Reflexiv, despre șopingul militar
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când mergi la Paris, porți beretă a la francaise. Marcel Ciolacu s-a dus la omologul Michel Barnier, prim-ministru al unei țări - partener strategic cu România, ca „un american la Paris”. Însă fără dezinvoltura lui Gene Kelly.
A trecut pe la salonul Euronaval, s-a salutat cu marile companii franceze din apărare, dar a amintit și de „un nou împrumut direct de la guvernul SUA” pentru cumpărarea de armament (evident, nu european).
La Euronaval a stat cam o oră, ca să aibă „o privire cât mai aplicată” asupra a ceea ce se „dorește” pentru dotarea armatei. Cât despre finanțarea „dorințelor”, s-a spălat pe mâini, zicând că succesorul său „va da viziunea” asupra unui posibil 3 la sută din PIB pentru Apărare. În ce îl privește, Ciolacu vrea să avem buget multianual, ca la CE.
Între timp, în țară a apărut o strategie prin care se va justifica direcționarea în continuare a valului de bani pentru acest triunghi al Bermudelor care este industria locală de apărare. Și care a devenit o mantră a oficialităților.
Se vorbește mai puțin și se face și mai puțin în zonele unde ar trebui să se întâmple asta despre schimbarea legislației pentru achiziții, a priorităților de shopping militar, dar mai ales a politicilor. Și ar fi necesar. Războaiele nu se mai duc convențional, tehnologia a luat un mare avânt și asta impune și politici mai flexibile.
Până la urmă, motorul schimbărilor într-un areal ultrastrategic cum e cumpărarea de tehnică militară se pune în mișcare doar cu comandă politică de la cel mai înalt nivel. Și bine ar fi ca semnalul să se dea în cunoștință de cauză, în acord cu realitatea și, de ce nu, cu ceva viziune.
Noi ne-am cantonat aproape unidirecțional. La cererea noastră, cam totul vine de la același mare partener, prin contracte gov to gov, trecute pe sub nasul și votul aleșilor, după ce președintele informează ritos că vom cumpăra. Nu sunt dezbateri, nu sunt întrebări pertinente, poate câte un mic circ, dacă e rost de marcat electoral. Ne mulțumim să primim mândri o șapcă roșie ( de la „U” Cluj, negreșit), că tot a revenit moda.
Felul în care se fac cumpărăturile militare și ce se pune în „sacoșă” chiar merită o discuție accesibilă, serioasă și cu efecte, dincolo de nivelul de club vătuit cu uși bine închise.
După cum merită și efortul implicării energice în inițiativele europene de apărare, acum când această preocupare este foarte sus pe agende celei de-a doua Comisii Von der Leyen. Deci, o conjunctură favorabilă, care nu se ivește după fiecare colț.
Deocamdată, avem o „opțiune importantă” cu EPC (European Patrol Corvette). Acum ceva ani, apăruse posibilitatea cumpărării de F-16 în comun cu Croația. A fost tratată ca un exotism și expediată. Achizițiile în comun sunt folositoare, dar este nevoie de instrumente și participare.
Îmi amintesc câteva recomandări ale unui fost oficial militar canadian, țară unde sistemul de achiziții militare este destul de problematic: nu adăugați cerințe locale „speciale” dacă nu sunt absolut necesare, acordați prioritate nevoilor operaționale față de preocupările economice sau politice, creați un proces rapid pentru cerințele urgente, evitați achizițiile de „panică”. Erau sfaturi pentru canadieni. Poate valabile și pentru noi.
Cel mai de bun-simț mi s-a părut: „Educați politicienii și publicul despre tehnologia militară”.
FOTO: Guvernul României
