Câte miliarde de oameni nu „s-ar sacrifica” precum regii?

 4 comentarii
Arhiva foto

Și după moartea Regelui Mihai, și după moartea Reginei Elisabeta a II-a avem un set de reacții identice în spațiul public românesc: un amestec de nostalgie după o imaginară „demnitate monarhică”, o apreciere fără margini a serviciului modest și vital prestat de un rege sau o regină etc. E nevoie ca de aer, zic eu, și de un punct de vedere indiferent-monarhist sau anti-aristocratic. Nu înainte de un respectuos „Să-i fie țărâna ușoară”.

Eram într-o excursie prin Madrid și o localnică-ghid ne arată la un moment dat palatul regal și ne spune: ”ăsta e un palat făcut de poporul spaniol, dar locuit de o familie care ar trebui să plece de acolo”. Mi-a plăcut nonșalanța cu care își afișa încrederea republicană și ironia cu care privea toată treaba cu regalitatea (bine, nici nu era greu cu un rege atât de controversat precum Juan Carlos).

Nu a fost singura, am întâlnit sau văzut/citit mulți trăitori în monarhii care priveau cu indiferență și dispreț toată afacerea cu regalitatea, ca pe încă o problemă în plus.

Treaba cu sângele albastru e destul de clară pentru mine și pentru ceea ce se cheamă ”cetățeni care cred în republică”: oamenii trebuie să fie confirmați, aleși, susținuți în spații democratice ca să poată conduce, asta cred, asta e, nu-mi place evoluția unei societăți prin ”moștenitori”, nici de proprietăți, nici de demnități.

În România au loc periodic izbucniri de „regalism”

Această cultură mi-am format-o inclusiv sub influență britanică. Numai că în loc să mă umplu de fiori regali, mă umpleam în adolescență de fiori punk-iști, cu un ”God save the Queen”, Sex Pistols, la un volum onorabil. Iar atitudinea mea, și sunt convins că a unui mare număr de oameni mirați de isteria regalistă a presei românești, bate fix în direcția declarației unuia dintre membrii Sex Pistols, de după moartea reginei: ”Cântecul nostru era despre situația politică, despre cerința de a asculta de o monarhie în care nu cred”. În rest, e normală părerea de rău după stingerea unei persoane, adaugă John Lydon.

În România au loc periodic izbucniri de ”regalism”, în general generate de o fascinație generală pentru praznic mediatic, dar și de dorința unor pături sociale (clasă de mijloc și ceva burghezie ”cu bani proaspeți”) de a-și spoi inconsistența cu un soi de cod al eleganței și tradiției, așa cum au învățat ei din serialele cu prinți și regine.

Corul regalist de la TVR

Sigur, nu exclude că unii cred genuin în valorile monarhiei, e treba lor, numai să nu fie din motivele greșite. Nu toate serialele sau filmele cu subiect monarhic au fost proaste, dar din mai toate cumva s-a extras lecția că vița regală se ”sacrifică”, își anulează viața personală și o dedică poporului, națiunii etc. Mă rog, știu câteva miliarde care s-ar ”sacrifica” imediat pentru o viață fără lipsuri.

De altfel, cred că ce vedem zilele acestea mai ales pe la televiziuni, coruri regaliste, descrierea minuțioasă a vieții aristocrate, învierea cultului regelui Mihai I (la TVR a fost dezlănțuire regalistă – mai mult din lipsă de idei, bănuiesc, decât din monarhism) nu sunt decât efecte ale unui anumit tip de fascinație pentru vest și pentru perioada noastră interbelică. Ambele sunt pline de mituri găunoase, imprecise, puerile chiar. Mai ales zona intelectualoidă (ziariști, analiști, istorici etc.) a preluat nemestecat toate aceste mituri ale ”vieții bune” complet necritic.

„Bunicuța” imperiului colonialist

Și uite așa, chiar și figuri ne-regale precum Margaret Thatcher au un aer regal, în timp ce pentru tradiția muncitorească engleză Thatcher e doar un dezastros și cinic lider. Elisabeta a II-a este privită ca o bunicuță blândă a Terrei. O ”supusă” britanică a fost întrebată de un reporter american ce simte după moartea reginei și, surpriză, respectiva a spus că transmite condoleanțe familiei, dar pentru mulți pământeni regina reprezintă și trecut colonialist al unui imperiu fără scrupule, și momente întunecate, nu doar o bătrinică întruchipând binele.

În România și în alte zone unde regina a fost doar un construct mediatic, fără înțelegere politică adiacentă, o astfel de intervenție înseamnă barbarie și decadență. Pentru mine înseamnă evoluție și educație.

Ne-am uitat la liderii vestici fără spirit critic

De unde dragostea pentru regină sau pentru Thatcher, Reagan și alții? Românii au consumat în secret în anii ‘80 cea mai fantezistă și zaharisită formă de Vest. A fost un efect direct al izolaționismului dur din acei ani, unul care nu s-a manifestat în Iugoslavia sau Ungaria.

Fără spirit critic, fără nimic, cu intelectuali în frunte, după anii ’90 a continuat cultul intim al ultimului deceniu comunist, cultul vestului și al interbelicului (altfel, plin de bube fasciste) care a ținut loc de orice: de educație, de demnitate, de șlefuire a personalității.

În anii din urmă, când au văzut fanii echipei FC Liverpool cum se bucurau la moartea lui Margaret Thatcher, analiștii noștri au clătinat din bărbie gânditori. Se mirau pentru că nu știu conflictele și luptele sociale din vest, nu înțeleg transformările ultimului secol, pentru ei vestul era o vitrină cu blugi, iar trecutul propriu era plin de regine și prințese îmbrăcate în ii.

Cum sunt astfel de personaje transformate ideologic? Tocmai ascult o comentatoare pe un postul de știri public franțuzesc. Explică pasionat cât de neutră și non-conflictuală era regina. Rolul strict ceremonial și neutralitatea sunt și ele niște mituri. Casa regală reprezintă o formă de conservatorism și are ”valori” ascunse în dulap care din când în când sunt reamintite publicului: ba un scandal de rasism, ba un scandal sexual (vezi implicarea lui Andrew, al doilea fiu al reginei, în scandalul Epstein), ba scandaluri ”de business” legate de întâii proprietari ai țării.

Mașina de PR a Casei Regale

Monarhiile de prin Europa au furnizat după cel de-al doilea Război Mondial mai ales material tabloid, cu episoade oribile sau penibile (cazuri de corupție răsunătoare, scandaluri de familie care par smulse dintr-un tablou patriarhal de acum 200 de ani etc.). După moartea Dianei, s-a declanșat un tsunami de presă care, paradoxal, cumva a dat o nouă viață casei regale, o viață post-paparazzi, post-tabloid.

Casa Regală a fost curățată în ochiul public de diverse vini istorice sau responsabilități față de trecutul colonial. Au rămas un soi de Kardashians, deși rolul lor e infinit încărcat de ideologic și politic.

Pentru imaginea Reginei Elisabeta, această perioadă post-tabloidală a fost mană cerească. Rolul de om dedicat, care nu greșește niciodată, care e întotdeauna echilibrat a tot crescut, alimentat mai ales de mașina de PR a Casei Regale.

UK a ajuns în ultima jumătate de secol capitala muzicii bune, a entertainmentului de calitate cinematografic. Regina face parte din această mare industrie de vândut iluzii.

Spiritul provincial

Mă refer la acea regină pe care o vede restul lumii, nu supușii săi (care, până la urmă, au în majoritate o opțiune politică pentru monarhie). Este o figură de basm pentru unii și profund ideologică pentru alții, e ultima legătură cu un conservatorism care și-a pierdut o bază reală de votare (nu mai avem aristocrați, avem mare burghezie și oligarhi care cumpără imobiliare în Londra), ultimele rădăcini pentru nostalgicii unui imperiu destrămat.

Și, iată, acest construct e și o sursă nesfârșită de iluzii pentru capetele fără imaginație din industria de presă și divertisment românească, unde este plânsă dispariția unei regine dintr-o poveste: povestea Vestului perfect, condus de oameni luminați și binevoitori.

Au fost și sunt lideri luminați în vest, regina nu a fost pentru mine și mulți alții așa ceva. Argumentul suprem, că Charles e deținător de moșii în Transilvania, rămâne suprem doar pentru aceeași tipică adunătură de provinciali în căutare de sclipici aristocrat și fân bio.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    User Șters 10.09.2022, 14:08

    In sfârșit cineva cu capul pe umeri. Ar trebui să nu ne mai îndrăgostim de imagini construite cu mulți bani. Bani obținuți prin exploatare, afaceri dubioase (vezi cum Charles lua bani cash de la prinți arabi), rusi și alți dictatori care dețin proprietăți în UK. Îmi pare rău pt Elizabeth din 2 motive. 1. Au ținut-o in viață doar ca să o ungă PM pe tiza ei, să îi dea o legimitate și asta e cam abuz. Ori 2. Era atât de absorbită de putere și de imagine încât a stat în funcție până în ultima secundă. A bit psycho.

  • Avatar comentarii

    Fliviu 10.09.2022, 21:58

    Așteptam în acest articol cu idei de genul nepotul e de vină pentru ce a făcut bunicul acum 100 de inspirație neo marxistă o analiză pe bază de principii și nu pe analiza vieții private a diferitelor persoane care reprezintă azi monarhiile diverselor țări. Privind retrospectiv putem constata că președinții aleși ai României în ultimii 30 ani au fost aleși în cunoștință de cauză de electoratul român și erau toți foarte pregătiți și calificați pentru funcția de președinte. Deasemenea ei au reprezentat și repere morale pentru societatea românească care arată azi mult mai bine și evoluată decât imperialista societate britanică. Despre cât de săraci sunt foștii președinți față de monarhii britanici care și-au clădit averile în generații și nu pe parcursul unor mandate nu are rost să mai vorbim. Deocamdată realitatea pe care autorul nu vrea să o vadă arată că țările cu monarhie constituțională sunt cele mai stabile politic , cele mai bogate economic și cu societățile cele mai evoluate din toate punctele de vedere. În rest câinii latră și caravana merge înainte.

  • Avatar comentarii

    borabora 11.09.2022, 06:00

    Monarhia constitutionala e o optiune viabila pentru o societate democratica. Sigur ca in Romania apar tot felul de asazisi analisti'comentatori nihilisti sau chiar anarhisti care ataca o institutie democratica ce functioneaza cu succes in unele tari democratice. Rogozanu bagatelizeaza nerusinat de superficial situatia monarhiei britanice, in conditiile in care aceasta a supravietuit si s-a adaptat trecerii de la imperiu la regat fiind in continuare catalizatorul si lubrifiantul òrganizatiei numite Commonwealth monarhul Regatului fiind recunoscut ca fiind seful statului in alte 13 tari din lume. Trebuie sa ai o cultura limitata pentru a ataca institutia monarhiei constitutionale care, da ,implica chiar sacrificii personale pentru cei desemnati de soarta sa poarte povara unor responsabilitati ce pot aparea formale dar nu este deloc asa. Nu imi propun sa fac o prezentare a acestora dar nu pot sa omit faptul ca regii reprezinta popoarele peste care domnesc nu numai strict a statelor in care isi au sediul. Aceasta ar fi una din diferentele fata de presedintii alesi. Alta diferenta este ca au mandat pe viata . Functie de constitutia tarilor unde activeaza este reglementat strict rolul loe, destul de asemanator regimurilor parlamentare, sigur cu o mai mare stabilitate fata de presedinti care pot fi demisi. Executivul reprezentat de prim ministru se CONSULTA cu acestia in privinta problemeloe politice si economice. Finantarea e partial suportata de guvern.

  • Avatar comentarii

    KarlMariavonWeber 12.09.2022, 16:27

    Noroc ca la noi în republica democraţie originală nu sunt tensiuni sociale. Nici n-ar avea cum... societatea a fost anesteziată cu grijă din '47 încoace. Ultima şedinţă de anestezie a fost chiar anul trecut în august când tov. Iohannis a refăcut partidul stat fuzionând PSD cu PNL.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!