Operațiunea a 8-a casă. Iohannis trebuia aruncat la coșul istoriei, nu propus la NATO

Iohannis e un descurcăreț. A scos un șir de case dintr-un salariu de profesor (și asta pe când profesorii chiar erau plătiți mizerabili, anii 90-2000). Una dintre ele s-a dovedit că a fost deținută abuziv, a luat pe ea chirie cu sutele de mii de euro iar când, în instanță, s-a arătat că nu-i aparținea, a renunțat fără să-i pretindă nimeni să dea și banii înapoi. Noroc porcesc.

Ancheta Recorder ne arată că o casă pregătită acum în mare secret de RA-APPS, cu un buget de 7 milioane de euro, este mai mult ca sigur dedicată familiei Iohannis. Asta dacă, mă rog, nu ia Iohannis postul de șef al NATO, de unde poate extrage încă o nouă „căsuță” cine știe pe unde, pe bani publici mondiali, nu doar românești.

După ce a izbucnit pe internet scandalul aprins de Recorder, am deschis de curiozitate televiziunile. E bine, publicitatea electorală duduie, subiectul a fost trecut la „și altele”. Antena 3 murea de grija penibililor soți Șoșoacă, de exemplu. Însă surpriza a fost alta, declarația lui Ciolacu: „Eu v-am spus foarte clar că nu știm dacă acea clădire este destinată președintelui. Se poate închiria. Știți foarte bine că altă vilă a mai fost pregătită în trecut pentru președintele Băsescu și a avut cu totul altă destinație. S-a închiriat la o sumă consistentă către o ambasadă”.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

PSD și PNL s-au îngrămădit să și susțină o propunere cam ridicolă la șefia NATO a lui Iohannis. Deja se pregătesc să-l împingă spre vreo funcție cu mare pompă la nivel de Uniune Europeană, dacă nu iese cu NATO. Însă acest om este totuși un model de oportunism deja grețos. A urlat 10 ani „interesul național” în timp ce a împins la absurd strategia pentru a obține meschine interese personale. Iohannis e de neapărat.

Marea campanie PSD „să-i găsim un post lui Iohannis ca să ia Ciolacu președinția” este o mostră tristă de trecere de la votare la „moștenire” a președinției. Impresia lăsată e că Ciolacu a fost ales de Iohannis și de forțele obscure, specializate în periaj secret de interes național (SPP, SRI, SIE etc.). Acest statut de președinte înainte de alegeri, cu un premier și el stabilit, mai nepopular decât Iohannis, Ciucă, înseamnă moartea votului.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Iohannis trebuia aruncat la coșul istoriei. O urmă de sănătate a politicii românești ar fi fost dorința partidelor de a se debarasa de un model stânjenitor de oportunism. Dar ele preferă să umble în cârcă cu Klaus. Cel mai ușor de atacat președinte este promovat de toate structurile administrației românești. Împotriva curentului popular! Cum au ajuns partidele noastre, altfel un model de populism găunos când e vorba de copiat retorici stupizele, să riște să-și pună poporul în cap de dragul acestui model de bugetar de lux, un prototip al „pensionatului special”?

Această castrare toxică a spațiului politic are urmări devastatoare. Pentru că, după cum vedeți, nu există deocamdată niciun predicat electoral care să anime dezbaterile. Sănătatea și educația trec constant prin diverse crize. Ai probleme care se tot acumulează cu drepturile angajaților în privat. Economia duduie, dar un muncitor plătit mediu nu are cum să se descurce cu facturile într-un oraș. Ce să mai vorbim de salariile minime? Nu despre asta trebuia să fie politica?

Iohannis ne-a dat două palme în două mandate și ne-a adus cu picioarele pe pământ. Nu e nici vreun mare corupt. El ne-a propus modelul de supt sistemul prin acele breșe pe care le folosesc o castă întreagă de privilegiați: polițiști și sereiști retrași  și „activi”, bugetari de lux, procurori și judecători tineri care intră plini de bani în floarea vârstei în sesiuni spectaculoase de pensionare. În paralel, inegalitățile acestea produc o adevărată înflorire a „interlopului” român – crime în plină stradă, polițiști care închid ochii constant. Pe lângă cauzele sociale, chestiunea siguranței publice ar fi trebuit să urce mult în agenda publică. E o problemă care, dacă nu e abordată de partidele clasice, va ajunge lejer tot pe mâna extremei drepte.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Iohannis, președintele care timp de 10 ani nu a dat niciun interviu, ar trebui să fie bombardat de toate partidele care vor să mai salveze ceva din aerul democratic de prin partea asta de Europă. Nu mai zic de presă. O parte din ziariștii care l-au susținut necondiționat și tembel s-au mai trezit. Dar nu pentru că au făcut crize de conștiință, ci pentru simplul fapt că mai trebuie să și vândă ceva produse jurnalistice, nu mai pot ignora dezgustul public. Însă presa ar fi trebuit de mult timp să organizeze un boicot și o serie de atacuri care să-l facă una cu pământul pe „împăratul de la Cotroceni”.

O revanșă publică împotriva indolenței lui Iohannis ar fi încărcat puțin bateriile credibilității, și a presei, și a lumii politice.  

Urmărește-ne pe Google News