CV-urile PSD, ALDE, PMP și ProRomânia sunt îngrozitoare, și asta dacă nu luăm în calcul corupția și impostura deja dovedite. 

CV-urile PNL, deși un pic mai bune, put a nepotism, securitate, ipocrizie și fraudă intelectuală, iar legăturile infecte cu PSD-ul sunt greu de uitat în condițiile în care zeci de parlamentari s-au mutat între cele două tabere.

Televiziunile și mass media în general sunt în mâna a câtorva foști securiști, mafioți și oameni politici care au tot interesul să poată șantaja o clasă politică coruptă și toxică.

Mantra „A furat, dar a și făcut”

Încercările de a demonstra că clasa noastră politică veche nu ar fi ticăloasă pur și simplu nu mai prind la cea mai mare parte a populației, așa că foști politicieni corupți, condamnați penal sau anchetați, plus ciuvici, ciutaci și gâzi, aglomerează studiourile de știri și încearcă disperați să promoveze mesajul că toți politicienii sunt la fel. 

Până și postacii PSD au acum aceeași strategie. “A furat, dar a și făcut” este mantra cretină promovată de toți cei de mai sus. Banalizarea corupției, a hoției, a imposturii este scopul evident al mașinilor de propagandă al partidelor mai sus menționate.

USR PLUS a pupat mâna PNL la București

Din păcate răspunsul USR PLUS este și a fost cel mult slab, dacă nu inept. Liderii Alianței USR PLUS au decis să joace cartea victimelor inocente lucru care după catastrofala decizie de a pupa mâna PNL-ului la București pentru o eventuală guvernare viitoare este în cel mai bun caz ridicol.

Repet, calitatea deputaților și senatorilor USR este incomparabilă cu a celor din celelalte partide, iar calitatea oamenilor de la PLUS este cel puțin similară cu a celor de la USR. Am lucrat cu Dacian Cioloș și sunt convins că este de departe cel mai decent lider politic pe care îl avem.

Totuși, atât USR cât și PLUS au și câțiva oameni dubioși (foarte puțini) la nivelul conducerilor celor două partide. În local lucrurile stau mai rău. Infiltrarea oricărui partid cu șanse la guvernare este o strategie logică atât pentru foștii cât și actuali securiști, mafioți sau oportuniști, cât și pentru partidele vechi.

Un slogan care te obligă să fii pur ca partid, adică să atingi imposibilul

Deși zdrobitoarea majoritate a membrilor USR PLUS sunt oameni de toată isprava care merită mult mai mult din partea șefilor lor, iar poziționarea deloc inteligentă a Alianței cu sloganul “fără hoție” o face foarte vulnerabilă la atacuri. 

Orice dovadă că un membru al USRPLUS a fost corupt sau hoț sau orice relații ale acestora cu corupți și hoți invalidează imediat platforma electorală a Alianței. 

În comunicare este una din greșelile de bază care trebuiesc eliminate. Se numește risc asimetric.

Din cauza asta este foarte greu ca Alianța să atace nepotismul strident care pute a securitate din PSD și PNL atât timp cât chiar și un singur membru marcant al USR PLUS poate a fi atacat pe același subiect.

Pot câștiga USR PLUS alegerile parlamentare?

Argumentul și mai dur împotriva USRPLUS este că toți cei care provin din familii cu legături cu securitatea sau implicați în scandaluri financiare pot să facă politică fără a fi pe liste, fără a avea funcții, fără a fi deputați. 

Nu cred deloc că este un argument logic, dar din păcate trăim într-o societate bolnavă. 

Retragerea lor temporară poate ar ajuta o discuție publică care să ne vindece de suspiciuni și paranoia și poate să reușim în câțiva ani să alegem oamenii pentru meritele lor și nu pentru păcatele familiilor lor.

Retragerea lor împreună cu aducerea în partid a unor oameni cunoscuți pentru ceea ce au făcut și nu pentru ceea ce au promis că vor face ar putea motiva cât mai mulți oameni să voteze USR PLUS și ar putea câștiga alegerile parlamentare. Asta în condițiile unui cancer al imposturii generalizat al PSD și PNL. 

Încet, încet, am putea reveni la o normalitate în care nu ceea ce au făcut părinții, ci rezultatele verificabile ale candidaților ar fi singurul lucru care contează. 

Dar asta cere o coloană vertebrală puternică și mult curaj, lucru care din păcate lipsește și la USR PLUS.

Incapacitatea unora dintre membrii marcanți ai PLUS și USR de a renunța la pozițiile lor de putere și influență, deși sunt atacabili și dăunează celor două partide, este stupefiantă pentru oameni care sunt convinși sau cel puțin așa declară că își doresc o clasă politică nouă.

Sunt mulți oameni de toată isprava în USR PLUS care ar trebui să aibă șansa să fie aleși și ar putea aduce mult mai multe voturi decât oamenii care se vor îngrămădi pe listele parlamentare. Mă îndoiesc, de exemplu, că Dan Barna sau domnul Prisnel vor renunța la candidaturi.

Câteva obligativități 

O alternativă ar fi ca un grup de oameni cu popularitate, susținători ai USRPLUS, să ceară o reformă a Alianței și implementarea rapidă a câtorva lucruri fundamentale, cum ar fi:

  • Transparența totală a cheltuielilor
  • Angajarea unui management profesionist care să permită introducerea unor indicatori de performanță foarte clari pentru conducerea actuală
  • Interzicerea reală a cumulului de funcții (deputații nu ar trebui să aibă și funcții de conducere în partid)
  • Stabilirea unor scenarii de carieră clare pentru liderii de partid.
  • Restricționarea numărului mandatelor pentru a permite o regenerare a clasei politice. 
  • Obligativitatea unui consiliu etic independent, cu scopul de a critica și evita excesele de putere ale liderilor, ar fi un alt lucru absolut necesar.

O altă soluție ar fi candidaturi independente capabile să motiveze votanții nehotărâți. Aceste candidaturi, din păcate însă, ar lua voturi multe de la USR PLUS. Pentru  a evita acest lucru Alianța ar putea totuși să îi invite pe acești oameni să candideze, dar să îi asigure de independența lor, recunoscând în același timp și nevoia urgentă de reformă. 

Lucrul acesta pare imposibil în condițiile actuale nu din cauza PLUS, ci din cauza USR.

Personal nu am nicio îndoială că în acest moment Alianța este cea mai bună alternativă. Din păcate nu pentru ceea ce au făcut și fac, ci pentru că celelate partide sunt în general, îngrozitoare.

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 22 ianuarie 2021. Vărsătorii se văd prinși în capcana responsabilităților pe care nu le înțeleg
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Știrileprotv.ro
VIDEO. Gestul făcut de Melania Trump când a coborât din avion. Imaginile au devenit virale
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)