorii au fost abjecți, dar în diverse grade de abjecție. Acesta, dat la iveală definitiv printr-o sentință din 2015, a fost unul de-o abjecție similară celei a altui Voiculescu: Dan. Unul își turna membrii familiei, altul îi turna pe cei care ascultau emisiuni religioase la Europa Liberă sau pe cei care spuneau bancuri cu potentații regimului.
Să fii turnător în timp ce lucrezi în comerțul exterior comunist și beneficiezi de multiple avantaje este sinistru, oricum, mai ales dacă-ți torni familia. Să fii turnător în timp ce lucrezi într-o școală sătească este la fel de sinistru și este și mai de neînțeles.
Dar Vlad Voiculescu nu este vinovat pentru ceea ce a făcut tatăl său.
Nu el și-a pus părintele să fie laș, nu el l-a pus să colaboreze cu Securitatea pentru a-și ușura viața.
Vlad Voiculescu poate răspunde doar pentru faptele sale, cum tot pentru faptele sale merită lăudat.
Dar, pentru că a ales să fie politician, nu trebuie în nici un caz idolatrizat. Atunci când a făcut pasul spre politică, putea să fie conștient că viața lui nu-i mai aparține. Și, din păcate, nici cea a familiei sale. Ca politician este mereu sub ochiul mare și înfometat al publicului. Asta e, e un risc asumat.
Or, Vlad Voiculescu nu înțelege asta. Pus în fața unui adevăr pe care el îl știa de mai mulți ani, Vlad Voiculescu a ales să se victimizeze și să transmită și fanilor săi ideea că i se face o nedreptate, că a devenit o victimă. Nu este prima dată când procedează la fel.
Cu ani în urmă, s-a descoperit că și el pronunța la fel de greșit un cuvânt ca și “analfabeta“ de Dăncilă. Ca și fostul premier pesedist, Vlad Voiculescu spunea “imunoglobină” în loc de “imunoglobulină”. Un fel, în fapt, o nerozie. Dar fanii lui, care tocmai o atacaseră pe Dăncilă pentru această gafă, au sărit brusc să-i ia apărarea idolului, spunând că în cazul lui nu este o greșeală, ci un semn al oboselii crescute.
Și așa se întâmplă și acum. De la “copiii nu sunt vinovați pentru păcatele părinților” s-a ajuns la “toată lumea a colaborat cu Securitatea, că nu puteai face nimic în țara asta dacă nu colaborai”. Ba puteai face. În primul rând, puteai muri în închisoare. S-a întâmplat în mii de cazuri. În al doilea rând, puteai să ai parte de numeroase privațiuni, șicane și piedici. Iar s-a întâmplat în sute de mii de cazuri.
Prezumția de colaboraționism aruncată asupra întregului popor român nu este o noutate la PLUS. A mai spus asta și Dacian Cioloș. Și din punctul lui de vedere, toți românii au avut relații cu Securitatea. Sigur. Doar că unii au pus umărul la distrugerea vieții celorlalți. Căci în relațiile cu Securitatea conta foarte mult de care parte a mesei de interogatoriu te afli.
Cum Vlad Voiculescu nu este vinovat pentru faptele tatălui său, tot așa Vlad Voiculescu nu poate fi folosit pentru a scuza abominabila Securitate. Dacă VV a făcut mult bine, nu înseamnă că Securitatea a fost măcar acceptabilă pentru că tatăl lui a fost colaborator.
Și mai e ceva: atunci când intri în politică, nu poți spera că vei părea neprihănit doar ascunzând lucrurile neplăcute din viața ta.
Dacă nu le dezvălui tu și îi lași pe alții să le descopere, poți fi sigur că nu vei avea parte de tratament preferențial. Lacrimile, autovictimizarea, ascunderea adevărului sub preș și PR-ul ajută atunci când faci strângeri de fonduri pentru cauze nobile. Nu ajută cât faci strângeri de voturi, căci acolo concurența-i mai serioasă și mai nemiloasă.
