Riscurile acalmiei Occidentului de dinaintea momentului decisiv. De ce prelungirea războiului ar oferi Rusiei un spațiu de manevră periculos
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cu populația rusă fanatizată sau terorizată - deci automat incapabilă să provoace o răsturnare de regim – doar respingerea armatei agresoare în afara granițelor Ucrainei îl poate cu adevărat opri pe Vladimir Putin. Cel puțin pentru moment.
Soția președintelui Zelenski ne-a prevenit: prelungirea războiului poate provoca banalizarea lui și transformarea masacrelor în „statistici”. E un risc inaparent, dar real. Acela de a vedea că, în lipsa unui câștigător clar, conflictul militar se prelungește, transformându-se poate într-unul „înghețat”, pentru următoarele decenii.
Și cum acesta e primul război major din secolul 21, în plină revoluție tehnologică, îl trăim „live”, ceea ce ne conferă atât un sentiment de „irealitate” (speculat de conspiraționiști), cât și o inerentă oboseală psihică.
Însă masacrele, violurile, distrugerea infrastructurii și disperarea milioanelor de refugiați sunt cât se poate de reale, tot așa cum miza ultimă a victoriei ucrainene rămâne testul de reziliență pe care Occidentul trebuie să-l treacă, dacă vrea să nu fie copleșit de puterile revizioniste, încărcate de spiritul revanșei și de un anti-americanism visceral.
Cu excepția macabrului inventar al victimelor civile, departe de a fi încheiat, Ucraina nu a comunicat propriile pierderi militare, care sunt cu siguranță considerabile. Chiar dacă armata ei și-a dovedit eroismul, aceasta nu e formată din supraoameni. Ce-i drept, rezultatele de până acum sunt spectaculoase: Kievul a fost despresurat, ca și frontiera cu Belarus. Niciun oraș major nu a căzut durabil în mâna invadatorilor ruși. Cerul ucrainean nu e dominat de dușmani. Moralul națiunii rămâne ridicat, în ciuda atâtor privațiuni, suferințe și atrocități. În următoarea lună, acest război s-ar putea încheia, dacă bătălia pentru Donbas e câștigată net de țara agresată.
Totul depinde acum de viteza cu care ucrainenii primesc armament defensiv și ofensiv, de volumul asistenței militare occidentale și capacitatea de a transfera arsenalul în zona conflictului decisiv din Estul țării. Or, tocmai acum, stimulat de analize optimiste și de polemicile legate de chestiunea opririi importurilor de energie din Rusia, Occidentul a preluat ceva din acalmia dinaintea furtunii, riscând să piardă ritmul coordonării cu autoritățile de la Kiev (ocupate cu numeroase vizite diplomatice, moralmente importante, dar care nu țin loc de soluții, ci doar le promit).
E deci important să nu uităm că, dacă reușește paralizarea Ucrainei – fie și prin cronicizarea unui război de tranșee – Putin își validează implicit agenda geopolitică, cu mult mai periculoasă decât „simpla” agresare a unui stat independent: respingerea americanilor din Europa, pe care ar urma ulterior să o divizeze în sfere de influență.
Personal, nu cred că dictatorul de la Kremlin ar ataca un stat NATO, chit că și-a deplasat bateriile de rachete la granița Finlandei, imediat ce Helsinki și-a exprimat dorința de a se alătura Alianței Nord-Atlantice. Însă simpla supraviețuire a lui Putin (care nu are 80, ci 69 de ani) ar încuraja, prin Ucraina captivă, orice alt tip de provocare, inclusiv asupra Republicii Moldova, care ne este, din mii de motive, apropiată până la identitate.
Țarul kaghebist are cu ce să reziste în citadela lui, speculând financiar dramatica dependență energetică a unor mari economii europene (care au lucrat naiv și lacom pentru apariția ei): e un fapt că, pentru moment, pachetul de sancțiuni contra Moscovei nu a produs o recesiune dramatică, de vreme ce se anticipează că economia Federației Ruse se va contracta anul acesta cu numai 11%.
Cu populația rusă fanatizată sau terorizată - deci automat incapabilă să provoace o răsturnare de regim – doar respingerea armatei agresoare în afara granițelor Ucrainei îl poate cu adevărat (și cel puțin pe moment) opri pe Putin.
De fapt, marea întrebare ce pare să se insinueze în cercurile politice și analitice occidentale este dacă, după conflictul din Ucraina, va urma sau nu un nou Război Rece. Nu trebuie să ne dorim neapărat asta – pentru că el ar opune durabil Occidentul și aliații săi atât Rusiei, cât și Chinei – însă aceasta e o dilemă strategică pentru mai târziu.
În decembrie 2021, Putin a transmis ambiția sa pentru o nouă ordine mondială spre două adrese: SUA și NATO. Tot ele i-au răspuns, în scris, autocratului de la Kremlin că pretențiile sale sunt nerealiste și inacceptabile. Dovada că această replică se bazează pe evaluarea obiectivă a propriului potențial și că nu valorează doar cât hârtia pe care a fost imprimată trebuie obținută până la finalul lui 2022, în teatrul de război din Ucraina.
foto: EPA
