O poetă a recitat versuri cu obscenități la „căpătâiul” lui Eminescu și ne-am rușinat aiurea. Despre adevărata obscenitate, într-un text cu limbaj necenzurat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Se aude la o festivitate online din Botoșani o poezie cu un cuvânt interzis. Organizatorii șterg bucata video care o arăta pe Cătălina Stanislav citindu-și textul. Și, pac, avem știre națională dezbătută intens. Text nerecomandat copiilor sub 12 ani.
Că suntem o provincie tristă știam. Că ni se amintește periodic asta în forme stridente vedem. Că e de fiecare dată o surpriză, ei bine, asta nu prea mai suport. Anual, la Botoșani, din banii publici locali se organizează unul dintre cele mai prestigioase concursuri de poezie din România - Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Și aproape anual apar probleme. Pentru că e o mare diferență între cum se scrie bine azi și ce mai cred unii că e poezie. O problemă vine și din amestecul de poezie nouă și celebrarea (care seamănă mereu a praznic) lui Eminescu, poet care în ochii celor care nu-l citesc este un soi de înger castrat al culturii române.
Sunt cinci bărbați în juriul pentru nouă poezie de la Botoșani (Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Mihai Iovănel, Alex Goldiș și Andrei Terian), chestie nu tocmai în regulă, dar vestea bună e că, dintre ei, cel puțin trei sunt cunoscători ai feminismului și apărători ai unei reprezentări oneste și egale a autoarelor. S-a văzut asta în ultimii ani. Au fost alese poete incomode (și nu doar incomode, ci și autoare de poezie adevărată) și de fiecare dată pielea fină a iubitorilor-de-poezie-care-nu-citesc-poezie s-a făcut piele de găină.
Mai trebuie spus că principalii indignați nu sunt nici măcar doar pudibonzi din autoritățile locale botoșănene. Ci sunt alți scriitori. În scandalul provocat de Medeea Iancu acum 4 ani, a fost un alt scriitor care a făcut plângere la poliție, iar poeta a primit avertisment pentru vorbit vulgar în spațiul public.
Și mai ciudată a fost decizia organizatorilor zilele trecute - Memorialul Ipotești- Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” - de a tăia apariția poetei Cătălina Stanislav, argumentând în același timp că nu vrea să cenzureze.
(Și mai trebuie neapărat spus că, în ciuda bosumflării regulate a autorităților botoșănene, ele rămân cu un mare merit, acela de a face ce nu fac autorități mult mai bogate din orașele mari: să ofere un premiu consistent și să cheme un juriu credibil care să stabilească un premiu de debut pe bune. În rest, țara e plină de simulacre, de așa-zisă cultură care, de fapt, e o șușanea între autorități locale și cam atât.)
Cu cât mai conservatoare e societatea, cu atât e mai porcoasă. Să reținem această axiomă.
Avem un Facebook care rade și o pictură inocentă de acum sute de ani, în care apare câte un sân. Avem un Google care cică e foarte atent să nu ne expună la vulgar și licențios, dar e plin de influenceri, cu public-țintă plozi de până în zece ani, care vând la kilogram sexism, rasism și tot ce mai consideră ei cool, totul condimentat din plin și cu limbaj porcos. Plus o presă tradițională care s-a orientat și încearcă să sugă cât mai multe clickuri din aluzii cretin-licențioase.
Reality-show-urile vând „beep”-uri, că doar s-au prins și ei într-un final că oamenii vor limbajul „natural”, deci plin de înjurături. Înjură toată lumea, până și diplomații. Cultura beep-ului e globală. Auzi „fuck” de sute de mii de ori în gale Oscar, Golden Globes, Grammy etc. Măcar asupra unui lucru planeta pare să fi căzut de acord: că dacă tot plouă cu înjurături și genitale în viața cotidiană, ar fi bine să și comercializăm acest gen de limbaj. Efectele sunt uneori ridicole, dar asta e. Adică ai tocilari care vorbesc ca un traficant de droguri grele și ai o întreagă explozie pe Tik Tok mai ales de sexualitate și glume din alea de autobază generată de moda „only fans”. Netul continuă să fie un canal de informare care trece pe lângă un ocean de pornografie. Să nu ne mai facem pe noi, deci.
Poezii cu prostii
Într-o mare de „ce faci, coaie” și „muie la săraci” prezente în mai toată muzica și rețeaua socială destinată preadolescenților, s-a ridicat iar de la Botoșani nevoia de „poezie fără prostii”. Cătălina Sanislav a citit poemul „Gwyneth Paltrow și cu mine”, în care sunt prezente și câteva cuvinte precum „fuți” sau „masturbează”. Și societatea care înghite altfel pornoșag pe pâine și tone de libidinoșenii pe secundă n-a putut suporta presiunea.
Poemul e foarte bun, asta trebuie spus în primul rând, e o scenă de un realism precis despre angoase, despre cuplu, despre dragoste, inspirată de fantasma ridicolă a constructului media numit „Gwyneth Paltrow”. E o confruntare între femei reale și femei glam inventate de piața liberă.
Deci ce a iritat atât de tare la un poem bun? În primul rând faptul că e o femeie cea care recită. Asta mi-e clar. Dacă era bărbat cel care recita, aveam o dovadă a faptului că e „un poet cu coaie”. Cunosc bine mediul literar, deci nu accept contraziceri la faza asta – e încă plin de bărbătuși care cred că poezie e ceva ce reciți masculin și asculți feminin. Când o femeie a rostit cuvântul „fuți”, mulți bărbați s-au simțit instant castrați.
Istoria înjurăturii
Dacă chiar te interesează mediul artistic românesc, vei vedea că ultimii 30 de ani sunt o istorie a dezinhibării de limbaj. Putem scrie lejer o istorie a filmului în înjurături. În anii ’90, prin filmele lui Daneliuc sau Pintilie încă abundau înjurăturile arhaice legate de mamă: pizda mă-tii și grijania mă-tii. Se produce o mică revoluție cu „Marfa și banii”: personajele aruncau cu „pulă” și „pizdă” fără apăsări, colocvial, Răzvan Rădulescu (scenarist și scriitor de primă mână) și Cristi Puiu având intuiția de a prezenta o modificare esențială în cultura înjurăturii: România se globaliza, își îmblânzise înjurăturile, exact cum se banaliza „fuck”-ul în filmele americane.
Alte momente-cheie în dezinhibare și relaxare de limbaj: „Boogie” de Radu Muntean. Apoi, dezinhibarea din scena porno cu care începe filmul premiat al lui Radu Jude, „Babardeală cu bucluc” – în prima scenă, regizorul atinge din nou o coardă sensibilă, și anume faptul că limbajul intim al cuplului e influențat de stimulii pornografici. În fine, un film pe care l-am văzut recent, al lui Bogdan Theodor Olteanu, „Mia își ratează răzbunarea”, explorează limbajul într-o societate exclusiv feminină, limbaj complet dezinhibat, eliberat și în lumea femeilor.
Nici în literatură n-a fost altfel. În anii ’90 abundau expresiile licențioase, dar băteau rău în libidinos, inovația artistică bătea pasul pe loc. Apoi, în 2000, limbajul licențios a început să se lipească de mizeria socială și a început să devină practic singura expresie politică valabilă emisă de poeții din ultimii 20 de ani. De câțiva ani, acest trend a fost preluat de feminism și explorat cu acest scop. Până și Mihaela Miroiu, feministă considerată liberală, dar din ce în ce mai conservatoare, s-a arătat indignată de cuvântul „pizdă” din poemul scriitoarei premiate, Ileana Negrea.
Negrea propunea un mesaj direct, tipic pentru sensibilitatea contemporană, în care nu mai are nimeni chef de „poezele frumușele”, în care amesteca mesaje sociale și revendicări feministe, totul culminând cu expresia „pizdă războinică”. Pentru cine a citit literatură publicată în ultimii 50 de ani, astea nu mai pot fi surprize. Ce aduce Negrea în plus pentru spațiul românesc e că vrea să depășească zona identitară, strict feministă, și atacă teme sociale largi. Bravo ei.
Dacă limbajul porcos nu se vinde, nu e ok
În concluzie, Cătălina Stanislav a apăsat fix butonul care trebuie. A arătat care sunt limitele spațiului public în ce privește literatura. Dacă recita un bărbat, nu era o problemă. Dacă începea să înjure Prodanca sau Nelson Mondialul, la fel, nici o problemă. Pentru că asta e vulgaritatea care se împachetează ușor și se vinde la greu și pe rețele sociale, și de către Google, și de către televiziuni. Ca să nu mai zic că am petrecut vreo 5 ani ascultând un mesaj politic extrem de profund: „muie”. Stanislav ne-a arătat că trăim într-o societate unde toată lumea înjură, dar unde nu poți vorbi niciodată onest, nefardat, despre dragoste pur și simplu.
Societatea s-a dezinhibat doar comercial. Sexul s-a liberalizat doar ca să fie vândut: comercializezi „posesia” cuiva de către altcineva. Obscen e să vorbești despre sex fără să-l vinzi, fără să-l preamărești ca pe o marfă și mai ales să vorbești despre sex ratat, căci și despre asta e vorba în poemul lui Stanislav, probabil de aici indignarea de bărbătuși în călduri a unor apărători ai culturii.
Foto: Cătălina Stanislav/captură Teatrul Gong, Sibiu
