Cum se naște rinocerul în om – lecția lui Eugène Ionesco
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cântecul „Când rinocerii” al trupei Taxi, care a stârnit aplauze, păreri și înjurături pe rețelele de socializare, m-a făcut să recitesc piesa „Rinocerii”, scrisă de Eugène Ionesco în 1957.
M-am dus la text nu din dorința de a găsi anumite legături sau surse care au inspirat compoziția lui Dan Teodorescu, o improvizație propagandistică (părerea mea!), ci din pură curiozitate de cititor. Nu-l mai citisem de mult pe Ionesco, așa că, ignorând valurile opiniei publice, m-am dus la carte*, adică la piesă. Lectura a fost o bucurie. Merită să-i citești pe clasici, chiar și când prezentul confuz și mizerabil te trimite la ei!
M-a încântat ușurința lui Ionescu de a crea personaje puternice din două-trei replici, conflicte, lovituri de teatru, situații de un umor grotesc, dramatism și decoruri prezentate cu minuție. Povestea, gravată în absurd și disperare, ascunde un mesaj grav și sfâșietor: umanitatea atacată și devastată de ideologie. Rinocerizarea este un proces descris cu luciditate pornind din social către omul simplu, care este strivit, desfigurat și anulat. Meritul lui Ionesco este că nu nominalizează explicit ideologia (nazistă sau comunistă), ci doar acordă personajelor, care sunt rinocerizate, fie forțate, fie dorindu-și rinocerizarea, fie din compromis personal, culoarea verde. Dar și roșul (comunist) este valabil, într-o montare pe scenă.
Rinocerizarea începe banal, ca un fapt divers care va fi consemnat de ziare. Într-o duminică dimineață, cei doi prieteni, Bérenger și Jean, se întâlnesc la o cafenea. Discuția este banală, ca între doi buni prieteni, unul cam bețivan, deprimat de monotonia vieții de funcționar (Bérenger), celălalt arogant, pedant și încrezător în viață (Jean). Deodată, un rinocer trece în goană pe stradă, stârnind nori de praf. Martorii și cei doi prieteni sunt uluiți, în prima clipă, dar nu se întreabă apoi cum a fost posibil apariția acestui pachiderm. Mai mult, Bérenger și Jean încep să se certe pe seama originii rinocerului: asiatic sau african? A fost un rinocer cu un singur corn sau cu două coarne? O ceartă absurdă, caraghioasă, superficială, exact cum se ceartă internauții pe Facebook: fleacuri. Nu există nicio logică în cearta lor, așa cum, aparent, nu există nicio explicație pentru apariția rinocerului pe stradă. Rinocerizarea se naște în ființa umană, care își pierde reperul moralei.
Scena pe care o consider cea mai puternică și mai dramatică a piesei este cea în care Jean, în prezența prietenului Bérenger, se transformă într-un rinocer. La vedere. Cititorul (spectatorul, în cazul unui spectacol) este martor la o rinocerizare. Ionesco își dovedește genialitatea – îmi vine să spun cu riscul emiterii unei platitudini. Lucrează scena treptat, adăugând la fiecare replică a lui Jean câte un detaliu care-l transformă în final într-un rinocer, iar întreaga metamorfoză este perfect justificată și credibilă. Nu poți să nu crezi în această rinocerizare. Dimpotrivă, este naturală. Dar rinocerizarea nu este doar o deghizare de carnaval. Este o transformare tragică, însoțită de crezul omului care renunță la condiția sa, preferând să devină un rinocer. Dialogul celor doi prieteni devine tensionat și fiecare își trăiește disperarea: Bérenger vrea să rămână om, Jean își dorește condiția de rinocer:
JEAN: La urma urmei, rinocerii sunt niște ființe vii ca și noi. Au și ei dreptul la viață, poate chiar mai mult ca noi.
BÉRENGER: Cu condiția să nu ne distrugă dreptul nostru la viață. Îți dai seama de diferența de mentalitate?
JEAN: Ți se pare preferabilă condiția noastră?
BÉRENGER: Orișicât, avem și noi morala noastră, care mi se pare incompatibilă cu a lor.
JEAN: Morală! Mai slăbește-mă cu morala, ce-i aia morală? Morala trebuie depășită!
Mă opresc din lectură și mă gândesc că, în zilele noastre, într-adevăr, morala este „depășită”: religia (creștină) este „depășită”, educația și învățământul sunt erodate, familia este inutilă, trăiască „woke”!
Bérenger îl întreabă direct pe Jean ce va pune în locul moralei. Răspunsul cade ca o ghilotină:
JEAN: Natura.
BÉRENGER: Natura?!
JEAN: Natura are legile ei. Morala e antinaturală.
BÉRENGER: Tu vrei să înlocuiești legea morală prin legea junglei.
Jean îi răspunde ca un bolșevic:
JEAN: Acolo-i de mine, acolo-i viața. Trebuie să reconstruim viața din temelii Trebuie să ne întoarcem la integritatea primordială.
Bérenger este uluit, nu-și mai recunoaște cel mai bun prieten, dar încearcă (tardiv) să-l aducă la ceea ce a fost cândva:
BÉRENGER: Nu-ți dai seama că noi avem o filosofie de viață pe care animalele astea n-o au, un sistem cu totul aparte de valori? Un sistem construit de omenire de-a lungul unor veacuri întregi!
JEAN (mugește din nou): Trebuie dărâmat, așa va fi mult mai bine.
BÉRENGER: Prea te cunosc bine ca să cred într-adevăr că crezi așa. Știi la fel de bine ca mine că eu, adică omul...
JEAN: Omul... Să nu mai pronunți cuvântul ăsta!
Interdicția lui Jean pune capăt ultimului dialog între cei doi oameni. Jean se transformă într-un rinocer, fără putință de a reveni la condiția de om.
Drama lui Bérenger, un om simplu, care își pierde cel mai bun prieten, colegii de serviciu și marea iubire a vieții (dactilografa Daisy), toți alegând să intre în rândul rinocerilor care defilează pe străzi și distrug tot ce întâlnesc în cale, se încheie cu un crez memorabil:
BÉRENGER (se întoarce cu fața către capetele de rinoceri din fundal și strigă): Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sunt ultimul om și voi rămâne așa până la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!
Cred că lupta lui Bérenger este exemplară și luminoasă: să rămânem oameni până la ultima suflare.
* „Rinocerii” (Teatru III), de Eugène Ionesco, traducerea Dan C. Mihăilescu, Editura Univers, 1996.
Post Scriptum: Acest volum de la Univers a fost editat cu sprijinul Fundației Soros pentru o Societate Deschisă. Dacă am citit acest volum sponsorizat de Soros, oare pot fi etichetat drept „soroșist”? Mă uit în oglindă și-mi pipăi fruntea, de teamă să nu-mi crească un corn.
Foto ilustrativ: Shutterstock
Gringo84 06.10.2025, 21:28
Amuzant și plin de tâlc finalul în "corn de rinocer"... Așa este!Am devenit rinoceri! E bine că doar în imaginația noastră,pentru că rinocerii sunt rari,sunt animale pe cale de dispariție.Mai ales cei aurii...
MAMIRA 07.10.2025, 15:55
in afara teatrului absurd pe care il jucam este morala altceva decat teama de repercusiuni ?